Fac parte din ultimele serii de militari luati cu arcanul pentru patrie. Sunt din acelasi oras, Bucuresti, si isi desfasoara stagiul militar in aceeasi unitate, la aceeasi arma – transmisiunile. Cu toate acestea, pentru fiecare armata reprezinta altceva: o cariera frumoasa sau o etapa scurta, dar pregatitoare, din viata.
Marian Sabian Dumitrache s-a prezentat la primul ordin de incorporare. Voia sa plece in armata, chiar daca putea s-o amâne, asa cum au facut destui cunoscuti de-ai lui. El insa ardea de curiozitate sa o incerce. Auzise tot felul de istorii, mai mult sau mai putin credibile. In plus, de mic nutrea dorinta de a imbraca haina militara. Asa ca nu a stat mult pe gânduri.
„Mi-am facut la un tâmplar valiza de lemn, pe care mi-a dus-o tata, cum e obiceiul. Am plecat cu trenul, insotit de parinti si prietena. Aveam emotii, nu mai vorbesc de ei…“, povesteste tânarul de 20 de ani, intr-o pauza de instructie.
L-au condus pâna la poarta unitatii, unde cu lacrimi in ochi si-au luat ramas bun. Marian a intrat temator: intârziase o ora.
„Am fost toti invitati la club. Majoritatea baietilor primisera echipament, eu nu avusesem timp, asa ca nu ma simteam prea in apele mele. Domnul comandant ne-a prezentat viata de armata, cu greutatile si frumusetea ei, discurs ce m-a impresionat destul de mult si mi-a intarit convingerea ca facusem bine sa vin. Apoi mi-am luat in primire uniforma si patul. In cele din urma, am ajuns si la masa – momentul cel mai fericit al zilei, pentru ca eram toti rupti de foame“.
Prima lectie
Inca din prima zi, Marian si camarazii sai au fost pusi la treaba: li s-a ordonat sa strânga crengile si frunzele uscate din curtea unitatii. Si tot in prima zi a avut parte de cea mai buna lectie de armata pe care n-o va uita niciodata.
„Seara, in dormitor, s-au gasit trei viteji sa fumeze. A venit in inspectie gradatul de serviciu si i-a prins. Le-a spus sa-si dea singuri pedeapsa. «Zece flotari?», a intrebat unul sfios. «Mai pune!», i-a raspuns. «15?», a intrebat iarasi. «Soldat, i-a zis, fa tu pâna transpir eu!» Si au facut. Si flotari, si genuflexiuni. Si când credeau ca au terminat, a ordonat unuia dintre ei: «Mersul piticului, soldat! Du-te in capatul curtii si cauta-ma». S-a uitat asta chiorâs la el, dar n-a scos un sunet. Dupa minute bune s-a intors abia suflând, tot in mersul piticului: «Domnule gradat, permiteti sa raportez: nu v-am gasit!» «Bine, a zis gradatul, urmatorul! Du-te si cauta-ma»“.
In timp ce-si aminteste patania, militarul Marian zâmbeste. E drept ca l-a cam speriat si pe el prima zi, dar incet lucrurile s-au asezat, iar decizia lui este astazi mai puternica decât oricând.
„Ziua in care am depus juramântul e sfânta pentru mine. M-am simtit mândru atunci ca sunt cetatean al României si ca pot sa-mi apar tara daca e nevoie“.
Ramâne, deci, in armata. In ianuarie 2007, când nimic nu-l va mai obliga sa stea, Marian va semna un angajament prin care sa-si slujeasca patria. Apoi va merge la Academie sau, in cazul in care nu va razbi acolo, la facultate. Parintii i-au acceptat decizia, mândri de el. Prietena… „I-am promis ca n-o sa ma duc la Aviatie. Mai mult de-atât nu pot sa fac!“.
„Armata te face barbat!“
La 6.00, desteptarea. Inviorarea, spalarea, echiparea, ordonarea patului fara cuta! La 7.05, micul dejun. 7.30 – ridicarea armamentului. 7.45 – raportul si inspectia de dimineata. Instructie pâna la 14.00. Prânzul. Program liber pâna la 16.00. Din nou instructie si program administrativ. Cina, apoi program de seara, cu intretinerea bocancilor, spalatorul. 22.00 – stingerea.
Pentru Ionut Bancila, armata nu este deloc raiul de pe pamânt. Fire libertina, cu o tinerete cam zbuciumata – in care nu se sfieste sa recunoasca acum ca s-a numarat printre baietasii de cartier ai Bucurestiului – tânarul soldat nu a primit prea bine regimul cazon.
„In viata de zi cu zi, daca-mi spunea cineva «Culcat! Sculat!», cred ca nu m-as fi ferit sa-l pocnesc. Nu mi-a venit tocmai bine la inceput aici, dar m-am obisnuit“. Mustruluit nu de putine ori de comandantul de pluton, slt. Loreta Gavrila, Ionut s-a domolit cu timpul. Si chiar i-a facut placere s-o lase mai moale cu indaratnicia.
„Nu stiu daca m-a schimbat foarte mult. Dar m-a invatat sa ascult, sa fiu mai responsabil“, spune Ionut, suficient de multumit de ce a realizat pâna acum in armata. Cât despre a face o cariera militara… „Nici gând! In primul rând pentru ca, deocamdata, armata nu atrage financiar! Am lucrat inainte ca figurant la Teatrul National, ma gândesc sa ma intorc. Oricum, am destule perspective. Dar mi-am facut cât de cât o idee despre armata: nu este deloc vreun loc de cosmar, cum imi spusesera mie atâtia. Si in nici un caz nu te indeamna la sinucidere, cum s-a tot vehiculat. Cei care au comis asemenea fapte au fost sigur instabili; greseala a fost ca nu li s-a facut o expertiza medicala temeinica. Este grea, adevarat, dar este si frumoasa! Iar pentru un baiat este intr-adevar utila: il face barbat!“.
