21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCalatorii fac turturi in Gara Craiova

Calatorii fac turturi in Gara Craiova

Calatorii care au trecut prin Gara Craiova zilele acestea, când temperaturile au ajuns pâna la -20 de grade Celsius, au ramas socati de frigul gasit. Nici chiar sala de asteptare nu ofera mai mult adapost calatorilor, singurul calorifer de acolo fiind destul de „nehotarât“ in privinta caldurii. Cei care cred ca scapa de frig când se urca intr-un tren personal se insala amarnic, pentru ca abia atunci incepe cosmarul.


Cei nevoiti sa circule cu trenul zilele acestea, când mercurul termometrelor s-a blocat cu mult sub zero grade, au de trecut o proba de… ger – Gara Craiova. Vestea proasta este anuntata inca de la intrarea in incinta garii, de doua galeti pline cu gheata, in care se scurge apa prin acoperis. Mai este drum lung pâna la urcarea in tren, pentru ca urmeaza coada de la casa de bilete, unde calatorii tremura in asteptarea tichetului. Dupa ce biletul este platit, daca mai ramâne timp pâna la sosirea trenului, calatorul se orienteaza spre sala de asteptare. Aici nu gaseste insa decât acelasi frig patrunzator, mizerie de nedescris si… un stol de vrabiute. Dupa ce indura tot acest cosmar, calatorii care aleg un tren personal, tot nu scapa de calvar si risca sa mearga pâna la destinatie intr-un adevarat frigider.


„Parca am sta intr-un congelator“


In sala de asteptare a Garii din Craiova, zeci de calatori stau zgribuliti. Ei spun ca la temperatura din incapere nu pot sa tina un ziar in mâna mai mult de câteva minute. Cei mai norocosi, vreo trei-patru, se inghesuie lânga singurul calorifer din incapere, mai mult rece decât cald. „Eu am mult de asteptat, trenul meu vine abia la ora patru. Pâna atunci am zis sa vin in sala de asteptare, dar aici este la fel de frig ca si afara. Mi-au inghetat mâinile pe ziar. Nu vedeti, nu exista nici un interes din partea celor de la CFR sa imbunatateasca situatia aici“, spune Vasile Dumitrescu din Drobeta Turnu Severin.


Cei care sunt nevoiti sa astepte trenurile in gara la Craiova spun ca au parte de conditii groaznice. Suporta insa, frigul si mizeria de aici pentru ca nu au alta varianta.


„Conditiile aici sunt groaznice. Suntem inghetati, parca am sta intr-un congelator, nu intr-o sala de asteptare, unde conditiile ar trebui sa fie umane. Noroc ca eu circul cu InterCity si in vagoane este cald ca sa ma dezmortesc, pentru ca nu mai pot de frig“, a afirmat Florentina Matei din localitatea Slobozia.


Multi dintre calatorii care circula cu personalul sunt elevii care fac zilnic naveta catre scolile din Craiova. Ei sunt nevoiti sa indure mereu gerurile. „Este infiorator, vagoanele sunt inghetate, nici nu poti sa stai din cauza frigului. Iar eu care merg zilnic cu personalul traiesc clipe de groaza pâna ajung la destinatie“, sustine o eleva din Bals.


Cârciuma, sansa dezghetarii


Cei care nu mai pot suporta gerul din Gara Craiova se orienteaza catre cârciumile din jur, unde beau o cafea sau o tuica, pentru a se mai incalzi. Comerciantilor le-a crescut profitul considerabil, pentru ca au mereu barul plin. Cel mai câstigat este un comerciant care ofera, chiar la intrarea in gara, ceai si cafea fierbinti.


„Am plecat de acolo (sala de asteptare – n.r.) ca e doar un calorifer care nu prea merge si am venit in bar. E mai bine decât acolo, aici macar mai fumezi o tigara si bei ceva. Eu beau o bere, chiar daca e frig afara, ca votca e cam scumpa“, a declarat Dumitru Florea din Caracal.


Proprietarii barurilor sunt, deocamdata, multumiti de vadul pe care l-au prins acum, in zilele când gerul este de nesuportat. „Vin multi oameni la noi, calatori care asteapta trenurile, si beau câte o cafea sau votca. Au crescut destul de mult vânzarile la bauturi tari zilele acestea“, a mentionat ospatarul de la un bar din apropierea garii.


EuroGara vine in 2007


Reprezentantii Regionalei CFR Craiova vin si cu vesti mai „calde“ pentru calatorii inghetati: din luna decembrie 2006, „GeroGara“ Craiova se va transforma intr-o EuroGara.


„Gerul ne-a creat multe probleme. S-au spart câteva conducte, iar centrala a fost oprita pentru reparatii. Chiar si asa nu putem face mare lucru, pentru ca tocaria metalica veche nu asigura o izolatie buna, plus ca in sala de asteptare usile sunt mereu deschise. Pâna când vom termina modernizarea garii nu putem face nimic ca sa imbunatatim confortul calatorilor“, a precizat Ion Mihaila, directorul Regionalei CFR Craiova.


Despre frigul din vagoanele trenurilor de calatori, cei din conducerea CFR au cunostinta si dau tot felul de explicatii. „O data cu scaderea temperaturii afara este frig si in trenurile personale, dar nu in toate. Probleme sunt la cele care au incalzirea pe aburi; in schimb, nu exista probleme la cele incalzite electric, la care temperatura din vagoane este acceptabila“, a precizat Cornel Prodana, sef Divizie Comerciala din cadrul Regionalei CFR Craiova.


Modernizare


Conducerea Regionalei CFR Craiova a declarat ca, pâna in decembrie 2006, Craiova va avea o EuroGara. Proiectul prevede ca salile de asteptare si restaurantul din incinta garii sa fie transformate in spatii comerciale. De asemenea, o data cu modernizarea garii, frigul nu va mai fi simtit, pentru ca toata tocaria va fi inlocuita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS