Puterea unei femei nu poate fi cântarita in forta muschilor. La numai 50 de kilograme, Victoria Badicescu urneste, de-o viata, munti de fier…
Are 1,56 m, 50 de kilograme si 48 de ani. „Batrâna“, zice zâmbind cu inteles, apucând cu degetele delicate maneta. Trage, apasa niste butoane si tonele de fier din spatele ei se pun in miscare. Pe scaunul din cabina, femeia pare un copil. Micuta, plapânda, pare greu de crezut ca e in stare sa „poarte“ zilnic pe umerii firavi mii de kilograme. Pentru Victoria Badicescu insa, povara este aproape o jucarie. Nimic nu-i face mai multa placere decât sa fie vatmanita pe tramvaiele Craiovei.
„De 23 de ani numai asta fac. Si-mi place la nebunie! Nu este o meserie usoara, poate chiar nepotrivita pentru o femeie, dar eu ma topesc dupa ea! Nu m-as vedea nicicând facând altceva, nici peste zece, douazeci de ani!“.
Ireprosabila fara nici un efort
A venit in Craiova acum 18 ani, la numai un an dupa ce s-a pus in functiune tramvaiul. I s-a dat in primire „biroul“ si de atunci nu a mai renuntat la el. Ierni inzapezite, veri caniculare, le-a strabatut pe toate, an de an, cu sufletul tânar si voios.
„Nu stiu câte alte femei ar rezista. Trebuie sa recunosc asta. Programul este destul de aspru pentru multe: vara ma trezesc la patru fara zece, iarna la trei si jumatate. Astazi, de exemplu, am inceput la cinci, am avut o pauza de la opt la unu si termin pe la cinci – sase dupa-amiaza. Desigur, turele se schimba. Mai sunt apoi sâmbetele si duminicile… Iar de la program nu ai cum sa te abati in aceasta meserie: trebuie sa fii punctual, la secunda. Calatorii nu asteapta, serviciile noastre trebuie sa fie impecabile. Nu conteaza daca ma simt rau, daca ma doare capul sau am vreo indispozitie. Obligatia mea este sa fiu ireprosabila. Iar pentru mine – nu ma laud – nu este deloc un efort: chiar asa este firea mea!“.
„Nu plec decât la pensie!“
Dintotdeauna Victoria a fost o perfectionista. O femeie puternica, poate chiar un pic baietoasa, in ciuda aspectului ei gingas si plapând. De mica i-au placut masinile, drept pentru care este si o soferita buna. Motoarele, viteza, masinile mari sau mici au fascinat-o mereu. Numai pe bicicleta nu a invatat sa mearga nici pâna in ziua de astazi. Poate pentru faptul ca nu are motor… Iar când a aflat ca poate face o meserie din conducerea unui vehicul, nu a mai stat pe gânduri. S-a facut vatmanita. Nu era singura care a imbratisat aceasta profesie. Astazi, insa, este cea mai veche in meserie, in Craiova.
„Multe din cele de acum 18 ani au iesit cu ordonanta, altele au schimbat locul de munca. Acum s-au angajat si fete mai tinere, pe care sper sa le am colege si in urmatorii 10 – 15 ani. Eu nu am plecat si nici nu o s-o fac vreodata, decât, bineinteles, la pensie“. Maneta, butoane, tramvaiul e plin. Porneste.
Puterea ei: ordinea, delicatetea, satisfactia personala
Acelasi traseu, de cinci, sase ori pe zi. Victoria il face neobosita, fara sa se plictiseasca, fara sa-si piarda rabdarea. La capat de linie, trei-patru minute de pauza, in care sa manânce ceva la repezeala, sa bea o cafea. Schimba cifrul la compostoare, aduna hârtii ori alte deseuri pe care calatorii le lasa in urma lor. Pune totul in ordine, asa cum ii place ei. Apoi o ia de la capat, cu aceeasi voiosie si putere. „Am tramvaiul meu, pe care-l conduc de zece ani. Imi place sa fie perfect curat, i-am pus perdelute, sterg parful. Practic, este biroul meu si trebuie sa-mi placa sa stau in el“, spune Victoria, netezindu-si cu palma tinuta, la fel de impecabila.
Desigur ca intr-o viata de lucru in mijloacele de transport in comun a avut parte si de nenumarate surprize neplacute de la cetatenii nu intotdeauna manierati. Dar Victoria a stiut sa le depaseasca, sa le dea chiar uitarii, cu delicatetea unei femei destepte.
„Imi amintesc numai lucrurile bune. De exemplu, când vine cineva sa-mi spuna ca am condus bine, usor, ca ma incadrez in timp… Sau ca am evitat vreun accident, vreo masina care s-a inscris neregulamentar… Astea ma incurajeaza, imi dau satisfactia ca munca mea este utila. Deci cum sa nu-mi placa?“.
