In fiecare zi face câtiva pasi. La fel de greu, de nesiguri, de fiecare data. La patru ani, Madalin Anca din Malu Mare nu poate sa mearga. Are tetrapareza spastica.
Când l-a luat in brate prima data, nici prin cap nu i-a trecut ca nu ar fi sanatos. Era un copil zdravan, plin de energie.
„Il nascusem la sapte luni, prematur“, povesteste Florina, „dar nu a stat mai mult de trei zile in incubator. Se dezvolta foarte repede, nu avea deloc probleme“.
In primele luni de viata, Madalin a avut o evolutie neasteptat de buna, chiar si pentru un copil obisnuit. De la nici saizeci de zile, a trecut de la lapte la alimente solide. Dormea bine, se juca mult, râdea mai tot timpul. Pentru Florina si Marinel – parintii micutului – primul lor nascut era o adevarata binecuvântare.
Zilele linistite s-au sfârsit insa pe la vârsta de cinci luni a copilului. Atunci baiatul a avut primele semne de boala.
„Mi-am dat seama ca nu e in regula când am vazut ca nu poate sa-si sustina capul, nici sa stea in fundulet. Era moale ca o cârpa, nu avea putere sa stea in sezut. Am fost intâi la medicul de familie. Ne-a zis sa nu ne speriem, copilul era grasut si poate cam lenes. Cu timpul o sa-si dea drumul…“.
Florina si Marinel au mai asteptat câteva luni, cu speranta ca banuielile lor nu erau intemeiate. Copilul insa continua sa ramâna fara vlaga. Atunci au inceput drumurile la spital.
„L-am dus la LSM“, povesteste femeia. „Diagnosticul a fost clar: tetrapareza spastica. I-au dat tratament, masaj medical. Mi-au spus ca nu se stie cât poate s-o duca, dar sa nu renunt. Cu rabdare, poate vom avea noroc sa-si revina!“.
Spaima de convulsii
De curând, Madalin a implinit patru ani. Starea lui nu s-a imbunatatit prea mult. La vârsta la care alti copii se zbenguie fara oboseala, el abia poate face câtiva pasi, dar si acestia cu ajutor.
„Nu poate sa mearga, decât tinut de cineva. Este nesigur, nu are forta in picioare deloc. Daca il tin mai mult, se inmoaie si cade gramada. Se joaca rar, când au rabdare verisorii lui sa-l tina in brate. In rest, sta mai mult in pat, cu singura distractie de a se uita la ceilalti“, a spus indurerata Florina.
Pe lânga neputinta de a-si ajuta copilul sa se ridice in picioare si sa mearga, femeia traieste in fiecare noapte cu spaima de a nu-l mai vedea a doua zi.
„Are convulsii. S-a intâmplat de trei ori pâna acum si numai noaptea: o data la cinci luni, pâna sa ma duc cu el la spital. Apoi acum vreo doi ani, iar ultima data acum câteva luni. A suflat de câteva ori greu, agitat, parca nu mai avea aer. Apoi a ramas inconstient… De fiecare data am crezut ca nu-l mai vad deschizând ochii“.
Tratamentul l-a ajutat pe Madalin sa-si revina. De anul acesta, insa, medicamentele prescrise de medic nu au mai fost de gasit.
„Incefabol si Convulex ii dadeam sa se linisteasca. Acum le-au scos din gratuitate, iar sa le cumparam, nu ne permitem, sunt foarte scumpe. Am luat niste inlocuitori, dar nu stiu cât sunt de bune. De fiecare data, seara, când il culc, ma gândesc cu groaza ca poate n-o sa-l mai aud chemându-ma dimineata“, isi marturiseste Florina spaima care o urmareste zi de zi.
De renuntat, nu renunta nici ea, nici Marinel. Si nici Madalin: cu piciorusele-i firave, lipsite de putere, in fiecare zi incearca sa faca inca un pas. Poate, intr-o buna zi, va reusi sa mearga la joaca, alaturi de ceilalti copii.
