Dimineata zilei de sâmbata, 28 ianuarie. Dupa saptamâna devastatoare, Craiova zacea amortita sub gerul crâncen. Intr-un colt de oras, insa, arsita durerii, a deznadejdii, a dorului mistuia sute de inimi. In suspinul marsului funerar, cimitirul Ungureni isi primea inca un oaspete. Doina Trica pleca pe drumul fara intoarcere. Faptura frumoasa, blânda, nevinovata si buna parasea aceasta lume pentru totdeauna. Rude, prieteni, vecini ori simpli necunoscuti isi luau ramas bun de la ea. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! (S.S.)
In gerul diminetii, sute de oameni s-au adunat sâmbata in jurul capelei cimitirului Ungureni pentru a aduce un ultim si pios omagiu Doinitei Trica, femeia care si-a gasit sfârsitul, la numai 36 de ani, in explozia de joi dimineata de la PT 3 din cartierul craiovean Lapus. Familia, prietenii, colegii, cunoscuti sau curiosi au umplut aleile din jurul capelei pentru a-si lua ramas bun de la Doinita. Durere covârsitoare, disperare. Si totusi, desi nerostita, o intrebare chinuitoare se putea citi pe chipul tuturor: cum poate disparea un suflet atât de frumos? Prea devreme, fara sa aiba vreo vina, lasând in urma doar amintirea unui zâmbet si multa, prea multa tristete… Cum a fost posibil?…
Durerea nu va avea alinare
„Era un om bun. Atât cât am cunoscut-o, pot spune ca era un om extraordinar. Acum sase luni, in luna august, si-a pierdut mama. A suferit enorm, iar acum se duce si ea… E ingrozitor. Ce-a mai plâns, saraca, la inmormântarea mamei, au dus-o pe brate la spital, iar acum… Pacat de bietul copil care a ramas orfan si de familia care ramâne in urma“, a spus, printre suspine, Lenuta Fugaru, din Botosesti – Paia, satul de bastina al Doinitei.
Printre consatenii veniti la inmormântarea Doinitei s-a numarat si invatatoarea sa. Veronica Vladut isi putea stapâni cu greu lacrimile, dar nu contenea sa povesteasca tuturor celor din jur despre fiinta blajina care a fost Doinita. „Numai daca ati fi privit-o, v-ati fi dat imediat seama ce copil dulce si blând a fost. La scoala era un exemplu pentru colegi, si-a iubit enorm parintii si mai ales mama de care a trebuit, din pacate, sa se desparta acum câteva luni. Doinita a fost o mama si sotie devotata, iar durerea baiatului, a sotului si a socrilor nu cred ca va gasi vreodata alinare!“, a spus Veronica Vladut.
„Si-ar fi dat si sufletul ca sa te ajute…“
„Fata mea cea buna si cuminte. Ce soarta cruda ai avut, ce nenoroc…“, abia reusea sa ingaime Gheorghita Trica, soacra Doinitei. Printre lacrimi, femeia a putut totusi sa povesteasca faptul ca Doinita lucra la punctul termic unde s-a produs deflagratia din luna august a anului trecut. Pâna in august, Doinita, care a fost operator hidro, lucrase la Statia de pompare a apei Breasta. „Când statia s-a inchis, fetele care lucrasera acolo au fost impartite pe la hidrofoarele din punctele termice ale orasului. Doinita noastra a ajuns la cel de lânga casa. A stat aici câteva luni, dar dorea sa se mute pentru ca avea sanatatea subreda si nu mai putea suporta frigul de acolo“, a povestit Gheorghita Trica.
„Nu-mi vine sa cred ce s-a intâmplat. Ne cunosteam abia din luna august, de când a venit la blestematul de punct termic. Dorea sa se mute de la punctul la care lucra la noi, la PT Lapus, celalalt punct termic din cartier. Acum câteva zile chiar discutam despre asta si zicea ca, daca se poate, s-ar muta la noi. Dar n-a mai apucat, saraca. Era o femeie deosebita. Am zis ca n-o sa mai intâlnesc asa o femeie. Si-ar fi dat si sufletul ca sa te ajute. Un mar daca avea, il impartea cu ceilalti“, a spus Jeni Calinoiu. Femeia a povestit ca saptamâna trecuta ea si Doinita isi faceau planuri pentru ziua de 17 februarie, ziua de nastere a amândurora. „Ne facusem atâtea planuri. Am fost pe la ei, mereu ma ruga sa-i vizitez. Asa o familie mai rar. Doinita avea o relatie deosebita cu copilul ei, erau foarte apropiati“, a mai spus Jeni Calinoiu. Alaturi, alta colega incerca sa se imbarbateze. „Eu lucrasem pe zi, iar Doinita a venit si m-a schimbat seara. Daca se intâmpla ziua, eu as fi acum in locul ei. Lumea zice ca ea avea mereu presimtiri ca urma sa se intâmple ceva rau, dar mie nu mi-a zis nimic. Mai vorbea despre mama ei, iar eu o mai repezeam si-i spuneam s-o lase sa se odihneasca in pace. Ce sa mai spun, ca nici eu nu mai stiu ce sa mai zic si ce sa mai cred. Mai zice lumea ca ar fi mirosit a gaze, dar noi nu am simtit niciodata miros. Asta este…“, a spus Stela Olteanu.
