Acasă Local Arsi in beci

Arsi in beci

Doi craioveni au ajuns ieri in stare grava la Spitalul de Urgenta Craiova, dupa ce au fost surprinsi de o explozie in beciul in care lucrau. Silviu Nuta, de 35 de ani, si Ionica Ghercea, de 39 de ani, ambii din Craiova, contractasera o lucrare pe cont propriu pentru izolarea beciului lui Marin Vasile din localitate. Ieri, in jurul orei 10.30, in timp ce incercau sa lipeasca fâsiile de carton asfaltic in beciul lui Vasile cu ajutorul unei butelii, s-a produs o explozie puternica. Deflagratia a fost auzita de proprietarul gospodariei care a sunat imediat la ambulanta, iar cei doi craioveni au fost transportati la Spitalul de Urgenta. Medicii craioveni au stabilit ca Silviu Nuta a suferit arsuri de gradele II si III pe 70 la suta din suprafata corpului, iar Ionica Ghercea arsuri de gradele I si II pe abdomen si picioare. Oamenii legii au stabilit din primele cercetari ca explozia a fost produsa din cauza acumularii de vapori emanati de substanta cu care barbatii lipeau cartonul asfaltic in beci. Politistii efectueaza cercetari pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs accidentul.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version