Aproape ca nu exista critic literar român care sa nu fi scris despre „intemeietorul romanului românesc modern“, Liviu Rebreanu, despre trasaturile fundamentale ale conceptiei sale estetice, despre capacitatea sa de analiza psihologica etc. A facut detentie de doua ori la Gyula, in Ungaria, având o viata destul de zbuciumata. Liviu Rebreanu a fost venerat si inca mai este, unii scriitori considerându-l „Dostoievski al literaturii române“, altii nesfiindu-se sa afirme ca „o suta de jurnale nu fac cât un roman ratat de Liviu Rebreanu“. Este adulat inclusiv de olteni, intrucât câtiva ani Rebreanu a locuit in Craiova, fiind secretar literar la Teatrul National din Craiova, sub directoratul lui Emil Gârleanu si redactor-sef al revistei „Ramuri“. De altfel, Liviu Rebreanu s-a casatorit cu actrita craioveanca Fanny Radulescu, cu care a ramas impreuna pâna la sfârsitul vietii.
Liviu Rebreanu provine din descendentii unor familii de tarani liberi de pe valea Somesului. Potrivit ultimelor cercetari ale biografilor, Liviu Rebreanu este primul dintre cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu, si nu 13, cum se stia pâna acum. S-a nascut in noaptea de 26-27 noiembrie 1885, când oamenii au vazut „cea mai formidabila ploaie de stele“. Bineinteles, cunoscuta ploaie de meteoriti. „Imi spunea tata ca statea pe prispa si ca ploua cu stele cu adevarat, asa cum ploua cu apa“ (Liviu Rebreanu). Tatal sau a fost coleg de liceu, de clasa si de banca cu George Cosbuc. A lucrat ca invatator la Lapus, Maieru si Prislop si „aduna povesti, strigaturi, cilimituri“, asa cum obisnuiau „pe vremea aceea mai toti invatatorii din Ardeal“. La scoala primara l-a avut invatator pe tatal sau. Apoi, a urmat studiile gimnaziale la Nasaud si Bistrita, scoala militara la Sopron, si Academia Militara din Budapesta. A activat ca ofiter la Gyula, a demisionat in 1908, iar in 1909 a trecut clandestin muntii, stabilinduse in Bucuresti.
De doua ori intemnitat de guvernul ungar
Rebreanu a intrat in cercul literatilor de la „Convorbiri critice“, fiind sprijinit indelung de Mihail Dragomirescu, cel mai important estetician si critic literar al momentului. Desi Rebreanu a ocupat diverse functii in presa, la 15 februarie 1910, a fost arestat la cererea guvernului ungar si inchis la Gyula. Dupa o perioada a fost extradat, insa a fost intemnitat pentru a doua oara, tot la Gyula, pentru delicte savârsite in timpul carierei militare. Dupa eliberare s-a reintors la Bucuresti, pentru câteva luni de zile. Apoi, si-a gasit linistea si dragostea la Craiova. Aici, scriitorul s-a casatorit cu fermecatoarea actrita Fanny Radulescu.
De-a lungul vietii a fost director al Teatrului National Bucuresti, presedinte al Societatii Scriitorilor Români si membru al Academiei Române din anul 1939. In realitate, s-a dedicat creatiei literare, obtinând cele mai importante premii nationale pentru literatura, inclusiv premiul Academiei Române. A fost un scriitor bilingv, cele mai cunoscute romane fiind „Ion“ si „Padurea spânzuratilor“. S-a stins din viata la numai 59 de ani.
Scriitorul vorbea limbile oficiale ale imperiului habsburgic
Liviu Rebreanu marturisea ca, in ceea ce il priveste, fiind nascut in Transilvania din timpul stapânirii austro-ungare, a fost nevoit sa-si faca studiile in scoli straine, sa vorbeasca limbile oficiale ale imperiului habsburgic, in care s-au concretizat primele sale incercari literare. Descoperirea si semnalarea, la 12 ani dupa moarte sa, a unora din principalele creatii in limba maghiara ale scriitorului român au confirmat spusele acestuia. Astfel, s-a deschis poarta atestarii documentare a acestor afirmatii, atât in domeniul prozei literare, cât si in creatia dramatica. Cele mai reusite dintre acestea s-au nascut din experienta de viata a autorului, ca tânar ofiter in armata austro-ungara, cu alte cuvinte, din intâmplari auzite, vazute sau traite.
Rebreanu a avut un adevarat cult pentru lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice din literatura universala. Vorbea fluent mai multe limbi straine. In realitate, nu i-a exceptat pe marii clasici francezi, rusi, germani, italieni, englezi, unguri. Consemnarile din Shakespeare, O. Wilde, Schiller, Tolstoi, Hugo, Jokal s.a., descoperite dupa moartea sa, destul de târziu, au confirmat harul si setea sa de cunoastere.
