Acasă Local Profesionisti si familisti convinsi

Profesionisti si familisti convinsi

Elena si Gheorghe Bica – ea, cadru universitar, el, comisarul-sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate si decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Spiru Haret“ din Craiova – au 25 de ani de casnicie, o familie frumoasa si satisfactii deosebite din meseriile alese.


Elena Bica s-a nascut in Calafat. A urmat Liceul Pedagogic din Craiova, pentru ca mai târziu sa aleaga si cursurile Facultatii de Management din cadrul ISE Craiova. A lucrat timp de 25 de ani ca educatoare. Anul trecut a renuntat la invatamântul preuniversitar pentru cel universitar, in prezent fiind asistent universitar doctorand la Facultatea de Management din cadrul Universitatii „Spiru Haret“. Considera ca s-a integrat fara mare greutate in colectivul acestei facultati.


CV impresionant


Gheorghe Bica are, dupa cum marturiseste, prin multa munca si permanenta invatare, un CV impresionant, de câteva zeci de pagini. Este de loc din comuna doljeana Desa, acolo unde a si urmat cursurile scolii generale. Liceul l-a facut in Poiana Mare, iar imediat dupa, urmându-si „visul din copilarie de a face dreptate intre oameni“, s-a inscris la Scoala Militara de ofiteri activi a Ministerului de Interne. Nu s-a multumit insa sa fie un simplu politist, desi inca din primii ani de activitate a fost promovat ca sef, urmând in perioada 1977-1980 cursurile Facultatii de Drept din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucuresti. Apoi s-a inscris la cursurile Facultatii de Stiinte Economice din cadrul Universitatii din Craiova, pe care a absolvit-o in 1994. Intre anii 1994-1997 a urmat studiile de doctorat in economie. Intre 1997-2004 a urmat studii de scurta durata de specializare FBI, DEA, Secret Service in SUA, BKA – Germania, Interpol etc.; in perioada 2004-2005 – cursuri universitare la Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova, iar in 2006 – doctorand in drept la Universitatea Lexford, din California, SUA. A realizat si publicat 20 de lucrari de specialitate in domeniul economiei si dreptului si alte 46 de articole in reviste de specialitate românesti si straine. „Imi amintesc cât de mult a invatat si muncit sotul meu sa ajunga la implinirea profesionala de acum. Când invata sa dea la ISE, eram plecati intr-un concediu cu inca o familie de prieteni. Când noi ieseam la plimbare, el ramânea in camera si invata. A ramas cu acelasi obicei ca in tinerete, atunci când invata sau repeta pentru un examen se invârte in jurul mesei. Este o fire extrem de ambitioasa si capabila, este corect si poate sa-si sustina efortul timp indelungat. Inainte de un examen nu poti citi pe chipul lui emotie, ci are aceeasi purtare ca in orice zi obisnuita. In tinerete, când noi aveam deja un copil, el invata toata noaptea, iar dimineata se trezea, fara nici o problema, la ora patru. In paralel cu meseria de politist, sotul meu a optat si pentru cariera didactica“, a povestit Elena Bica.


Gheorghe Bica este un barbat constient de capacitatile sale intelectuale, care a muncit mult, fiecare avansare in functie facându-se „doar pe baza de examen“. La infiintarea Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate, Gheorghe Bica a sustinut examen pentru ocuparea functiei de comisar-sef. A obtinut nota cea mai mare, insa, „cu modestia caracteristica“, familia a aflat acest lucru doar dupa ce acasa a venit o instiintare cu toate notele candidatilor inscrisi in concurs. In prezent, Gheorghe Bica este comisar-sef la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate si decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Spiru Haret“. In plus, el este cel care conduce direct departamentul invatamântului la distanta, din cadrul aceleiasi universitati.


