16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVrea sa-si salveze copila

Vrea sa-si salveze copila

In urma articolului publicat in luna ianuarie „O copila de 12 ani se roaga la Dumnezeu sa o vindece“, numerosi cititori ai Gazetei de Sud au sarit in ajutorul Denisei Mariana Duta oferindu-i banii necesari transportului si investigatiilor la clinici de specialitate din tara. Miercuri, de 8 Martie, mama copilei a apelat iar la sprijinul dumneavoastra.


Denisa Mariana Duta are 12 ani, sufera, potrivit medicilor craioveni, de astm, hipertensiune arteriala, obezitate, iar dupa mai multe investigatii specialistii au depistat ca ar avea si displazie renala, recomandându-i urgent interventie chirurgicala. Problemele de sanatate ale copilei au inceput de peste sase ani, Denisa petrecându-si foarte mult timp prin spitale. De când a aflat de gravitatea problemelor de sanatate pe care le are, dar si din cauza durerilor insuportabile pe care este nevoita sa le suporte, fata a devenit extrem de trista si interiorizata. Medicii craioveni i-au recomandat chiar sa renunte la scoala si sa stea mai mult timp in pat, pentru ca orice efort sau suparare ii pot fi fatale.


Diagnosticul medicilor din Craiova, respins de cei din Târgu Mures si Cluj


In urma banilor strânsi prin intermediul cititorilor Gazetei de Sud, Daniela Andrei impreuna cu fetita s-au deplasat la clinica din Târgu Mures, recomandata de medicii craioveni. Spre stupoarea femeii, medicii din aceasta clinica au infirmat diagnosticul pus la Craiova. „Medicii din Craiova mi-au spus ca Denisa ar avea un vas strangulat la rinichiul stâng si chiar mi-au dat trimitere urgenta catre chirurgie. In urma analizelor efectuate de medicii din Târgu Mures, acestia mi-au spus ca analizele efectuate la Craiova sunt superficiale si insuficiente pentru diagnosticul pe care i l-au scris copilei. Mi-au recomandat sa o internez pe Denisa la clinica lor, unde au supus-o la tot felul de investigatii. In urma acestor analize, mi-au zis ca nu are nici un fel de problema la rinichi. Din Târgu Mures am plecat la spitalul de copii din Cluj, unde am primit acelasi raspuns si de unde am primit recomandarea sa ii efectuez Denisei o tomografie nucleara, pentru diagnosticarea exacta a bolii“, a povestit Daniela Andrei.


Din pacate, aceasta tomografie se plateste, iar mama Denisei nu dispune de banii necesari. Femeia este divortata si o are in ingrijire atât pe fetita, cât si alt copil, de patru ani.


Cei care doresc sa o ajute cu orice suma de bani pot lua legatura cu Daniela, telefonic, la numarul 0720.335.430 sau la adresa: sat Braniste, strada Calafatului nr. 70, judetul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU