Frumoasa, eleganta, cu jeep-ul BMW parcat la scara – ai fi zis ca este vreo doamna cu clasa si cu un sot cu cont gras la banca. Nicidecum o femeie care sa-si câstige singura pâinea. Si, pe deasupra, sa-i mai si placa! Si totusi, Renata Stefania Corici le are pe toate: frumusete, stil, inteligenta si o afacere de mare succes – comertul cu produse alimentare, carne de pasare si peste, cu alte cuvinte REMIA.
Am gasit-o la birou, descurcând hârtoage cu o usurinta care ar face invidios orice barbat cu ambitii de sef. Jongla cu tact intre vraful de acte adus de secretara, telefon si diversi oaspeti picati pe neasteptate. La sapte minute o data isi permitea câteva secunde de rasfat: fie un dialog pe Messenger cu Andreea, fiica ei, fie unul – de afaceri, desigur – cu asociatul si sotul, Emil.
Cu tot programul incarcat, n-a putut rezista tentatiei de a-si povesti viata. De la inceputurile timide ale unui copil sensibil, la drumul anevoios pe care l-a strabatut cu rabdare si tenacitate, si pâna la succesul de astazi: o femeie realizata, cu o familie extraordinara, o casa superba si o cifra de afaceri de 18-20 de milioane de euro. „Nu a fost usor deloc, dar am avut curaj. Si mai ales niste oameni speciali care mi-au stat alaturi: sotul, fiica, parintii, socrii si angajatii. Fara ei nu realizam nimic, sunt sigura!“, recunoaste Renata.
De trei ori moarte clinica
S-a nascut la sapte luni fara o saptamâna. In ciuda superstitiilor si a organismului firav, copila a rezistat.
„Am fost de la inceput un copil cu probleme, foarte bolnavicios“, incepe povestea Renata. Pâna la 14 ani, din cauza unui astm bronsic, am intrat de trei ori in moarte clinica. Am avut noroc insa. Si asta m-a ambitionat peste masura. Stiam ce spunea lumea: ca nu pot, ca sunt mica si slaba, ca nu am suficienta forta… Si atunci mi-am propus sa lupt, sa le demonstrez tuturor ca sunt cineva, ca pot sa ajung cineva. Cum parintii nu aveau o situatie extraordinara, trebuia sa ma descurc singura! Mi-am autoeducat deci un caracter puternic, primul lucru absolut necesar pentru a reusi in viata“.
Asadar, a eliminat de la vârsta frageda toate lucrurile care i-ar fi adus o cât de mica slabiciune. Nu s-a jucat niciodata cu papusile, ci batea mingea la fotbal, cu baietii. In ciuda fragilitatii si frumusetii atât de evidente, nu a avut o fusta pâna la liceu.
„Cred ca m-ar fi facut sa ma simt oarecum vulnerabila. Mai târziu am realizat ca feminitatea are si ea avantajele ei…“, zâmbeste, aprinzând elegant o tigara.
Eroina pe scena, apoi in viata
Un concurs de imprejurari din vremea liceului i-a dat prima data certitudinea ca puterea unei femei nu consta neaparat in forta fizica.
„Plecasem intr-o tabara militara. S-a organizat un concurs de trageri si m-am inscris. Eram singura fata intr-o echipa de baieti, iar pe deasupra eram si stângace! Când am pus mâna prima data pe arma – era o pusca JEKO – m-au trecut fiori! Mi-am venit insa repede in fire. M-am concentrat si… tinta a fost strapunsa chiar in mijloc! In clasa a douasprezecea am ajuns vicecampioana pe tara la tir!“.
Tot in vremea liceului, Renata a cochetat cu arta teatrala, domeniu in care calitatile fizice si ascutimea mintii i-ar fi deschis cu siguranta perspective pentru o cariera frumoasa.
„Profesoara de engleza din liceul nostru – Electro – a format cea mai buna trupa de teatru de la vremea aceea din Craiova, cu care am câstigat festivalurile dintre licee, ajungând pâna la fazele nationale. Imi amintesc si piesa cu care am participat pentru câstigarea trofeului – „O chestiune de onoare“, in care eu aveam singurul rol feminin: Maria, o utecista corecta si sincera, pentru care onoarea era mai presus de orice. A câstigat «Balcescu», normal, trupa in care se strânsesera cei mai multi copii de actori…“.
Emil – partenerul ideal
Dupa absolvirea liceului, Renata a trebuit sa-si aleaga drumul in viata. Cu teatrul nu se punea problema – ii explicase destul de clar tatal ei ca din casa lui nu vor iesi decât medici, profesori si ingineri. Cum pentru primele doua nu parea sa aiba vreo inclinatie…
„Am intrat la «fabrica de ingineri» – Facultatea de Electrotehnica. Am studiat la seral, pentru ca aveam nevoie de serviciu. Asa ca m-am si angajat, in constructii, unde am luat-o de jos: de la muncitor, la tehnician. A fost o perioada grea – munceam pe rupte, pe salariu mic. Nu aveam timp nici sa manânc. Infulecam pachetul pe scara tramvaiului!“.
In acelasi an cu admiterea – ba chiar cu o zi inainte de inscriere – Renata l-a cunoscut pe cel care va juca un rol decisiv in viata sa: Emil Corici, un proaspat inginer, frumos si destept, care i s-a potrivit tinerei ca o manusa.
„Ne-am casatorit in aceeasi toamna – pe 22.11.1986… Ca o paranteza, trebuie sa spun ca numerele 1 si 2 s-au invârtit mereu in jurul meu – locuintele, datele de nastere ale celor dragi (data nasterii mele este 2.02, a sotului pe 11.11 si a Andreei pe 12.01), salariile, evenimentele importante din viata au fost exact in ordinea acestor numere: numai pe locurile unu si doi…“.
Primul televizor, primul succes
Nu a fost usor pentru niste tineri abia angajati sa-si construiasca o viata, chiar si una modesta. Abia daca aveau cu ce sa-si mobileze locuinta primita de la serviciu. O vreme au dormit chiar pe jos, pe o simpla saltea. Aveau ei o ambitie: sa nu le ceara nimic parintilor ori rudelor, sa se descurce singuri. Achizitionarea din propriile salarii a televizorului alb-negru Sport a fost primul succes al tinerei familii!
„2.970 de lei ne-a costat! O avere, la vremea aceea. Cu rabdare, am luat si restul: o mobila de bucatarie, un dormitor… Ne consideram bogati: ne iubeam, eram tineri si munceam pentru viitorul nostru“.
Evenimentele din ’90 i-au gasit pe Renata si Emil Corici ca pe alte mii de tineri: siguri pe o repartitie, pe un drum lin si nu foarte anevoios. Spre deosebire de multi insa, ei au reusit sa se adapteze repede schimbarilor. Dupa vreo trei ani de schimbat locurile de munca, deoarece au decis ca o afacere pe cont propriu este mai sigura decât orice alta slujba, chiar si aceea de inginer-sef in care fusese promovata Renata. Mai mult, nasterea Andreei le daduse un scop in viata: de a construi ceva durabil, care sa le asigure linistea anilor de mai târziu si viitorul fiicei lor.
„Prin 1993 – 1994, cu ajutorul unui credit bancar, Emil a infiintat o societate de comert angro si en-detail cu carne si produse din carne de pui. In 1996, a sparat-o in doua firme diferite, fiecare cu profilul ei. Iar la câteva luni am devenit asociati!“.
Ei doi si un Oltcit
Parteneri desavârsiti in viata de familie, Renata si Emil s-au potrivit de minune si la birou. Rolurile s-au stabilit tacit de la inceput: ea era mintea ascutita, care sa tina evidentele contabile si politica afacerii, lui ii revenea partea practica, de aprovizionare, de contact cu oamenii. Lucrurile n-au mers usor, dar ambitia si rabdarea avea sa le aduca numai de câstigat.
„Am inchiriat la Frigorifer un spatiu. Eram printre primii chiriasi: mai exista o firma cu peste, una cu lapte si alta cu inghetata. Noi am adus carnea de pui. Practic, la acea vreme, in Craiova se stia de «piept, pulpe si pui». Atât. Noi am fost primii care am diversificat sortimentele, iar lucrul acesta ne-a facut o intrare buna pe piata“.
Cu bani putini, dar serioziatate destula, Renata a câstigat repede increderea unor producatori importanti din tara. Asa incât marfa ii era livrata de multe ori cu plata la vânzare. Niciodata nu a intârziat insa achitarea facturilor. In timp, si-a câstigat respectul atât in Criova, cât si dincolo de hotarele oltenesti. La conducerea unei firme mici, dar in ascensiune, statea o femeie puternica si capabila.
„Am inceput cu un Oltcit papuc, cu care Emil batea drumurile prin tara sa ia marfa, apoi sa o distribuie. Câteva luni nu am fost decât noi doi. Abia mai târziu ne-am permis sa angajam primul om: fostul gestionar de la Frigorifer, un domn in vârsta, pensionar, dar care a avut incredere in afacerea noastra si a acceptat sa lucreze pentru noi. Incet, am marit numarul angajatilor, numarul masinilor. Ne facusem o clientela a noastra, sigura. Lucrurile se aranjau din mers“.
2006 – un an de trei ori aniversar
Astazi, la zece ani de la infiintare, SC REMIA COM IMPEX SRL numara 89 de angajati, un parc de 17 masini pentru aprovizionare si distributie si o cifra de afaceri de 18-20 de milioane de euro. La biroul de comanda, Renata este la fel de tânara si hotarâta ca acum 20 de ani.
„Am realizat exact ceea ce mi-am propus: o familie frumoasa, o viata frumoasa, o afacere frumoasa! Cu Emil alaturi, totul a fost si este frumos. Avem o vila superba, construita dupa planurile fiicei noastre. Cu flori multe, de care sunt efectiv indragostita. Iar viata mea de familie isi are locul ei bine definit, separat de serviciu. Ma trezesc in fiecare dimineata la sase si pâna la 10.30 sunt mama, sotie si gospodina. La birou stau pâna la 17.00 maximum, dupa care imi reintru in atributiile casnice. Nu le amestec, dar nici nu pot trai fara una din ele!… Cheia succesului? Familia! Reteta mea a fost simpla, dar pe care multi prefera sa o evite: sotul meu sa-mi fie partener atât in viata, cât si in afacere! Increderea unul in celalalt ne-a dat putere, respect, succes!“.
Anul acesta, la 20 de ani de la casatorie si zece de când a luat in mâinile ei delicate frâiele afacerii, Renata Corici a implinit 40. In semn de apreciere si dragoste, Emil i-a facut cadou un jeep – simbol al unei femei puternice.
Femeia puternica din spatele unui la fel de ambitios partener, Renata Corici, a dezvaluit si o alta realizare a familiei care se va celebra in acest an: „A treia mare aniversare a acestui an o reprezinta taierea panglicii inaugurale la cea mai importanta investitie pentru zona Olteniei, de nivel european, propriul frigorifer. Aceste realizari la indemnul fiicei noastre, Andreea, le vom sarbatori in strainatate. Sper sa fie la Venetia. Dintotdeauna am visat o plimbare cu gondola. Ar fi cel mai frumos loc pe care sa-l vedem la prima noastra plecare din tara. Pâna acum n-am avut timp…“.
