Acasă Local Raspundem cititorilor

Raspundem cititorilor

Trimiteti intrebarile dumneavoastra pe adresa: Gazeta de Sud, strada Câmpia Izlaz, nr. 97A, Craiova sau pe e-mail office@gds.ro


Pensia v-a fost recalculata in urma adeverintelor depuse


Am primit pe adresa redactiei o sesizare de la domnul Dumitru Georgescu, din Craiova, care ne-a rugat sa ne interesam la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Dolj de modul in care i-a fost recalculata pensia.


GdS: „Adeverinta despre care face referire domnul Georgescu in scrisoarea adresata Gazetei de Sud se afla la dosarul de pensie si a fost luata in calcul la recalcularea pensiei. In urma recalcularii, punctajul rezultat este mai mare decât cel anterior recalcularii si a fost emisa decizia de pensie nr. 116.165, iar in luna mai 2006 decizia emisa a fost pusa in plata“, a precizat Ileana Ciutan, director executiv al CJP Dolj. (A.C.D.) 


Cererea a fost solutionata


Doamna Anisoara Racareanu din orasul Filiasi a soliciat pensie de urmas la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Dolj, bani care au intârziat.


GdS: Reprezentantii CJP Dolj au mentionat ca pentru pensia de invaliditate dupa tatal decedat v-a fost emisa o decizie de pensionare pe 22 mai 2006, decizie care v-a fost expediata. Angajatii CJP Dolj au adaugat faptul ca, din cauza procesului de recalculare a pensiilor, nu v-a fost identificat dosarul din sectorul agricol, in timp util, din acest motiv intârziindu-va banii. (A.C.D.) 


Din pacate, aveti de inapoiat debite CJP Dolj


Doamna Maria Vasuica, din comuna doljeana Diosti, ne-a solicitat sprijinul pentru solutionarea problemei pe care a intâmpinat-o la Casa Judeteana de Pensii.


GdS: Doamna Vasuica, ne-am interesat pentru dumneavoastra la Casa de Pensii. Ati solicitat in anul 1999 pensie de urmas, dupa câteva luni fiindu-va emisa o decizie. Apoi ati solicitat inscrierea la pensie pentru munca depusa si limita de vârsta pentru activitatea proprie desfasurata in sectorul agricol. „Conform articolului 74 din Legea nr. 19/2000, sotul supravietuitor care are dreptul la pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie. In aceste conditii, doamnei Maria Vasuica i-a fost intocmita decizie de debit deoarece in cererea prin care solicita inscrierea la pensie proprie nu a declarat ca primeste deja o pensie de urmas“, a mentionat Ileana Ciutan, director executiv al CJP Dolj. (A.C.D.) 


Activitatea depusa la cele doua locuri de munca s-a suprapus


Doamna Elena Albastroiu din comuna Murgasi, sat Balota, a solicitat inscrierea la pensie pentru munca depusa si limita de vârsta la 28 mai 2001. Femeia este nemultumita de modul in care i-a fost recalculata pensia, considerând ca o perioada importanta de vechime nu i-a fost luata in calcul.


GdS: „La stabilirea drepturilor de pensie au fost respectate prevederile art. 41, 78, 162 si 164 din Legea nr. 19/2000, luându-se in calcul perioada lucrata in sectorul de stat, dar si cea lucrata in sectorul agricol. Din pacate, perioada pentru care a avut contract de asigurare la DGMPS Dolj s-a suprapus cu activitatea desfasurata la Cooperativa de Consum Craiova“, a precizat directorul executiv al CJP Dolj. (A.C.D.)

Exit mobile version