12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCresele, in grija primariei

Cresele, in grija primariei

Incepând cu 1 februarie, cresele din municipiul Craiova vor trece din subordinea spitalelor de care apartin in prezent, in administrarea directa a primariei. Masura vine pentru a simplifica gestionarea lor. Totodata, se incearca rezolvarea problemelor pe care cresele le mai intâmpina in ceea ce priveste aprovizionarea cu alimente si se va simplifica si munca spitalelor.


Pâna se va lua o hotarâre in ceea ce priveste soarta creselor Craiovei, doua – aflate in administrarea Spitalului de Urgenta si respectiv sapte – in cea a Spitalului Municipal, situatia lor este destul de complicata. Potrivit dr. Alexandru Stoenescu, director general adjunct medical la Spitalul Municipal „Filantropia“, banii pe care fiecare cresa ii incaseaza de la parinti ajung la primarie, dar nu inainte de a trece pe la spital. Primaria repartizeaza apoi banii spitalului care, la rândul lui, se ocupa si cu aprovizionarea creselor din subordine.


„Cresa noastra apartine de Spitalul Judetean. Aprovizionarea noastra cu alimente se face, de doua ori pe luna, prin intermediul magaziei spitalului. Eu consider ca ar fi mult mai bine ca aprovizionarea sa ne-o facem singuri, pentru ca asa am avea mereu alimente proaspete. S-a intâmplat sa existe zile in care, din cauza ca nu am avut alimente suficiente, copiii sa consume de jumatate din banii pe care noi ii incasam de la parintii lor. Anul trecut ni s-a intâmplat sa avem economii de 30 de milioane. In luna noiembrie a fost o intâlnire la primarie unde, impreuna cu reprezentanti din partea creselor, s-a discutat ca aprovizionarea noastra cu alimente sa se faca prin intermediul magaziilor gradinitelor cu care suntem cuplati, acolo unde acest lucru este posibil, sau sa se creeze magazii noi“, a spus Maria Stefan, asistenta-sefa la Cresa „Nicolae Romanescu“.


Dotari cu bani de la parinti


Situatia este asemanatoare si in celelalte crese ale Craiovei. Cele mai multe sunt construite in urma cu peste 30 de ani, iar dotarile au ramas, in general, aceleasi. „Tot ce inseamna mobilier este la fel de vechi precum cladirea in care ne desfasuram activitatea. Nu am mai primit nici un ban pentru astfel de investitii. Tot ce s-a cumparat, jucarii, mochete, perdele, materiale folosite in lucrul cu copiii, a fost achitat cu banii primiti din donatiile pe care le-au facut parintii“, a afirmat Rodica Popa, asistent-coordonator al Cresei numarul 8 din cartierul Brazda lui Novac. La Cresa nr. 8 s-a inregistrat o situatie deosebita in momentul in care aceasta a trebuit sa se desparta de gradinita cu care era cuplata si cu care impartea cladirea. „Anul trecut, in martie, ne-am despartit de gradinita si, astfel, ne-am trezit ca nu mai avem, spre exemplu, frigider. Spitalul nu avea fondurile necesare pentru a ne cumpara un aparat si a trebuit sa ne descurcam cum am putut. Tot parintii au fost cei care ne-au ajutat. O mamica ne-a donat nu numai un frigider, dar si o masina de spalat automata“, a mai spus asistenta Popa.


Cresa, singura solutie pentru multi parinti


Cu toate neajunsurile din cresele craiovene, acestea sunt in continuare frecventate de un numar mare de copii, ele reprezentând, pentru multi parinti, singurele variante de a-si sti copiii in siguranta.


„Avem peste 30 de inscrisi, nu vin toti in fiecare zi, dar avem aproximativ 20-25 de copii zilnic. Pentru fiecare copil, parintii platesc 42 de mii pe zi. Nu este o suma mare, dar putem asigura copiilor un meniu echilibrat. Nu avem reclamatii din partea parintilor. Din contra, acestia sunt chiar multumiti. Cresa noastra are program pe parcursul intregii saptamâni, parintii putându-si lasa copiii la noi inclusiv noaptea“, a spus Maria Stefan, de la Cresa „Nicolae Romanescu“. Suma pe care parintii trebuie sa o plateasca pentru o zi de sedere a copilului in Cresa nr. 8 este ceva mai mica, de 34 de mii de lei. „Cresa noastra are si un program educativ. Nu ne rezumam numai la a-i schimba sau la a-i culca pe cei mici. Incercam sa facem si ceva educatie. Invatam poezii si cântece adaptate vârstei lor, putem spune ca ii formam pentru urmatoarea etapa, pentru gradinita“, a afirmat asistenta Popa.


Spitalele scapa de o povara


Conducerea Spitalului Municipal spune ca in ceea ce priveste preluarea creselor de catre primarie nu exista, cel putin deocamdata, nimic oficial. „Marti, am trimis primariei statele de functii ale creselor. Inca nu s-a luat nici o hotarâre cu privire la soarta creselor, dar asteptam. Poate ca asa vor avea mai multi bani si se vor descurca mai usor. Noua ne va fi cu siguranta mai simplu pentru ca vom scapa de o grija“, a spus dr. Alexandru Stoenescu, director general adjunct medical al Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS