22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova - in alerta din cauza ploilor

Craiova – in alerta din cauza ploilor

Primaria Craiova a intrat in alerta, dupa ce a primit situatia meteo pentru urmatoarele zile, in care erau anuntate ploi abundente de 25 de litri pe metru patrat. Aceasta a speriat autoritatile locale, care au decis sa ia masuri. Pentru a putea interveni, au intocmit o lista a zonelor inundabile, care cuprinde 20 de strazi.


„Avem la dispozitie sase pompe pe care le-am achizitionat anul trecut si pentru care am platit 1,5 miliarde de lei. Pe lânga acestea folosim in continuare câteva masini care sunt vechi si ar fi trebuit casate, insa nu ne permitem sa luam altele. Daca ploile vor cadea abundent, vom avea nevoie de ajutor“, a declarat viceprimarul Gheorghe Nedelescu.


Municipalitatea este obligata sa intervina in gospodariile craiovenilor doar in situatii exceptionale pentru a salva vieti omenesti. Edilii ii acuza insa pe cei care si-au ridicat case in zonele inundabile si au acoperit canalele deschise care permiteau colectarea apei si stopau inundatiile.


Pe de alta parte, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dolj sustin ca au destula bataie de cap cu interventiile din judet, afirmând insa ca au intervenit si la Craiova de câte ori au fost solicitati. „Noi trebuie sa ne ocupam de zeci de localitati, in cazul in care sunt inundatii. Fiecare primarie si-a constituit in schimb un comitet pentru astfel de situatii, dar ne ducem si noi daca e nevoie“, a spus Florin Cocosila, purtator de cuvânt in cadrul inspectoratului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS