Au trecut 99 de ani de la moartea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, scriitor de geniu cu o gândire profunda si sete de cunoastere nemarginita. Data decesului sau inca este incerta: 25 sau 26 august 1907. Probabil, 2007 va fi declarat de USR si de Academia Româna anul international Hasdeu, cu ocazia comemorarii unui secol de la moartea celebrului scriitor. Titanul Mircea Eliade l-a considerat pe Bogdan Petriceicu Hasdeu ca fiind „poate singura minte universala a secolului al XIX-lea“. De aceea, nu este exclus ca Hasdeu sa fi fost unul dintre modelele sale.
Nici astazi nu au disparut controversele asupra datei de nastere a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. O parte dintre istoricii literari afirma ca s-a nascut la 16 februarie 1836, iar altii sustin ca s-a nascut la 26 februarie, doi ani mai târziu. In urma cu aproape sapte decenii, Mircea Eliade spunea ca in actul de nastere este fixata data de 26 februarie 1838. Daca pentru Eliade, ziua mortii lui Hasdeu este lamurita, 26 august 1907, in castelul de la Câmpina, istoricii literari contemporani considera ca Hasdeu a murit cu o zi mai devreme. Totusi, nu trebuie sa omitem câteva din fragmentele ilustrative scrise de Mircea Eliade despre Hasdeu in 17 septembrie 1937: „A murit singur, dupa ce a suferit o lunga si solitara agonie in tot cursul verii 1907. Doua zile dupa moarte, corpul sau a fost adus la Bucuresti si inmormântat in dupa-amiaza de 27 august la cimitirul Bellu, in cavoul unde se odihneau cele doua Iulii, fiica si sotia lui Hasdeu. Numai sapte-opt prieteni si admiratori au insotit cosciugul genialului scriitor. Era o zi calda, trista, apasatoare – si convoiul funebru a strabatut aproape in goana strazile pustii ale Capitalei. Dar nici unul dintre cei care au insotit trupul lui Hasdeu la locul odihnei sale vesnice n-a uitat aceasta deznadajduita dupa amiaza. A fost una dintre cele mai urâte fapte ale bucurestenilor. Capitala tarii, care a dus la cimitir cu un sfâsietor alai pe geniala Iulia Hasdeu, uitase in dupa-amiaza zilei de 27 august 1907 sa se inchine in fata trupului neinsufletit al celui mai invatat român. Petre Locusteanu a scris peste doua zile un articol violent in «Vointa nationala», intitulat «Inmormântare clasa a II-a»“.
Mircea Eliade despre geniul universal al lui Hasdeu
Neindoielnic, destinul lui Hasdeu a fost dintre cele mai triste. Mircea Eliade preciza in materialul sau ca acest geniu universal a cunoscut de timpuriu ura oamenilor: „De mai multe ori viata i-a fost primejduita, in Rusia, fie din cauza tineretii sale furtunoase, fie din cauza nationalismului sau neinfrânat. Dupa ce a trecut Nistrul si a ajuns pe pamântul moldovenesc, politia ruseasca era inca pe urmele lui, si numai interventia lui Kogalniceanu l-a scapat de la extradare si de la surghiunul siberian“. Din nefericire, necazurile s-au tinut lant de marele enciclopedist – asemuit cu Dimitrie Cantemir – pâna la moarte. Sentimentele de admiratie si de apreciere ale lui Mircea Eliade pentru opera lui Hasdeu au fost constante: „Geniu universal si mare scriitor – Hasdeu a avut destinul geniilor: singuratatea, durerea, uitarea. Catedra sa universitara i-a fost suprimata câtiva ani din motive de economie bugetara. In politica, desi a scris cele mai frumoase articole din istoria presei românesti sunt singurele care pot sta alaturi de cele ale lui Eminescu; desi a tinut nenumarate discursuri si conferinte in politica n-a avut decât elevi mediocri. Singurul sau elev capabil, Lazar Saineanu, a fost nevoit sa plece din tara. Hasdeu a ramas catre sfârsitul vietii foarte singur. Multe lucrari gigantice la care muncea de ani de zile au ramas neterminate. Insa, cea mai cumplita lovitura pe care soarta i-a dat-o lui Hasdeu a fost moartea Iuliei“.
Hasdeu, comparat cu Dimitrie Cantemir
Acelasi Eliade scria ca Hasdeu a lasat o opera imensa, de aproximativ 12.000 de pagini mari: „Vastitatea si adâncimea acestui geniu universal se poate compara cu Dimitrie Cantemir. Intr-un secol Hasdeu a avut destul geniu si destula putere de munca pentru a nu se multumi sa ramâna numai un literat sau un istoric, un filolog sau un folclorist. A fost poate singura minte universala a secolului al XIX-lea“. Este posibil ca uitarea in care a cazut opera lui Hasdeu sa fie consecinta imensitatii sale, insa Eliade nu s-a putut abtine sa consemneze: „Suntem datori sa-l citim, sa-l intelegem, sa-l asimilam“. Argumentele acestuia consta in ipotezele genialului Hasdeu care au rezistat in timp, ipoteze precum: teoria circulatiei cuvintelor; existenta cuvintelor dacice in limba româna; importanta Olteniei si Banatului in istoria românilor; pluralitatea Basarabilor; ipoteza asupra originii basmului; influenta bogomilismului asupra literaturii poporane etc. Multe dintre versurile scrise de Hasdeu, prin profunzimea lor, au ramas memorabile. Iata câteva nestemate: „O poezie neagra, o poezie dura, / O poezie de granit, / Miscata de teroare si palpitând de ura, / Ca vocea ragusita pe patul de tortura / Când o silaba spune un chin nemarginit…”
Moartea fiicei, drama genialului scriitor
Marele scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu a primit cea mai cumplita lovitura in anul 1888, când unica sa fiica, Iulia Hasdeu – apreciata de contemporani ca fiind de-a dreptul geniala – a murit la vârsta de numai 19 ani. Iulia citea cursiv la vârsta de doi ani si jumatate si scria foarte bine la doar patru ani. Peste un an si-a scris primele poezii, iar la vârsta de opt ani vorbea fluent trei limbi straine: franceza, engleza si germana. Dupa ce a absolvit gimnaziul de la Sf. Sava, datorita talentului exceptional, la 11 ani a intrat la Conservatorul de Muzica din Bucuresti. In urma unei altercatii intre parintii sai, Iulia impreuna cu mama sa au plecat la Paris, unde s-a inscris la Facultatea de Litere. La numai 17 ani si-a eclipsat colegii, tatal sau fiind foarte mândru de performantele fiicei. Peste putin timp, Iulia s-a imbolnavit de tuberculoza, a calatorit in diverse tari pentru ameliorarea bolii, dar in zadar. Hasdeu a intrat in disperare. In vara lui ’88 a readus-o in tara si a facut tot ce era posibil pentru a o salva, insa a fost cu neputinta. Zi si noapte s-a rugat Divinitatii pentru a face o minune, insa pe 29 septembrie 1888, Iulia a incetat sa mai respire. Tatal s-a prabusit psihic din pricina suferintei, dupa care si-a dedicat viata exclusiv spiritismului, in speranta de a o revedea, de a vorbi cu Iulia. A mers pâna la mitizarea fiicei lui, considerata de toata lumea, pe buna dreptate, un adevarat copil-minune. Mai târziu, intre 1893-1896, la aproape o suta de kilometri de Bucuresti, la Câmpina, Hasdeu a construit un castel pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale, castel in care carturarul Hasdeu s-a dedicat experimentelor oculte. La sedintele de spiritism au participat inclusiv personalitati artistice de mare prestigiu, precum celebrul pictor Nicolae Grigorescu. Drama genialului scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu nu cred ca va reusi cineva sa o redea in cuvinte.
