13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSistemul de pensii este la cota de avarie

Sistemul de pensii este la cota de avarie

Recentele proteste de la Galati si Suceava au readus in actualitate o problema care macina de multa vreme România: sistemul de pensii. In prezent, la nivel national, exista aproape sase milioane de pensionari, majoritatea cu drepturi banesti sub 3,2 milioane de lei. Mai mult, aproximativ 1,7 milioane de pensionari primesc lunar, conform datelor INS, intre 200 si 800.000 de lei. Despre majorari substantiale in cursul acestui an nici nu poate fi vorba, acest lucru fiind confirmat si de ministrul muncii, Gheorghe Barbu. Perspectiva nu este deloc optimista. Potrivit senatorului PNL, Paul Pacuraru, sistemul national de pensii nu are capacitatea de a asigura cresterea nivelului de trai al pensionarilor in urmatorii ani.


Pareri contradictorii


Pacuraru considera ca solutia pentru sprijinirea pensionarilor nu sta in modificarea Legii pensiilor, ci in subventionarea celor nevoiasi. In acelasi timp, ministrul Barbu a declarat ca atât timp cât va detine portofoliul, va lupta pentru majorarea pensiilor, dar nu va sustine niciodata protectia sociala prin intermediul sistemului de pensii. Varianta subventionarii se bucura si de sprijinul ministrului delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu. Acesta considera ca trebuie sa se renunte la masurile care-i vizeaza pe toti, indiferent de venituri, ajutoarele urmând a fi directionate strict acolo unde sunt necesare. „Subventii catre cetateni au toate tarile UE. Trebuie sa schimbam insa filosofia paguboasa prin care toata lumea primeste ceva egal“, a declarat Olteanu.


Pensiile, „inghetate“ in 2006


Ministrul muncii, Gheorghe Barbu, a declarat ca „in acest an nu exista o varianta de majorare a pensiei“, informeaza Rompres.


Barbu considera ca majorarea punctului de pensie in ianuarie cu numai 9,3 la suta este perfect constitutionala, pentru ca Legea nr. 19/2000 prevede calcularea acestui punct intre 30% si 50% din valoarea salariului mediu pe economie, lucru care s-a si intâmplat.


Ministrul a declarat ca este si va ramâne un sustinator al majorarii pensiilor. Cu toate acestea, in urma recalcularii de anul trecut, 1.350.000 de pensionari au ramas cu pensiile nemodificate, ceea ce reprezinta mai mult de 20 la suta din totalul pensionarilor din România.


In urma sesizarilor trimise in mod repetat de pensionarii protestatari, Gheorghe Barbu a formulat o scrisoare de raspuns. Documentul precizeaza ca desi anul acesta nu vor exista indexari, pensiile vor fi majorate cu 30% pâna in 2008. Simtind poate nevoia de a justifica pensiile parlamentarilor, ministrul Barbu a declarat ca „drepturile de pensii mai avantajoase decât cele acordate de sistemul public nu au fost initiate de Ministerul Muncii, si ele nu afecteaza bugetul asigurarilor sociale, deoarece ele sunt suportate de bugetul statului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS