Acasă Local Limba cu gâtu'-ntins

Limba cu gâtu’-ntins

-

Aidoma lui Mircea Cartarescu care a marturisit ca a uitat complet de „evenimentul din 15 ianuarie“ (data nasterii lui Eminescu) si eu am uitat de „evenimentul din 26 ianuarie“ (data nasterii lui Ceausescu). Am uitat tocmai pentru a nu a asocia numele titanului cu cel al tiranului. Insa, Cartarescu, mult mai citit azi (N.B. – reclama facuta de Basescu la televizor a avut efectul scontat), nu se sfieste sa faca „paralelismul dintre cultul lui Eminescu si cel al lui Ceausescu in epoca“: „Amândoi erau genii nationale, amândoi se pricepeau la toate (Eminescu ar fi fost un fel de Da Vinci, precursor al cercetarilor in toate domeniile cu putinta, de la olarit la fizica cuantica), amândoi aveau sarbatoarea in ianuarie“.


Ce fain ar fi daca fiecare dintre noi, inainte de nastere, am putea sa ne alegem parintii, rasa, nationalitatea, data si locul nasterii! La nonconformismul si temperamentul lui Eminescu, daca s-ar fi nascut in aceeasi data cu Cartarescu, primul ar fi fost trimis la Canal sau ar fi fost exterminat in puscariile comuniste, iar celui de-al doilea i s-ar fi autosuspendat pixu’. „Un tiran odios spunea ca adevarul nu-i altceva decât o minciuna repetata de un numar suficient de ori. Dar si adevarul, golit de esenta lui, redus la o fraza si repetat la nesfârsit devine pâna la urma tot un fel de minciuna“, mai spune Cartarescu in acelasi context, fara a se gândi la contemporanul sau AP. Apropo, daca intrebi cetatenii de toate vârstele care este poetul preferat, majoritatea zdrobitoare nu va spune Eminescu, ci Adrian Paunescu. De ce? Simplu. Minciuna repetata si nu numai. Asadar, el este cel mai cunoscut si mitizat de multime. In aceasta directie, criticii vestiti si nici Cartarescu n-au comentat absolut nimic.


De aceea se cuvine sa reamintim, dupa aproape un deceniu, spusele criticului si istoricului literar Eugen Negrici, pe care l-am suspectat de geniu pentru paradigma descoperita, in volumul „Poezia unei religii politice“, unde abordeaza „mitul patriei primejduite“. Astfel, criticul Negrici spune ca din spaimele subconstientului nostru, din amintirea vaga si persistenta a nedreptatilor seculare facute de vecinul de la rasarit, din teroarea aplicarii doctrinei Brejnev, a renascut, s-a reactivat, s-a reintemeiat atunci mitul patriei primejduite, la infiriparea caruia contribuise, in secolul trecut, in plan literar, Eminescu. Numai ca Eminescu nu avea experienta regimul totalitar, nu traise intr-un univers concentrationar, având libertatea de a calatori in strainatate si chiar mai multe decât avem noi astazi. In ciuda acestui fapt, autorul cartii a pus degetul pe rana: „Bardul cel mare (Adrian Paunescu – n.r.) si altii mai mici cu vise refulate de cârmaci nu au avut nici cum sa piarda prilejul de a deveni – pe de o parte, indispensabili si deci puternici in ierarhia propagandei, slobozi sa infaptuiasca si sa actioneze peste limitele stiute, ca orice agent cu misiuni speciale, si, pe de alta parte, de a fi cititi cu pasiune, recitati si cântati cu vehementa, cum nu stim sa fi fost cititi si recitati vreodata poetii neamului“.


Fireste, criticul avea dreptate. Mitul si-a produs relativ repede si cultul oficial, institutiile (Cântarea României), hierofantii (activistii cu propaganda, inspectorii cu cultura, organizatorii turneelor), ceremoniile (cenaclurile), ritualurile (deplasarile scriitoricesti si expeditiile cenacliste), neofitii (liceeni cenaclisti), bigotii, habotnicii, fecioarele exaltate, oferindu-se drept jertfa, iluzionarile (spectacolele nocturne cu jocuri de lumini), exercitiile de exaltare si sugestie colectiva (cu intonari in cor, momente de apoteoza si fumigatii), mijloacele de turmentare, prin sugerarea unei libertati pe durata ritului, semnele profetice simbolice (triada L-urilor). Bineinteles ca face trimitere, in special, la Adrian Paunescu.


„Noul profet, vizionarul, reamintea ca datoram Supremului – care vorbeste prin gura lui – supunere si iubire, caci numai el, Atotputernicul, Dumnezeul justitiei si al ostirilor ingeresti, al dreptatii, al milei, omniscient si omniprezent ne poate salva in acele vremuri tulburi“, constata Eugen Negrici.


Spre exemplificare, iata o strofa din „poezia“ intitulata „Omul tarii“, de Adrian Paunescu.


„Chiar cei ce vad in negru si lucrurile bune


N-au cum sa nege faptul, de cel mai mare pret,


Ca insa si libertatea de a gândi si-a spune


Ne-a dat-o Ceausescu, barbatul indraznet“.

ȘTIRI VIDEO GdS

3 COMENTARII

Dispar medicii veterinari

În zece ani, numărul medicilor veterinari concesionari, singurii care execută vaccinările obligatorii, supraveghează sănătatea animalelor plus alte atribuții, s-a redus cu aproape...