14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCazul Miron Cozma - judecat de OIM, fara pozitia guvernului

Cazul Miron Cozma – judecat de OIM, fara pozitia guvernului

Pentru ca nu a fost respectat termenul impus de Organizatia Internationala a Muncii, cazul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, dar si al „locotenentilor“ sai, va fi judecat fara pozitia oficiala a Guvernului român. Presedintele Sindicatului Liber al Exploatarii Miniere Lonea, Tiberiu Cozma, fratele fostului lider, a declarat ca plângerea va fi judecata de OIM fara sa se ia in considerare opinia statului român, deoarece guvernul nu si-a exprimat, in termen de 30 de zile, un punct de vedere oficial cu privire la acuzatiile de violare a drepturilor sindicale. Confederatia Nationala a Sindicatelor Meridian si Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului au cerut organismului international sa ia act de abuzurile la care au fost supusi liderii minerilor care se afla acum in inchisoare. Tiberiu Cozma spune ca sindicatele au depus, in luna iunie, o plângere impotriva Guvernului României, la Comitetul pentru Libertati Sindicale din cadrul OIM, reclamând masurile luate fata de Miron Cozma, Constantin Cretan, Romeo Beja, Dorin Lois, Vasile Lupu si Ionel Ciontu, dar statul român nu si-a precizat pozitia oficiala in termenul legal, desi oficialii OIM au solicitat in scris acest lucru. Romeo Beja, Dorin Lois, Ionel Ciontu, Vasile Lupu si Constantin Cretan au fost condamnati la câte cinci ani de inchisoare in dosarul Costesti, pentru evenimentele din ianuarie 1999, singurul aflat inca in libertate fiind Romeo Beja, care se pare ca a parasit România si este dat in urmarire generala.


In cazul lui Miron Cozma, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, la inceputul lunii decembrie 2005, contopirea pedepselor pe care acesta le-a primit pentru implicarea in doua mineriade: sapte ani si 11 luni inchisoare (pedeapsa executata deja pentru mineriada din 1991) si zece ani de inchisoare (pedeapsa aplicata de instanta suprema pentru mineriada de la Costesti, din februarie 1999).


In documentul depus la OIM se arata ca Miron Cozma si cei cinci lideri sindicali din Valea Jiului „au fost victime ale intimidarii si presiunii in activitatea lor sindicala“, iar arestarile si condamnarile au fost facute „contrar responsabilitatilor sindicale si in cadrul exercitiului unei activitati propriu-zis sindicale“. Sindicalistii cer ca „autoritatile competente sa ia masurile imediate pentru ca aceste persoane sa fie eliberate si sa-si recupereze in mod deplin drepturile lor“. Tiberiu Cozma a spus ca fratele sau, incarcerat la Penitenciarul Rahova, este un detinut model, iar in luna ianuarie va depune o noua cerere de eliberare conditionata. „Deja are doua evidentieri in dosar pentru buna purtare, dar, surprinzator, in cazul lui nu functioneaza institutia eliberarii conditionate“, a declarat Tiberiu Cozma.


In prezent, Dorin Lois, Vasile Lupu si Ionel Ciontu sunt la penitenciarul de la Bârcea din judetul Hunedoara, Constantin Cretan este cercetat in stare de libertate pe motiv ca este bolnav, dupa ce a stat intr-un penitenciar din Gorj, iar Miron Cozma se afla in Penitenciarul de maxima siguranta de la Rahova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS