Una dintre cele mai frumoase asezari taranesti din tara, Diostiul, este atestata documentar de peste 500 de ani. Asa cum spune profesorul Gheorghe Gheorghe, monografia satului, inceputa in anii ’80 si alcatuita din 18 volume, cuprinde peste 20.000 de documente istorice. In urma sapaturilor efectuate pe locul vechilor amplasamente ale satului, s-au descoperit atât urme preistorice, cât si dovezi antice si medievale despre existenta acestei asezari. De-a lungul secolelor, Diostiul a suferit nenumarate schimbari. Una dintre ele, si poate cea mai importanta, a constituit-o amplasarea lui – cea de astazi fiind a treia.
Pe la 1600, in urma unei batalii purtate de Mihai Viteazul cu turcii, satenii si-au parasit casele din Dealul Nucilor, locul unde traiau atunci, si s-au refugiat in padure, in Saliste. Doua secole le-a luat diostenilor sa-si mute gospodariile si, mai ales, biserica. O vreme, ea a ramas pe vechiul amplasament, in vale, motiv pentru care si satenii s-au impartit: in joseni, lânga biserica, si suseni. Spune o poveste ca, atunci când a fost mutata biserica din Saliste, josenii au plecat la masa. Profitând de neatentia vecinilor, susenii au furat biserica si au pus-o la ei. Josenii s-au suparat la inceput, au cerut biserica inapoi, dar nimeni nu le-a mai dat-o. Asa se face ca a trebuit sa-si ridice alta. Iar Diostiul, ca nicaieri in alta parte, a avut doua biserici si un singur preot.
Mos Pantica, eroul Diostiului
Mai târziu, in timpul domniei lui Caragea Voda, taranii au fugit din nou, de data aceasta de frica ciumei. Pentru ca s-a pornit molima mare, nu mai era alta scapare decât sa se mute vatra satului cu totul. Au patimit iar diostenii si au cautat un loc mai bun pentru ei si pentru urmasi. S-au stabilit atunci in Ulita Morii, locul unde se afla si azi.
In 1938, soarta i-a incercat din nou. Din cauza neglijentei unui copil, satul a luat foc.
„A fost prapad!“, spune profesorul Gheorghe Gheorghe. „Eu aveam doar patru ani, dar inca am in minte imagini de atunci. Mai târziu mi-au povestit batrânii… Au ars zeci de gospodarii. Putine case au fost salvate cu vinul din pivnite si cu zeama de varza. In rest, au ars pâna la temelii. Proportiile dezastrului l-au adus pe regele Carol al II-lea cu suita sa. Vazând ruinele si nenorocirea de pe chipurile oamenilor, regele a decis reconstruirea satului. Si atunci, când a hotarât lucrul acesta mare, oamenii lui au fost de parere ca satul sa poarte numele de Carol al II-lea. In acel moment insa – mi-au povestit si mie parintii – a iesit mos Pantica din multime si s-a aruncat la picioarele regelui. Si-a scos camasa plina de decoratii si cu ea a sters botinele murdare de cenusa ale Maiestatii Sale. Si asa, in genunchi, cu ochii in lacrimi, l-a implorat sa faca orice ii va sta in putinta sa salveze satul. Numai numele sa nu i-l schimbe. Lucrul acesta a fost intarit imediat de diosteni si, mai ales, de invatatorul Ionescu de la acea vreme, care cunostea toata istoria locului“.
Ulita Morii – loc traditional românesc
Asa cum povesteste profesorul Gheorghe – si cum o arata si documentele – Fundatia Regala a acordat imediat fondurile necesare reconstructiei. Si s-a hotarât ca noua asezare – o ulita lunga de aproape un kilometru – sa aiba numai gospodarii specific românesti. Au fost adusi mesteri de la Romanati pentru a alcatui, bucata cu bucata, 26 de gospodarii, cu toate cele trebuincioase: locuinta (care era de trei tipuri, in functie de numarul odailor: trei, cinci si sase), cu pridvor din lemn sculptat, cu beciul asezat in fata casei, cu un fel de foisor deasupra, grajdul pentru animale, patulul, fântâna – la poarta, intre doua gospodarii – livada, gradina de zarzavat, cea de flori si dependintele. Arhitecti de seama – Focsa si Gusti – au supravegheat lucrarile, la sfârsitul carora a luat nastere un asezamânt de sine statator: gospodarii frumoase, având centru civic – primarie, scoala, biserica, grup social-cultural, post de jandarmi.
Ulita Morii este astazi una dintre cele mai frumoase locuri din tara, loc traditional românesc. Câteva din gospodariile sale – care au ramas intacte pâna in ziua de astazi – au fost mutate la Muzeul Satului, in Bucuresti. In prezent, ulita se afla la intrarea in Diosti, facând legatura cu drumul national.
