Acasă Local Iorgovan il face homosexual pe Nastase

Iorgovan il face homosexual pe Nastase

Aflat ieri, la Craiova, pentru a-si lansa a patra editie a „Tratatului de drept administrativ“, senatorul PSD Antonie Iorgovan a denuntat politica „de cumetrie“ facuta in partid de demisionarul Adrian Nastase, ex-premier si ex-presedinte al Camerei Deputatilor.


„Demisia este inceputul sfârsitului pentru un anumit stil de a face politica in PSD si de a concepe partidul. Nastase si cu gasca din jurul lui sunt expresia sintetica a legaturii dintre cumetria politica si matusa Tamara. S-a facut politica pe smecherie si s-a promovat pe cosnite, de bagat in sacul matusii Tamara. Unii au bagat in sac si l-au si carat in spate“, a afirmat Iorgovan. Senatorul social-democrat a apreciat ca demisia lui Nastase din functiile detinute este „intârziata“. In opinia sa, acesta trebuia sa faca gestul imediat dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale in confruntarea cu Traian Basescu.


Curatenie generala in partid


Iorgovan nu s-a oprit insa aici cu atacurile la adresa fostului sau presedinte de partid, comentând despre oamenii din jurul acestuia: „Criteriile de apartenenta la aceasta gasca sunt homosexualitatea, masoneria si infractiunea. A lua spaga si a face trafic de influenta inseamna infractiune. Fiind prim-ministru, cum sa intri in relatii de afaceri cu firma unui secretar de stat pe care l-ai numit tu?“. Senatorul a concluzionat ca in PSD trebuie inceputa curatenia, indicând si ca actualul presedinte, Mircea Geoana, este cel care poate sa o faca, chiar daca acesta a ajuns in functie si cu ajutorul lui Adrian Nastase, care credea ca o sa fie „papusarul“ partidului in acest fel: „Daca debarcarea lui Nastase nu este urmata si de debarcarea altora atunci degeaba l-am dat jos. Daca nu fac ei pasul inapoi ii va debarca consiliul de onoare al PSD“. Printre personajele „gastii“ lui Nastase care ar trebui indepartate din partid, senatorul i-a nominalizat pe Eugen Bejinariu – fost secretar general al guvernului, si pe Ilie Sârbu – ex-ministru al agriculturii. Despre Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor, Iorgovan a spus: „Pe domnul Mitrea nu trebuie sa-l debarce nimeni. Se stie ca este intr-o cercetare penala. Daca ancheta va decurge intr-o maniera care sa afecteze imaginea partidului va demisiona el“

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version