„Szamárlétra“, un ciclu de satire cu caracter anticazon
Ciclul neincheiat de povestiri „Szamárlétra“ (Scara magareasca), datat „Budapesta si Gyula, intre 20 decembrie 1907 si 6 februarie 1908“ si publicat integral in original si traducere româneasca abia in 1968, este, in opinia unor critici, opera cea mai reprezentativa dintre naratiunile scriitorului. Ce-i drept, opinia este exagerata. Insa, volumul „Szamárlétra“ cuprinde un fel de satire cu caracter anticazon, pe care scriitorul chiar a dorit sa-l publice in timpul vietii. Dar… a fost cu neputinta. Publicarea acestuia i-ar fi schimbat destinul, probabil, asemanator cu cel al lui Dostoievski. De ce? Pentru ca elaborarea textului se suprapune in timp epocii framântate de conflictul prozatorului cu autoritatile militare, soldat cu prima detentie la Gyula si parasirea, in februarie 1908, a cadrului armatei. Oricum, scriitorul era in „vizorul“ guvernului ungar. In „Szamárlétra“, accentele critice merg de la ironie la sarcasm, iar realismul unor situatii, atitudinea plina de intelegere pentru cei ce sufera – de obicei oameni din popor – depasesc cadrul unor „nuvele de salon“ din foiletonul ziarelor cu care si-a comparat Liviu Rebreanu productia literara din aceasta epoca. Desigur, aceasta influenta nu trebuie neglijata. Insa, cititorul inca este dincolo de o anume disponibilitate pentru situatiile melodramatice sau sentimentalismul romantic. Inca este in fata unei deschideri certe catre literatura realista de tipul celei practicate de cel mai popular prozator maghiar al acelui moment, Mikszáth Kálmán. Nu intâmplator, un fragment din romanul acestuia „Szent Péter esernyöje“ (Umbrela Sfântului Petru) reprezenta una dintre primele traduceri românesti ale lui Liviu Rebreanu.
Un text inedit care a creat ceata
Tot din aceeasi epoca cu ciclul de povestiri Szamárlétra dateaza si o incercare de proza mai lunga, fara titlu, in care, pe lânga situatii si personaje aproape identice cu cele din povestirile „A Hadnagy“ (Sublocotenentul) si „A Föhadnagyür“ (Domnul locotenent), se intâlneste si personajul principal din „Az örnagy“ (Maiorul) intr-o situatie inedita. Caracterul fragmentar al acestei ample naratiuni, parasita in manuscris, desi neterminata, sau numele schimbate ale personajelor nu pot insela. Textul, pâna in 1975 inedit, a fost redactat in cerneala neagra, pe fâsii de hârtie ingalbenita de vreme, jumatati de coala taiate vertical. Daca s-ar da crezare insemnarii cu creion negru, facuta pe verso-ul primei file: „Regénytöredék“, criticul si istoricul literar s-ar afla in fata primei incercari de roman a lui Liviu Rebreanu. Tot in creion negru, pe verso-ul urmatoarelor doua file, este o mare lista autografa de cuvinte si expresii românesti, unele taiate – probabil ca folosite -, lista facuta chiar de Rebreanu. In fine, intre filele 14-22 din manuscris, exista diverse insemnari stilistice in creion negru sau cerneala neagra, unde, sub o nota, se mentioneaza numele lui Sadoveanu, precum si un inceput de redactare, in creion negru, a povestirii „Ofilire“, scrisa in toamna anului 1908 si aparuta la 15 decembrie, in acelasi an, in revista „Luceafarul“.
Asadar, „Regénytöredék“ (fragment de roman) dateaza dintr-o epoca ulterioara fata de elaborarea textului la care se refera. Mai problematica este datarea in creion negru de la inceputul fragmentului de roman, in care nu se mai recunoaste autograful scriitorului. De altfel, ar fi singura data când acesta isi dateaza ulterior, in creion, un text scris cu cerneala. Ipotezele inclinau catre o alta varianta scrisa de Liviu Rebreanu.
„Regénytöredék“ sau glontul din ceafa subiectivismului
In privinta datei, nici nu era nevoie de precizarea romancierului pentru a se constata vechimea fragmentului. Cel putin trei din povestirile care compun ciclul „Szamárlétra“ se trag din paginile din fragmentul de roman. Pasaje intregi din roman sunt decupate si prelucrate in „Sublocotenentul“, „Domnul locotenent“ si „Maiorul“. Dar, sunt inlaturate descrierile de natura si relatarile prea lungi. Stilul devine mai concis, accentul deplasându-se vizibil de la elementele de atmosfera spre actiunea propriu-zisa. „Regénytöredék“ (Fragment de roman) contine reflectii care circumscriu o intreaga tipologie din ciclul Szamárlétra. Starea de elaborare a manuscrisului si continutului arata, fara nici o urma de indoiala ca fragmentul de roman a oferit material de prelucrat ciclului „Szamárlétra“, si nu invers. Existenta unor pagini de roman inainte de orice alta realizare in proza vine sa probeze indubitabil ca Liviu Rebreanu se nascuse cu vocatia de romancier. El gândea estetic pe spatii largi, povestirile sau nuvelele sale ordonându-se si ele pe cicluri, iar in primele traduceri se indreapta cu predilectie spre mari fresce ale literaturii universale: „Razboi si pace“ de Lev Tolstoi sau „Cavalerii“ de Mikszáth Kálmán. Predispozitia genuina spre roman a marelui scriitor a fost reliefata cu decenii in urma de Eugen Lovinescu, care judeca sever intreaga sa creatie nuvelistica. Se stie ca Rebreanu si-a dat masura geniului sau in roman, insa modalitatea jurnalului, preponderenta in „Regénytöredék“, i-a oferit pe lânga procedeul observarii directe a vietii inclusiv morbul contradictiei cu propria sa literatura obiectiva. Astfel, scriitorul se indrepta decisiv spre alte orizonturi artistice. Eforturile sale tindeau catre consolidarea unui nou stil. Numai moartea neasteptata l-a impiedicat sa dea literaturii române o capodopera a romanului subiectiv. Ar fi fost o incheiere a unui cerc al carui traiect incepuse cu cel mai vechi text de proza ramas inedit pâna in anii ’75.
