17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBalteanu, capturat din intâmplare

Balteanu, capturat din intâmplare

Retinut de procurori, apoi eliberat de Tribunalul Dolj, Florin Dan Balteanu, unul dintre oamenii de baza al lui Mitel Munteanu, acuzat intr-un dosar privind o restituire ilegala de TVA, fusese dat in urmarire generala, dupa ce Curtea de Apel Craiova a emis un mandat de arestare preventiva pe numele lui. A fost prins de politie intâmplator, dupa ce a fost ranit intr-un accident de circulatie.


Accidentul de circulatie petrecut luni dimineata, in jurul orei 6.15, in fata magazinului Unirea din Craiova, parea sa fie doar un simplu caz de tamponare, de competenta politistilor de la Circulatie. Dupa verificari, oamenii legii si-au dat seama ca au descoperit ceva mult mai grav. Pasagerul din dreapta al masinii avariate – Florin Dan Balteanu, de 37 de ani, din Craiova – era dat in urmarire generala si avea mandat de arestare preventiva emis de Curtea de Apel pentru comiterea infractiunii de inselaciune.


Returnare ilegala de TVA de 8,2 miliarde lei


Pe 25 iunie 2005, Parchetul de pe lânga Tribunalul Dolj dispunea trimiterea in judecata a patru craioveni, acuzati de savârsirea infractiunilor de fals, uz de fals si inselaciune. Pe lista acuzatilor figurau cunoscutul om de afaceri Mitel Munteanu (poreclit si Mimitel, dupa numele uneia dintre benzinariile sale), de 35 de ani, precum si cei trei „locotenenti“ ai sai – Florin Dan Balteanu, de 37 de ani, Iliuta Eugen Stefanache, de 37 de ani, si George Dorin Voinea, de 31 de ani. Asa cum aratau procurorii doljeni in rechizitoriu, cei patru au colaborat pentru a obtine trei restituiri ilegale de TVA, in valoare totala de 8,2 miliarde de lei, de la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj.


Figurând ca administrator la firmele lui Mimitel – ba la SC MGM GROUP SRL, ba la SC DAGMAR COM SRL, ba la SC OIL GRUP SRL – Balteanu a facilitat, potrivit procurorilor, tranzactii mai mult sau mai putin fictive, dar capabile sa dea dreptul, cel putin pe acte, la restituiri de TVA. Numele lui Balteanu se regaseste atât intr-o afacere cu terenuri – o suprafata de 20.000 mp din Podari, care ii apartinea Ioanei Enache, bunica lui Balteanu, si care s-a „scumpit“ in doua zile de… 500 de ori – cât si in alta, in care o benzinarie a fost tranzactionata intre Mitel Munteanu si tatal lui, scumpindu-se de zece ori si aducând in portofelul familiei Munteanu o returnare de TVA – tot ilegala – de 5,5 miliarde de lei.


Arestare cu dus-intors


Obtinerea mandatelor de arestare preventiva pentru Florin Dan Balteanu si „partenerul“ acestuia, Iliuta Eugen Stefanache, a fost deosebit de dificila, inclusiv din cauza prietenilor din justitie si politie pe care ii aveau cei implicati in acest dosar. Balteanu si Stefanache au fost retinuti de politistii doljeni pe 25 noiembrie 2004, la ora 15.30, in baza unei ordonante emise de procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Dolj. A doua zi, pe 26 noiembrie, Parchetul a propus Tribunalului Dolj emiterea mandatelor de arestare. Judecatorii n-au fost de acord, asa ca politistii si procurorii n-au avut ce face si i-au pus in libertate pe invinuiti. Parchetul a facut recurs, solicitând Curtii de Apel Craiova sa emita mandate de arestare pe numele celor doi.


A urmat o adevarata lupta de culise, dusa atât pe holurile politiei, cât si in „ograda“ procurorilor. „Razboiul“ din culise a fost aprig, pentru ca Mitel Munteanu, patronul firmei SC DAGMAR COM SRL Craiova – al carei administrator era vizat in ancheta procurorilor -, nu era un oarecare. Il avusese ca nas la botezul nepotului sau pe un cunoscut comisar-sef din rândul politistilor craioveni. Mai mult decât atât, procurori si judecatori care detin functii importante in justitia din Dolj „jucasera“ la acelasi botez, in calitate de invitati ai celui poreclit Mimitel.


Pe 13 decembrie 2004, judecatorii Curtii de Apel Craiova (instanta la care activeaza alti apropiati de-ai lui Mimitel) au produs surpriza: au dispus privarea de libertate a celor doi invinuiti, emitând pe numele lui Florin Balteanu si Iliuta Stefanache mandate de arestare preventiva pe o durata de 29 de zile. Prea târziu, cei doi se facusera nevazuti. Si totusi, politistii au reusit sa le dea de urma. Fie si din intâmplare…


Din spital in penitenciar


Florin Dan Balteanu a picat intâmplator in mâna politistilor. Luni dimineata, un Audi A6 s-a izbit violent de un stâlp al retelei de iluminat chiar in fata magazinului Unirea, dupa ce soferul, Dumitru Catalin Ghinea, de 33 de ani, din localitate, a pierdut controlul volanului. In urma impactului, masina a fost grav avariata, iar conducatorul auto si insotitorul sau – Florin Dan Balteanu, de 37 de ani, din Craiova – au fost raniti usor. In urma verificarilor, politistii au stabilit ca autoturismul fusese furat din judetul Vâlcea, iar numerele de inmatriculare apartineau, de fapt, unei Dacii 1300 inmatriculata in Gorj. Mai mult, pasagerul din dreapta, Florin Dan Balteanu, era dat in urmarire generala.


Stefanache, prins la granita


Dupa ce se facuse nevazut, in urma punerii lui in libertate de catre Tribunalul Dolj, Iliuta Eugen Stefanache a fost prins pe 26 februarie 2005 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac. Tocmai incerca sa intre in România, intorcându-se din Italia. Stefanache a fost retinut de politistii de frontiera, apoi predat politistilor doljeni, pe numele lui fiind emis de Curtea de Apel Craiova un mandat de arestare preventiva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU