17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Stiri IT&C

Nokia colaboreaza cu Adobe


Noile pachete de comercializare a telefoanelor Nokia N93 vor include programul Adobe Premier Elements 2.0, pentru sistemul de operare Windows XP. Dupa cum informeaza site-ul Yahoo!News, acest software permite utilizatorilor sa transfere fisiere video realizate cu ajutorul camerei de pe telefonul mobil direct pe sistemul PC, având apoi posibilitatea sa le editeze sau sa le transforme in alte formate. De asemenea, pachetul oferit gratuit de Adobe va include si aplicatia Adobe Photoshop Album Starter Edition 3.0., cu ajutorul careia utilizatorii pot face diferite operatiuni pe fotografiile digitale.


„Calitatea capturilor realizate cu Nokia N93 este la un nivel atât de bun incât trebuia sa oferim utilizatorilor posibilitatea de a edita imaginile si de a le scrie pe DVD-uri“, a declarat Mike Butler, vicepresedinte al departamentului pentru multimedia din cadrul Nokia.


Sony lanseaza primul laptop Blu-ray


Sony a prezentat, saptamâna aceasta, primul laptop compatibil cu discurile Blu-ray, care urmeaza sa fie comercializat incepând cu luna iunie. Dupa cum informeaza site-ul itp.net, acest anunt a fost facut la o conferinta de presa in Tokio. Noul Vaio AR include, momentan, numai doua modele – „Premium“ si „Standard“. Versiunea „Premium“ poate rula continutul informational de inalta definitie de pe discurile Blu-ray astfel incât utilizatorul sa poata privi un film la o rezolutie de 1080. Laptopul este dotat cu un ecran de 17 inci WUXGA (1920 x 1200), fiind creat pe baza tehnologiei Sony XBRITE Hi-Color LCD.


„Vaio AR ofera utilizatorului posibilitatea de a face capturi, a edita si a inregistra in format HD. Având o capacitate de stocare exceptionala, laptopul Blu-ray lasa libera imaginatia utilizatorilor“, a declarat Mike Abary, vicepresedinte al departamentului de marketing pentru Vaio, din cadrul Sony Electronics.


Potrivit sursei citate, pe lânga faptul ca reda continut in format HD, Vaio AR include si aplicatii multimedia. El poate inregistra imagini preluate cu o camera digitala Blu-ray pe un disc Blu-ray, la o rezolutie de 1080p HD.


Noul Vaio este creat pe baza tehnologiei Intel Centrino Duo, folosita pentru procesoare multi-tasking si editare video. Laptopul include Microsoft Windows Media Center Edition 2005, un standard prevazut NTSC, tuner TV si taste de control TV, astfel incât utilizatorul poate urmari si inregistra emisiuni live. Versiunea „Premium“ este dotata cu o placa video Nvidia GeForce Go 7600, cu memorie de 256 MB, un microfon si o camera video.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS