Frumoasa, delicata, are 24 de ani si comanda un pluton de barbati! De cinci luni, Loreta Gavrila instruieste militarii in termen si gradatii de la Batalionul Instructie Transmisiuni „Fratii Buzesti“ din Craiova, cu aceeasi indârjire ca un barbat!
Se trezeste in fiecare dimineata la 6.10. Dupa o toaleta rapida, fara nimic din obiceiurile costisitoare si inutile ale unei femei obisnuite, o gustare usoara si o curatenie generala a garsonierei in care locuieste cu chirie, 15 minute de mers pe jos – gimnastica de dimineata, Loreta isi ia in primire postul. Se echipeaza in câteva secunde – cum a invatat la scoala. La ora 8.00 saluta fara tremur plutonul de 24 de barbati aliniati cuminti in fata sa. Incepe instructia. Marsuri, pas de defilare, salut, culcat, sculat, stânga-mprejur, atentie, trageti!… Pâna la ora 14.00, tânara isi instruieste militarii din subordine cu aceeasi stapânire de sine si chiar asprime ca orice barbat comandant. Câteva pauze scurte, conform regulamentului – pentru trecerea de la o specialitate la alta – in care-si pastreaza aceeasi atitudine serioasa, de nezdruncinat. Urmeaza raportul, pe platoul unitatii, unde prezinta comandantului programul efectuat de pluton in ziua respectiva. Supravegheaza apoi curatarea armamentului de catre soldati, depunerea lui in rastel. In timp ce militarii se duc epuizati catre spalator si sala de mese, tânara se indreapta neobosita catre cladirea administrativa, acolo unde se va ocupa de cea de-a doua indatorire: planificarea zilei urmatoare, laolalta cu celelalte cadre ale batalionului. La 15.30, paraseste unitatea in pas vioi si tinuta civila. Pâna la „ora stingerii“ – care este obligatoriu devreme – isi petrece câteva ore de program liber: la fel de disciplinat si cuminte ca si cel de dimineata. Acesta a fost de fapt principalul motiv care a determinat-o sa aleaga o meserie deloc usoara pentru majoritatea femeilor: armata.
Ore de supravietuire
„Mi-a placut de la inceput, pentru ca promoveaza ordinea si disciplina. De asemenea, sistemul militar iti ofera un statut social aparte. Socheaza un pic – mai ales in cazul femeilor – si tocmai asta m-a atras. Apoi imi place tehnica militara si sa lucrez cu oamenii. E o combinatie ciudata, recunosc!“. Zâmbeste. „Dar vreau si incerc sa realizez un echilibru intre ele“.
Are aproape 24 de ani, 1,67 m inaltime si… câteodata 50 de kilograme. Sublocotenent Loreta Gavrila este de aproximativ cinci luni comandant de pluton in cadrul Batalionului Instructie Transmisiuni „Fratii Buzesti“ Craiova. Subtire, delicata, frumoasa, tânara gorjeanca nascuta si crescuta in Bumbesti-Jiu are misiunea de a instrui la Craiova militarii in termen.
„Le predau tehnica de pregatire militara generala si cea de specialitate. Adica instructie de front, educatie fizica militara si cunoasterea tehnicii de comunicatii si informatica tactica generala“, explica ea sigura pe sine.
Echipata regulamentar in uniforma fara cusur – tricou si pantaloni de camuflaj, bocanci bine lustruiti si abia gasiti pe numarul ei, 36 – e imposibil sa lase o impresie obisnuita, indiferenta. La prima vedere, Loreta pare o copila care s-a hotarât deodata sa se joace cu hainele tatalui ei. Luata cu de-amanuntul insa, tânara absolventa a Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“ de la Sibiu este imaginea de necontestat a militarului serios, constiincios, dur. La care a ajuns nu chiar usor, dupa cum recunoaste ea.
„Am plecat de acasa hotarâta sa reusesc in cariera. Patru ani de Academie, apoi inca sase luni la Centrul de Pregatire pentru Comunicatii si Informatica de la Sibiu. Am avut parte de instructie ca orice militar, nu conta ca eram femeie. Si trebuia sa tin pasul cu barbatii, altfel nu reuseam. A fost greu… Vointa, ambitia, curajul m-au ajutat…“.
A mers in marsuri de opt, zece kilometri, fara pauze, cu ranita in spate, pe ploaie, grindina sau canicula, a dormit câte o luna pe câmp sau in padure, in corturi, pe paturi din saltele sau numai din cetina…
„Acolo am descoperit adevarata utilitate a dusului“. Zâmbeste. „Aveam ore de supravietuire, cum le numim noi, adica ne stabileau un anumit traseu pe care sa-l parcurgem, asezam tabara militara exact asa cum ne-ar cere o situatie critica: punct medical, baza, compartiment pentru filtratrea apei. Eram nevoiti sa ne cautam si sa ne pregatim singuri mâncarea, dar si sa asiguram paza raionului, in eventualitatea in care am fi fost atacati. In acele zile, «lasati» in salbaticie, descopeream in celalalt de lânga noi calitati si defecte, dincolo de deprinderile militare. Invatam sa comunicam unul cu celalalt. Eu, care inainte aveam liniste deplina in camera mea pentru a invata, trebuia sa accept sa dorm cu alte persoane in acelasi dormitor sau cort… Nu a fost prea placut la inceput. Dar mi-am impus sa ma adaptez, sa invat“.
„Saru’ mâna, sublocotenent Gavrila!“
Oricât de mult s-a straduit Loreta sa se impuna ca un bun militar, feminitatea ei, gingasia si spiritul tânar, pur nu si le-a putut ascunde cu totul. Drept pentru care a avut parte de câteva surprize placute, care nu au facut altceva decât sa-i intareasca ideea ca o femeie soldat isi poate câstiga respectul in armata la fel de bine ca un barbat.
„Faceam practica la Someseni, in Cluj, cu militari in termen. In afara antrenamentelor, imi intra in atributii sa ii supraveghez si la diverse actiuni in curtea unitatii. Cum abia incepea zapada, soldatii nu erau din cale afara de punctuali, lipseau des, ceea ce ma determina sa-i sanctionez. De 1 Martie insa, când am iesit afara, era toata unitatea acolo, chiar si cei care nu trebuia sa vina. Mi-au dat o felicitare!“. Iar când a terminat instructia acolo – chiar inainte de a veni la Craiova – dupa raport, a trait pentru prima data emotia sa auda, din partea a zeci de soldati care o priveau respectuos: „Pentru onor, inainteee, mars!“.
Astazi, Loreta Gavrila este una dintre cele cinci – sase femei din unitate, un militar de nadejde la BIT „Fratii Buzesti“. Desi financiar nu poate spune ca este pe deplin satisfacuta, este hotarâta sa-si urmeze cu aceeasi tenacitate cariera pe care a inceput-o. Locotenent, capitan, maior – cam acestea sunt treptele ierarhice care o asteapta pe viitor si pe care vrea sa le parcurga, in ciuda faptului ca, la arma pe care si-a ales-o, transmisiunile, posibilitatile de avansare sunt destul de reduse. Deocamdata insa, isi instruieste elevii – militari in termen si gradati – cu acelasi curaj si profesionalism.
„Nu imi place sa folosesc metode de constrângere in pregatire. Este adevarat ca am avut oarece emotii la inceput, dar am avut placuta surpriza sa constat ca atât soldatii – care nu au indraznit niciodata sa nu-mi execute vreun ordin, oricât de «razvratiti» ar vrea sa para – cât si colegii, de acelasi grad sau superiori, ma respecta. Mai mult: toata lumea ma saluta intr-un singur fel: imi dau saru’ mâna“.