„Denisa Loredana, cea mai mare realizare a familiei!“


Elena si Gheorghe Bica formeaza un cuplu din anul 1981. Ea fusese repartizata ca profesoara de muzica si desen la „catedra mozaic“, asa cum era denumita, in localitatea natala a lui Gheorghe Bica. El terminase deja scoala de politie. S-au cunoscut, s-au placut, iar dupa numai opt luni s-au casatorit. „Eu aveam 20 de ani, iar el deja 25, vârsta considerata pe atunci extrem de potrivita pentru casatorie. Am facut nunta la Desa, la parintii lui, petrecere cu lume multa si cu respectarea tuturor traditiilor locului… Dupa numai un an a aparut pe lume fiica noastra, Denisa Loredana, cea mai mare realizare a familiei! Copila noastra este o imbinare perfecta intre noi doi, insa este un copil care nu ne-a facut niciodata probleme. Când ne-am casatorit, sotul avea deja un apartament in Craiova semidecomandat, semimobilat, in care am locuit cam un an. Apoi, ne-am mutat la Calafat, unde i-a fost repartizata o locuinta cu doua camere, dupa o perioada ne-am mutat in alt apartament cu patru camere, apoi in Craiova. Aici am stat vreo patru ani cu chirie intr-un apartament la etajul sapte… Mai târziu am reusit sa ne mutam intr-o alta locuinta, pe care cu timpul am si cumparat-o“, a adaugat Elena Bica.


„Nu ne dorim altceva de la viata decât implinirea fiicei noastre si sanatate“


Primii ani de casnicie, din cele mentionate de sotii Bica, au fost foarte grei. Sotia nu se putea obisnui cu ideea ca sotul ei pleaca dimineata si vine acasa noaptea târziu. Ei considera ca increderea si respectul, la care se adauga dragostea si afectiunea, sunt câteva dintre secretele reusitei lor in casnicie. Au multi cunoscuti si amici, prieteni de suflet, oameni pe care ii au permanent alaturi. Au un respect deosebit pentru parintii lor, oameni de la tara, care au ramas cu aceleasi indeletniciri si cu placerea de a munci, iar din propria gospodarie sa ofere copiilor cele necesare. Nu au planuri marete pentru viitor, legate de impliniri materiale, nu vor palate sau cufere cu bani, ci doar se roaga la Dumnezeu ca fiica lor, Lordeana, sa se realizeze profesional si sentimental. „Ne rugam doar ca Dumnezeu sa ii aduca in cale fiicei noastre un barbat care sa o iubeasca si sa o respecte si cu care sa formeze o familie, cel putin la fel de inchegata ca a noastra, si sa se realizeze profesional pentru ca este un copil extrem de inteligent, cu aceleasi capacitati intelectuale ca ale tatalui ei… Nu ne dorim altceva de la viata decât implinirea fiicei noastre si sanatate“, au adaugat sotii Bica.


„Datorita solidaritatii familiei si integritatii impecabile am reusit sa ajung aici“


Elena si Gheorghe Bica sunt doua persoane foarte ocupate, petrecându-si majoritatea timpului la serviciu. La universitate, „el este sef“, iar Elena este un simplu angajat, acasa insa totul se schimba, in ciuda parerii multora, el fiind un sot model, care participa in casa la treburile casnice, iar ea ocupându-se de tot ce tine de bucatarie si gospodarie. Se trezesc la ora 6.30 dimineata, Elena alegând hainele pe care sotul le imbraca fara nici un fel de comentariu. Gheorghe Bica marturiseste ca meseria de comisar-sef este uneori „destul de ingrata“, insa doar pasiunea te poate tine intr-o astfel de functie. „Este o meserie grea, iti risti uneori viata, dar ce e mai grav, ca pui in pericol si familia. Oricând razbunarea celor care se considera nedreptatiti se poate indrepta spre cei dragi tie. Este o meserie in care iti neglijezi familia si trebuie sa te sacrifici ca om… Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate se ocupa cu combaterea marilor grupuri mafiote din domeniile financiare, traficului de persoane, drogurilor, traficului de materiale strategice, fals de bani, migratie ilegala etc. Insa, doar datorita solidaritatii familiei si integritatii impecabile am reusit sa ajung aici. Daca nu aveam o sustinere familiala, nu as fi reusit. Am o familie minunata, modesta, care isi vede de drumul ei. Am o fata frumoasa si desteapta si o sotie inteleapta si iubitoare“, a spus Gheorghe Bica. In plus, barbatul a tinut sa precizeze ca, prin propriile puteri, Loredana, fiica lui, este doctorand in Drept civil.

Exit mobile version