10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal40 de miliarde pentru alimentarea cu apa a Popoveniului

40 de miliarde pentru alimentarea cu apa a Popoveniului

Mai-marii Primariei Craiova poftesc, anul acesta, la fondurile puse la dispozitie de guvern, in baza Programului de dezvoltare a infrastructurii in spatiul rural. Pentru ca nu a fost in stare sa aloce fonduri din bugetul local, pentru imbunatatirea conditiilor din cartierele marginase, executivul s-a gândit sa incerce marea cu degetul si sa ia banii necesari din alta parte. In acest sens, edilii le-au ordonat functionarilor sa se gândeasca bine ce zona ar avea nevoie de o investitie urgenta. Cei care au facut o propunere viabila au fost reprezentantii Regiei Autonome de Apa (RAA) Craiova care au venit cu ideea unui proiect pentru extinderea retelelor de apa si canalizare in Popoveni. Valoarea totala a investitiei urmeaza sa atinga aproximativ 40 de miliarde de lei, iar durata estimata a lucrarilor va fi de 18 luni, acestea desfasurându-se din str. Nicolae Romanescu, pe Soseaua Popoveni, dar si in Popoveni. In prezent, cei 863 de locuitori din acea zona folosesc puturi individuale pentru apa potabila, iar canalizarea este rezolvata prin haznale. Daca vor obtine cele 40 de miliarde de lei, autoritatile locale vor realiza la Popoveni 3.150 m conducte de alimentare cu apa, 2.560 m retele de canalizare menajera, dar si o statie de pompare a apelor uzate.


Apa potabila in toata Craiova abia când vin fonduri externe


Inainte sa se vada cu banii in mâna, primaria a fost nevoit mai intâi sa intocmeasca un studiu de fezabilitate, realizat de SC PROIECT SA Craiova. Acesta va fi supus aprobarii Consiliului Local (CL) Craiova in sedinta din luna iulie. Dupa ce va obtine avizul consilierilor, va trebui intocmit un proiect tehnic.


Restul zonelor din Craiova care nu beneficiaza de apa potabila, cum sunt Daewoo, Gârlesti, Facai, Valea Orbului, ar putea avea parte de investitii abia din 2007, când regia va deveni operator regional. Atunci, in opinia lui Ionita, fondurile vor putea fi mai usor atrase. „Potrivit memorandumului depus de România la Uniunea Europeana, pâna in 2022, toate satele din tara vor avea la dispozitie apa potabila si canalizare. Banii care vor fi investiti ar veni de la UE. Noi speram insa sa finalizam acest proces in Dolj din momentul in care vom deveni operatori“, a incheiat Ionita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS