Pe 21 iulie se implinesc doua decenii de la moartea valorosului scriitor disident Ion Caraion. Poetul s-a nascut pe 24 mai 1923, in satul Palici (judetul Buzau) si era descendent dintr-o veche spita de preoti. Primele inclinatii literare si le-a manifestat inca de pe vremea când era licean. Din 1941, impreuna cu Al. Lungu, a redactat revista de poezie Zarathustra si a debutat, doi ani mai târziu, cu volumul de versuri „Panopticum“, la Editura Prometeu. A fost inclusiv gazetar la ziarul Timpul. Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti, a ajuns secretar general de redactie la revista Lumea al carei director a fost George Calinescu. Apoi, Ion Caraion a fost numit sef de presa la Editura Fundatiilor Regale, al carei director era Al. Rosetti. Impreuna cu Virgil Ierunca, a editat revista de poezie Agora, in care publicau poeti si eseisti prestigiosi din tara si din strainatate. Revista a fost interzisa. Drept urmare, Caraion a publicat doua articole vitriolante, intitulate sugestiv: „Criza culturii“ si „Criza omului“ in ziarul Jurnalul de dimineata, dupa care a inceput calvarul. In urma unei condamnari politice, poetul a facut inchisoare la Canal si in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie, intre anii 1950 si 1955. Din martie 1958, a fost condamnat din nou, pâna in 1964. Cei 11 ani de puscarie comunista i-au distrus sanatatea. Cu toate acestea, Ion Caraion a „redebutat“ in 1966 cu volumul de versuri „Eseu“. A scris si a publicat intr-un ritm naucitor pentru a „recupera“ timpul furat.
In urma unei disidente constante, in 1981, familiei Caraion i s-a acordat azil politic in Elvetia, stabilindu-se definitiv la Lausanne. Elvetia a fost tara in care scriitorul român a editat revistele internationale Don Quijote si Coresspondence si in care, un an mai târziu, a publicat, in limba româna, volumul de interviuri si pamflete „Insectele tovarasului Hitler“ la Editura Ion Dumitru-Verlag. Tot la Lausanne, patru ani mai târziu, Ion Caraion s-a stins din viata, la vârsta de 63 de ani.
Dupa caderea regimului comunist, lui Ion Caraion au inceput sa-i apara si in România cartile de versuri care nu erau pe placul cenzorilor comunisti.
„Una dintre constiintele cele mai torturate“
Criticul Aurel-Dragos Munteanu apreciaza ca Ion Caraion este unul dintre cei mai valorosi câti a avut literatura româna: „Cartile din urma ale lui Ion Caraion aduc marturia unei vieti dureroase supuse poeziei ca unui destin, un urias efort de expresie a infernului, sau mai bine spus a infernalului, ca in pictura lui Hieronimos Bosch. (…) Dupa patru decenii de poezie, intrerupte de suferinta si recluziune intr-o bolgie a infernului real, Ion Caraion implineste destinul unui mare poet, probabil dintre cei mai mari din câti are literatura noastra“.
Inca din 1981, anul plecarii poetului in exil, criticul Nicolae Manolescu constata: „…toata poezia lui Ion Caraion trebuie interpretata in termeni morali: caci este expresia uneia dintre constiintele cele mai torturate din intreaga noastra literatura (…) Conflictul dintre spontaneitate, brut, cruzime, originalitate absoluta, pe de o parte, si elaboratie, arta rafinata, ereditate culturala, pe de alta, formeaza, poate, aspectul cel mai izbitor si insolutionabil critic al poeziei lui Ion Caraion. (…) Marele poet nu triseaza, nu-si permite sa insele ochiul cititorului“. De aceea, redam o poezie scrisa de Ion Caraion, mult iubita de cititori.
Am pe nimeni
– Und’ va duce, domnule ?
– In gradina, somnule.
– Ce sa faceti, domnule ?
– Sa ma-mpuste, somnule.
– Ca au gloante, domnule ?
– Ca au vreme, somnule.
– Und’ va-ngroapa, domnule ?
– Sub zapada, somnule.
– Va e frica, domnule ?
– Imi e scârba, somnule.
– Cui sa spunem, domnule ?
– Iadurilor, somnule.
– Va fi bine, domnule ?
– Va fi seara, somnule.
– Aveti rude, domnule ?
– Am pe nimeni, somnule.
– Vreti o cupa, domnule ?
– Cât ma costa, somnule ?
– N-are-a face, domnule.
– De otravuri, somnule…
– Nu vreti cupa, domnule ?
– Sparge-o-n tandari, somnule !
– Sa va plângem, domnule ?
– N-are-a face, somnule.
– Noapte buna, domnule !
– Dormi cu mine, somnule !
– Eu dorm singur, domnule.
– Eu mor singur, somnule.
– Moarte buna, domnule.
– Noapte buna, somnule !
