In Sala „Amza Pellea“ a Teatrului National „Marin Sorescu“ din Craiova, sâmbata, de la ora 18.00, se joaca piesa „Alice nu stie sa moara“, de Gheorghe Truta, dupa „Jurnalul“ scris de Alice Voinescu. Piesa a fost pusa in scena de cunoscutul regizor Mircea Cornisteanu, directorul institutiei. Din distributie fac parte: Georgeta Luchian-Tudor (in rolul protagonistei, Alice), Angel Rababoc (Stello) si Filip Rababoc (Ingerul). Scenografia apartine lui Viorel Penisoara-Stegaru.
O piesa despre viata cutremuratoare a primei femei doctor in filozofie din România, Alice Voinescu, o elitista care a suportat ororile regimului totalitar. Alice Voinescu a fost pensionata in urma atitudinii luate fata de abdicarea fortata a regelui, a facut puscarie comunista, a fost deportata si a avut parte inclusiv de domiciliu obligatoriu intr-un sat izolat. I s-au luat toate cartile si nu i s-a permis sa mai intre nici macar in biserica sateasca. Ca si cum n-ar fi fost indeajuns, in ograda, comunistii bolsevici i-au fixat un perimetru de patrulare. Alexandru Paleologu consemna ca aceasta avea un dar unic al comunicarii, ca era de o gratie absolut fermecatoare: „O mare conferentiara si o profesoara de istoria literaturii dramatice la Conservator, care atragea la prelegerile ei (aidoma lui Nae Ionescu, Ion Petrovici sau Vasile Pârvan) o audienta enorma, compusa din tot ce era inteligenta si simtire in societate, de toate vârstele si categoriile, nu numai studenti“. Celalalt personaj, Stello, este avocatul Stelian Voinescu, cel cu care s-a casatorit la vârsta de 30 de ani, caruia Alice avea sa-i indure toate mofturile si capriciile. Pentru Stello, chefurile sale erau deasupra culturii sotiei, nu o data facându-i viata amara. Viata spumoasa a acestuia alaturi de femei facile este excelent redata de actorul Angel Rababoc. Georgeta Luchian-Tudor interpreteaza monumental o Alice Voinescu vie, pasionala in orizontul Ideii, ca si in tribulatiile anilor de cumpana care au dus la dezmembrarea României. In spectacol, apare ingerul cu aura si aripile pierdute. Era ingerul pazitor al doamnei Voinescu. Un inger care ajunsese copil. Un copil pe care Alice nu l-a avut niciodata. Oare sa fi vazut Alice in Stello propriul sau copil, din prea multa iubire? Mai mult decât posibil, intrucât aceasta si-a iubit sotul mult mai mult decât si-a iubit cartile. Acesta a murit, spunându-i „te iubesc“ pentru prima oara in viata. Apoi, Alice Voinescu a continuat sa-i scrie, in jurnal, pâna si-a dat duhul, dragului ei Stello. Un jurnal de 900 de pagini, de o sinceritate exacerbata in relatarea unei drame reale intr-o tara trista.
Fara tagada, „Alice nu stie sa moara“ este un spectacol inspirat din viata reala a primei elitiste din România, un spectacol care nu merita ratat de nimeni, in special de tinerii care nu au cum sa stie ce a insemnat regimul comunist si ororile lui.
Cine este Alice Voinescu?
Alice Voinescu s-a nascut in 10 februarie 1885 la Turnu-Severin. Tatal sau era avocatul Sterie Steriadi, doctor in drept la Paris. In 1908, Alice a absolvit Facultatea de litere si filozofie din Bucuresti, iar in 1913 a obtinut doctoratul in litere si filozofie la Sorbona cu teza „L’interprétation de la doctrine de Kant par l’école de Marburg. Etude sur l’idéalisme critique“. Când cartea i-a aparut la Paris, aceasta a facut vâlva in mediile academice, iar Alice a primit o oferta tentanta. O catedra la o prestigioasa universitate americana, pe care a refuzat-o la modul cel mai categoric: „Nu pot accepta. In România ma asteapta logodnicul meu“. Alexandru Paleologu spunea ca, „spre norocul culturii si societatii românesti, a trebuit sa primeasca la Conservatorul din Bucuresti catedra de istoria literaturii dramatice, la care a tinut pâna in 1948 prelegerile care au facut epoca“.
Intre 1925-1939, Alice Voinescu a fost invitata la faimoasele decade de la Pontigny din Franta, organizate de Paul Fesjardins, unde i-a cunoscut pe Malraux, Roger-Martin du Gard, André Gide, Paul Langevin, François Mauriac, Charles du Bos, Jacques Riviere si altii. In 1936 a publicat volumul „Montaigne“, iar cinci ani mai târziu a editat volumul „Aspecte din teatrul contemporan“. In fine, in 1946, Alice Voinescu a publicat volumul „Eschil“, dupa care a inceput calvarul.
Alice Voinescu si alte profesoare de la Conservatorul de Arta Dramatica si Muzica din Bucuresti au ramas fara catedra, fiind eliminate din corpul profesoral. In primele luni ale anului 1948, Mihail Jora a devenit si el victima, fiind eliminat de la catedra. Atât Voinescu, cât si Jora isi manifestasera imediat dupa 30 decembrie 1947 sentimentele monarhiste, acesta fiind, printre altele, unul din motivele inlaturarii lor. In schimbul lor au fost adusi politruci ca Marcel Breslasu, un anonim care s-a adaptat repede cerintelor ideologice.
In 1948, când a fost obligata sa se pensioneze, Alice spunea: „O tara care isi reneaga trecutul, nu are viitor“. Prin urmare, peste trei ani a fost arestata, facând un an si sapte luni de puscarie comunista. Apoi, domiciliul obligatoriu in satul Costesti, lânga Târgu-Frumos (judetul Iasi), unde a ramas pâna in 1954. Dupa ’54, avea sa suporte alte cosmaruri. In 1961 anul in care a scris „Dialoguri cu eroii tragici“, Alice Voinescu a murit.
