Statia GPL amplasata ilegal la intrarea in Craiova, pe marginea Drumului European 70, si-a incetat temporar activitatea. Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Craiova i-a interzis proprietarului sa ridice orice constructie definitiva pâna când acesta nu va obtine toate avizele necesare pentru desfasurarea activitatii in preajma unui drum de o asemenea importanta. Mai mult, DRDP l-a amendat pe vânzatorul de carburanti auto cu 20 de milioane de lei. „A fost amendat pentru ca a pus o constructie neautorizata in zona de siguranta a Drumului European 70. Pentru a intra in legalitate, trebuie sa depuna un proiect prin care sa prevada amenajarea cailor de acces pentru masinile care alimenteaza“, a declarat directorul general al DRDP, Constantin Serban. Conform spuselor sefului Sectiei de drumuri nationale Craiova, Ion Corodescu, proprietarul statiei s-a angajat in scris ca in 30 de zile va obtine toate documentele legale. „I-am pus in vedere sa nu construiasca nimic definitiv pâna nu ia toate avizele necesare de la Inspectoratul General de Politie si de la Administratia Nationala a Drumurilor. A dat in scris ca in 30 de zile le va obtine. Daca va continua sa vânda, exista si varianta blocarii cailor de acces“, a precizat Corodescu. Si Primaria Cârcea, pe al carei teritoriu administrativ se afla terenul de sub statie, a intocmit proces-verbal de amendare a proprietarului. „Pentru ca a fost de acord sa inchida statia, i-am dat o amenda de zece milioane de lei. Procesul-verbal este intocmit, mai trebuie semnat de tehnicianul de urbanism“, a spus primarul comunei, Valerica Pupaza. Gazeta de Sud a prezentat pe larg saptamâna trecuta modul in care Sorinel Anghel, proprietarul din acte al statiei GPL, a amplasat pe marginea Drumului European 70 un punct de vânzare a carburantilor auto, fara sa detina autorizatie de constructie. De asemenea, distanta la care se afla constructia fata de drum punea in pericol siguranta circulatiei dinspre si catre Craiova.