14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Stiri IT&C

50 de ani de la lansarea primului HDD


Industria IT a sarbatorit, saptamâna aceasta, 50 de ani de la lansarea primului hard disk. Potrivit site-ului digitalhome.ca, pe 13 septembrie 1956 a iesit din laboratoarele IBM, din Silicon Valley, primul HDD (Hard Disk Drive). Noul dispozitiv IBM RAMAC 650 HDD avea dimensiunile unui frigider si folosea 50 de discuri metalice, având capacitatea de stocare de cinci MG. RAMAC-ul (Random Access Method of Accounting and Control) 650 cântarea 953,6 kilograme, transportul sau intâmpinând mari dificultati. Capacitatea per platter a RAMAC-ului era de numai 100 KB, produsul fiind evaluat la 7.000 de dolari americani. Aceasta ar insemna ca un GB pentru stocare de date ar fi ajuns la aproximativ 1,4 milioane de dolari.


HDD-urile din zilele noastre pot ajunge la dimensiuni suficient de reduse pentru a incapea intr-un buzunar de camasa. Având un diametru de aproximativ doi centimetri, noile hard disk-uri pot stoca 750 GB de informatii; ele au 160 GB de date per platter, un GB de informatie ajungând la 50 de centi.


Potrivit surselor din cadrul IBM, aproximativ 2.000 de unitati s-au vândut in 1956, RAMAC 650 fiind comercializat timp de 13 ani. HDD-urile de astazi sunt pe piata IT de doar doi ani, acest fapt demonstrând evolutia rapida a tehnologiei in domeniu.


Industria HDD a cunoscut o dezvoltare extraordinara in ultimii 50 de ani. Krishna Chander, analist in cadrul companiei „iSuppli“, considera ca numarul unitatilor HDD, vândute in intreaga lume in 2006, va ajunge la 425,6 milioane, de aproape 200.000 de ori mai mult decât a vândut IBM in 1956.


La scurt timp dupa ce IBM a lansat RAMAC-ul, Alan Shugart a infiintat „Seagate“ – prima companie dedicata productiei de HDD-uri. Timp de 30 de ani, numarul fabricantilor de harddisk-uri a crescut constant. In 1986 existau peste 70 de producatori de HDD-uri. Insa, competitia pe piata IT a facut ca, in prezent, sa nu mai existe decât opt astfel de producatori.


Potrivit sursei citate, specialistii „iSuppli“ considera ca industria HDD se va extinde in viitor, numarul unitatilor vândute ajungând la 731 de milioane, pâna in 2010. Totodata, se vor dezvolta domeniile in care pot fi folosite unitati HDD, acestea incluzând telefonia mobila, electrocasnicele si industria auto.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS