10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZonele verzi, resuscitate

Zonele verzi, resuscitate

Disparitia sutelor de hectare de zona verde, care vor fi ingropate in betoane in urmatorii ani, este compensata in 2006 prin amenajarea unui parc si a unei esplanade, prin resuscitarea câtorva hectare de spatiu verde din preajma blocurilor de pe bulevardul Calea Bucuresti si a fâsiilor de verdeata care serpuiesc de-a lungul bulevardului Dacia, strazii George Enescu, esplanadei din Craiovita Noua etc. Primaria Craiova aloca astfel opt miliarde unei cauze pierdute, parcurile si gradinile de sute de miliarde retrocedate fostilor proprietari nemaiputând fi protejate. Oficialii sunt insa decisi sa salveze ce a mai ramas din domeniul public. „Am hotarât ca fiecare investitie in aceste zone verzi sa se realizeze pe baza de proiect, cu termen care sa nu depaseasca decembrie 2006. Este putin in comparatie cu ceea ce pierdem, dar este ce putem face acum“, a spus Gheorghe Nedelescu, viceprimarul Craiovei. Atât proiectele, cât si lucrarile vor fi efectuate de Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL). Directorul RAADPFL, Ilie Badescu, sustine ca cinci proiecte au fost deja finalizate, iar alte noua sunt in lucru si probabil vor primi avizul primariei in aceasta saptamâna. „In Romanesti se lucreaza deja la amenajarea unui parc in apropierea târgului de saptamâna. Numai aici vor fi cheltuite 200 de milioane de lei vechi. Aceste obiective pot fi realizate in acest an, mai ales ca suntem in sezonul plantarilor si putem sadi aproape orice specie“, a declarat Badescu. Mentionam ca peste 700 de hectare de teren din Craiova cu destinatie de zona verde au fost redobândite de fostii proprietari intre anii 2004 si 2006 si ca, potrivit legislatiei in vigoare, aceste terenuri pot primi destinatie de zone pentru construirea de locuinte. In aceasta situatie, proprietarii pot solicita autorizatii de construire, primaria inregistrând la aceasta ora opt astfel de cereri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS