Il slujeste pe Dumnezeu de mai bine de treizeci de ani. Pentru aceasta a refuzat patru pretendenti si s-a calugarit. A lasat-o pe Marioara Gligor, matematiciana stralucita din Ocna Sibiului, sa se odihneasca si a devenit maica Marina, astazi stareta la Manastirea Sfânta Treime din Strâmba-Jiu.
S-a nascut acum 52 de ani, in Ocna Sibiului, intr-un timp si spatiu in care oamenii erau cu frica lui Dumnezeu si rusine de semeni. „Nu se auzeau certuri, nemultumiri sau ca barbatul isi bate nevasta, toate erau in pace si intelegere. Iar duminica si de sarbatori toata lumea mergea la biserica“, povesteste maica Marina, zâmbind la mângâierea amintirii. „Dis-de-dimineata, cum trecea turma de vite spre pajiste, se deschideau ferestrele si usile, se facea curatenie, se iesea in curte si se matura pâna afara, la poarta si in drum. Acolo se intâlnea vecin cu vecin si se dadea binete. Apoi toata lumea intra in casa si se spala si isi lua hainele de biserica, haine care se purtau numai atunci, cu mare grija si curatenie! Iar de la biserica nu lipsea nimeni niciodata, nici copil, nici femeie, nici barbat. Era cel mai important moment al saptamânii si al vietii noastre, când ascultam cu evlavie cuvântul si invatatura lui Dumnezeu. El ne conducea in toate, El mi-a deschis calea pe care mai târziu am urmat-o cu iubire si credinta“.
Asezata in umbra pridvorului, maica imbratiseaza cu privirea curtea manastirii. Biserica alba impresurata de flori, casele din jurul ei, la fel de frumoase si impacate ca vazduhul. Ici-colo, o silueta cernita aduce vitele de la câmp, altele scutura presuri ori strabat aleile pietruite in soapta rugaciunii. Acolo este lumea ei, pe care si-a inchipuit-o copila, pe care a dorit-o in tinerete, in locul oricaror placeri lumesti. Acolo traieste de mai bine de treizeci de ani, slujindu-l pe Dumnezeu. Pentru aceasta dulce datorie, a renuntat la destinul obisnuit al unei femei, la a avea un barbat, la a naste si creste copii. A refuzat patru pretendenti si s-a calugarit. A lasat-o pe Marioara Gligor, matematiciana stralucita din Ocna Sibiului, sa se odihneasca si a devenit maica Marina, astazi stareta la Manastirea Sfânta Treime din Strâmba-Jiu.
„Viitoare“ profesoara, dadea meditatii la matematica
„Aveam o matusa, sora tatei, care imbracase haina monahala“, continua maica povestea. „De câte ori venea pe la noi, o apucam de fusta lunga si ma tineam dupa ea. «Ia-ma si pe mine, tusica», ziceam intruna. «Las’, ma copila», raspundea, «ca te-oi lua când o sa cresti mare!» Iar eu ramâneam sa numar zilele câte mai aveam pâna o sa intru la manastire, pe care o vedeam frumoasa si neprihanita, ca un colt de Rai“.
Anii au trecut, Marioara Gligor a intrat la scoala. In afara de biserica si credinta, pe care le avea adânc intiparite in suflet, cartea era intâia sa prioritate. I-a placut matematica. Atât de mult, incât vestea de viitoare profesoara i se dusese in tot satul.
„Pe atunci, profesorii nu aveau voie sa pregateasca in particular elevii. Asa ca parintii apelau la elevii mai buni sa-si mediteze copiii. Ajunsesem sa nu mai am loc in casa de câti veneau! Am pregatit chiar colegi care mai târziu au devenit profesori. Si cam acesta era drumul pe care il vedeau ceilalti la mine: rude, prieteni, toti ma indemnau sa urmez matematica. Doar tata era rezervat. Vedea cât de mult ma implicam, mai ales pentru copiii mai slabi, pe care incercam sa-i fac sa priceapa exercitiile si problemele. Si zicea tata ca nu vrea sa ma fac profesoara, ca o sa o iau razna!!!“. Maica Marina râde cu pofta de amintirile unei vieti demult trecute.
Patru petitori asteptau raspuns
La vârsta aceea, a intrebarilor si a marilor decizii, tânara fata nu stia inca pe care drum sa apuce. Frumoasa si pura, desteapta peste masura, Marioara nu avea de ales numai profesia, ci si omul cu care sa porneasca la drum. Deja batusera la poarta familiei Gligor din Ocna Sibiului patru feciori. Cu familiile si rudele dupa ei, baietii se inghesuisera sa-i ceara mâna fetei. Ba chiar se luasera la intrecere, laudându-se fiecare ca el va fi cel ales. Dar Marioara nu avea nici un gând de maritis. Intâi ca nici unul nu era frumos asa cum il visa ea pe cel ales. Chiar daca ii explicase atât de intelept maica-sa ca „frumosul rupe osul, iar urâtul umple blidul“, fata tot avea indoieli cu care dintre petitori sa ramâna pe vecie. Mai mult decât atât, nu era chip sa iubeasca pe nici unul dintre ei, oricât s-ar fi straduit: fecioara isi daduse inima altuia, cu vreme inainte!
„Aveam un duhovnic, un preot batrân si intelept la care ma spovedeam. M-am dus la el sa-i cer sfatul. Era dupa vecernie si parintele m-a chemat pe balcon. Mi-a spus sa ma uit in sus: cerul era plin de stele, de o minunatie cum numai el poate fi. Mi-a zis: «Copila, vezi tu cât e de frumoasa haina Lui? Iti dai seama cât de frumoasa este imparatia Lui? Dar iti dai seama cât de frumos e El?…» Am tacut, incapabila sa scot o vorba. «Acum, uita-te in jos; spune-mi ce vezi», a mai zis parintele. Si m-am uitat si am vazut numai intuneric urât, ca un hau imens. Si mi-am dat seama atunci, pe loc, care era alesul meu, care era drumul pe care trebuia sa-l urmez!“.
Doua lacrimi ca margelele ii sclipesc maicii intre gene. Dar nu e plâns de regret, de pareri de rau dupa o viata pierduta. Ci e plâns de fericire, de intreaga, nesfârsita iubire si impacare. Avusese dreptul si puterea de a alege cea mai frumoasa viata din câte pot fi date pe aceasta lume. In ciuda sfaturilor pe care toate rudele s-au grabit sa i le dea, in ciuda incercarilor de a-i zadarnici hotarârea, in ciuda tatalui care, credea el, nu voia sa-si piarda si fiica dupa ce ramasese fara sora. In pofida tuturor oamenilor dragi, Marioara a ales manastirea.
Dorul pentru El a fost mai puternic
De 15 ani, maica Marina este stareta la Manastirea Sfânta Treime din Strâmba-Jiu, judetul Gorj. Alaturi de cele cincizeci de alte femei care si-au inchinat viata iubirii si slavirii Domnului Iisus Hristos, stareta a descoperit fericirea suprema, pacea sufletului.
„Trebuie sa simti si sa traiesti un dor mistuitor pentru Dumnezeu, pe care nu-l poti potoli decât parasind lumea. Pentru unii poate fi o incercare dura, grea. La manastire vin si ramân din convingere, nu din curiozitate sau din deceptie. Au fost nenumarate tinere care au intrat pe poarta manastirii crezând ca drumul le-a fost aratat de certurile cu parintii ori cu prietenii. Nu au ramas. Le-am dat duhovnici sa le spovedeasca, sa le sfatuiasca in ce fel sa-si linisteasca suferintele si au plecat. Este gresita ideea ca la manastire vin acele femei care dupa o viata necinstita se purifica aici. Se poate intâmpla sa existe si astfel de exceptii, dar, in general, maicutele L-au avut pe Domnul Iisus in inimi inca din copilarie. Au trait tot timpul o viata curata si pâna sa imbrace haina monahala. Iar viata pe care I-au inchinat-o Lui nu a fost deloc o povara, o obligatie, ci o satisfactie sufleteasca suprema, de neinchipuit“. Maica Marina se opreste o clipa, imbratisând cu ochii imprejurul. „E greu de explicat in cuvinte. Când eram tânara, acasa si mergeam la biserica, iar parintele aseza potirul pe crestetul meu, simteam cum ma sfintesc din cap pâna-n picioare… Aceasta este fericirea pe care o traiesti tot timpul la manastire“.
