Acasă Local Gospodarii in flacari

Gospodarii in flacari

Doua familii au fost la un pas de a ramâne pe drumuri in urma izbucnirii unor incendii din cauza cosurilor necuratate si a nerespectarii celor mai elementare reguli de prevenire a incendiilor. In localitatea Pausesti Otasau, gospodaria Iuliei Chitoiu a fost cuprinsa joi seara de flacari. Focul a izbucnit la fânarul din ograda, care a ars aproape in totalitate, impreuna cu furajele depozitate. Pâna la sosirea pompierilor, putin a lipsit ca si locuinta aflata la doar sase metri distanta sa fie mistuita de flacari.


Alt incendiu s-a petrecut miercuri seara in gospodaria lui Dumitru Bardasu din Brezoi, când magazia acestuia s-a aprins de la un cos necuratat la timp. Au scapat câteva zeci de magazii aflate in imediata apropiere, precum si câteva locuinte. Potrivit cercetarilor efectuate de pompieri, valoarea pagubelor se ridica la aproximativ 1.500 RON, respectiv 1.000 RON.

Exit mobile version