11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMoralul lui Ciobotea - 500 de milioane

Moralul lui Ciobotea – 500 de milioane

Munca in administratie pare sa ii fi daunat grav subprefectului Ionel Ciobotea. Suparat pe modul in care atât Comisia de evaluare a inaltilor functionari publici, cât si prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, i-au analizat activitatea, acordându-i calificativul „nesatisfacator“, subprefectul cere daune morale de 500 de milioane si sa i se acorde calificativul „foarte bine“.


Cu toate ca in urma cu câteva zile subprefectul demis, Ionel Ciobotea, se jura ca nu a cerut in contestatia depusa la Curtea de Apel Bucuresti decât anularea calificativului „nesatisfacator“ pe care l-a primit si de la Comisia de evaluare a inaltilor functionari publici, si de la seful sau, prefectul Giugea, in realitate acesta a prezentat instantei o lista de revendicari. Ciobotea solicita anularea calificativului, obligarea comisiei si a prefectului sa emita un nou raport prin care sa i se acorde calificativul „foarte bine“, iar partile, adica membrii comisiei si prefectul Giugea, sa plateasca daune de 500 de milioane si cheltuielile de judecata. Prefectul Giugea a declarat ca nu Ciobotea a suferit prejudicii morale, ci institutia unde acesta a lucrat, iar de acordat daune morale nici nu se pune problema. „Prejudicii morale a creat domnul Ciobotea institutiei unde a lucrat. Nu intelege ca nu l-am dat eu afara, ci competenta sa. Vrea daune morale de 500 de milioane, dar nu a precizat de la cine. Facem cheta, eu si membrii comisiei, si ii dam omului“, s-a amuzat Giugea.


Ciobotea cauta dreptatea la CEDO


Subprefectul „persecutat“ Ciobotea nu prea stie insa ce anume a cerut in contestatia depusa la Curtea de Apel Bucuresti, dar sustine ca muncind in prefectura a fost la un pas de moarte. „Daca un sef v-ar tine in asemenea tensiuni, asa cum am fost tinut eu, probabil ca n-ati mai trai mult. Eu am cerut anularea raportului, nu a calificativului, nu stiu. De fapt, am cerut calificativul pe care il are intreg aparatul din administratie, adica «foarte bine»“, a spus Ciobotea. Subprefectul e constient de faptul ca nu a excelat in activitatile sale din administratie, dar sustine ca nici nu a dormit timp de un an. „E imposibil ca un an un functionar public sa doarma. Numai daca iau in calcul apostilele, corespondenta, avizele de legalitate. Exceptional nu este nimeni, dar merit calificativul «foarte bine»“, a precizat Ciobotea. Demis acum oficial, prin HG nr. 1224/2006 aparuta in Monitorul Oficial, Ciobotea vrea sa ajunga cu revendicarile sale chiar si la CEDO, pentru ca, daca justitia româneasca nu-i obliga pe membrii comisiei si pe prefectul Giugea sa-i dea calificativul „foarte bine“, forumurile internationale o vor face. „Nu am contestat inca hotarârea de demitere. Am timp 30 de zile si daca justitia nu va fi de partea mea este posibil sa ajung si la CEDO“, a amenintat Ciobotea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU