Ieri s-au comemorat 52 de ani de la moartea poetei Elena Farago, ale carei poezii au impresionat generatii de copii, decenii intregi. Copiii de azi si copiii de mâine cu siguranta vor recita la serbari din poeziile Elenei Farago, in special „Catelusul schiop“, stiuta pe de rost inclusiv de asa-zisii literati care, in prezent, o critica pe autoare fara nici o noima. Cine nu a citit sensibilele sale creatii precum: Gândacelul, Catelusul schiop, Motanul pedepsit, Micul vânator, Bondarul lenes, Fluturii, Closca, Doi frati cuminti? Si exemplele pot continua. Majoritatea scrierilor sale pentru copii sunt in versuri, insa Elena Farago este si autoarea unor carti in proza, la fel de apreciate, de-a lungul timpului, de cei mici: „Sa fim buni“ (aparuta in anul 1922), „Ziarul unui motan“ (1924) sau „Intr-un cuib de rândunica“ (1925). Adevarul istorico-literar este ca Elena Farago si-a dedicat talentul si energia creatiilor pentru cei mici, numele acesteia fiind asociat exclusiv cu literatura pentru copii, una dintre cele mai dificile.
Elena Farago s-a nascut pe 29 martie 1878, la Bârlad, numele adevarat al acesteia fiind Elena Paximade. Scoala si-a facut-o in orasul natal, la pensioanele Varlaam si Drouhet. Apoi a peregrinat prin tara, stabilindu-se definitiv la Craiova, unde a si creat cea mai mare parte a operei sale. Volumul „Versuri“, scris la indemnul lui Nicolae Iorga, a fost incredintat Editurii Luceafarul, fiind foarte apreciat de criticii literari ai acelor vremuri. Au aparut apoi volumele „Soapte din umbra“ (1908), „Traduceri libere“ (1908), „Din taina vechilor raspântii“ (1913), „Soaptele amurgului“ (1920 – premiat de Academia Româna, „Poezii alese“ (1924), „Nu mi-am plecat genunchii“ (1926) si „Poezii“ (1937). In acelasi timp, a scris – cu daruire totala – literatura pentru copii, majoritatea volumelor fiind in versuri: „Pentru copii“ (volumul I a aparut in 1913, iar volumul II in 1920), „Copiilor“ (1913), „Din traista lui Mos Craciun“ (1920 – premiat, de asemenea, de Academia Româna), „Bobocica“ (1921), „Sa nu plângem“ (1921), „A ciocnit un ou de lemn“ (1943), „Intr-o noapte de Craciun“ (1944), „Patru gâze nazdravane“ (1944).
Poeta s-a iubit cu I.L. Caragiale
Elena Farago, inca din adolescenta, a avut sansa sa-i cunoasca pe scriitorul Gheorghe Panu si – prin intermediul acestuia – pe I. L. Caragiale si Alexandru Vlahuta. Astfel, aceasta a patruns destul de repede si de usor in lumea literara a acelor timpuri. Prin urmare, numele scriitoarei a devenit tot mai prezent in reviste literare de prestigiu ale vremii, precum „Convorbiri literare“, „Semanatorul“, „Ramuri“, „Revista noastra“, „Neamul românesc literar“, „Viata româneasca“ etc. Am intâlnit „târfe didactice“ cârcotind pe la colturi ca „Elena Farago si-a tras-o cu I.L. Caragiale“, ca „ar fi creat un cerc falansterian numai cu artisti“ ori a fost „curva scriitorilor“. Si… care este problema lor ca poeta s-a iubit cu marele dramaturg? Caragiale era un barbat adorat de femei si un scriitor care pleznea de destept. Ideea este alta. Elena Farago a fondat la Craiova – impreuna cu câtiva straluciti reprezentanti ai intelectualitatii locale – o revista literara de elita: „Nazuinta“. Aceasta publicatie a avut printre colaboratori nume grele ale culturii române: Simion Mehedinti, Ion Barbu, Perpessicius, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu etc.
Premiata de Academia Româna si de regele Carol al II-lea
Pentru scrierile sale, Elena Farago a fost rasplatita cu multe distinctii pentru literatura. In afara de cele doua premii ale Academiei Române, acesteia i s-a mai acordat premiul Neuschotz – pentru „Ziarul unui motan“, Premiul International Femina (1924) si Premiul National pentru Literatura (1938). Nici Regele Carol al II-lea nu a raamas insensibil la realizarile scriitoarei, careia i-a decernat Medalia Bene Merenti – clasa I (pentru merite literare deosebite) si Ordinul Meritului Cultural – Cavaler clasa a II-a. In diverse materiale documentare TV adesea s-a vorbit despre „orgiile sexuale“ ale regelui Carol al II-lea. Aceleasi „târfe didactice“ cârcotesc ca Elena Farago a avut o idila si cu acesta. Ei, si? Sa intelegem ca Elena era o femeie frumoasa, talentata si adorata de toti barbatii. Numai ca ea a fost cea care a ales si nu s-a lasat aleasa. Dar, daca tot se spune ca n-ar fi fost talentata, de ce in anul 1978, la propunerea UNESCO, Elena Farago a fost omagiata de aceeasi institutie, la implinirea a 100 de ani de la nastere, la peste doua decenii de la moartea sa in 4 ianuarie 1954?
Casa memoriala „Elena Farago“
In Craiova, in aceeasi curte cu sediul central al Bibliotecii Judetene „Alexandru si Aristia Aman“, este imobilul in care a locuit Elena Farago, devenit casa memoriala. Numita directoare a Fundatiei „Alexandru si Aristia Aman“ in septembrie 1921, poeta a condus – vreme de peste trei decenii – destinele acestui lacas de cultura. A avut contributii deosebite in ceea ce priveste regulamentul de organizare si functionare a bibliotecii, fisarea cartilor si tinerea unei evidente corecte de aranjare a publicatiilor in rafturile bibliotecii, de completare a colectiilor prin achizitii si donatii. Dupa preluarea conducerii fundatiei, poeta s-a mutat in casa care putea „servi drept locuinta personalului in serviciul bibliotecii si muzeului“, conform testamentului Aristiei Aman. Aici a trait Elena Farago alaturi de familia sa (sotul si copiii Coca si Mihnea) si tot aici a creat majoritatea operei sale. Expozitia permanenta organizata in camerele locuite de poeta cuprinde 396 de exponate: documente originale, fotocopii, fotografii ale familiei, scrisori, piese de mobilier, obiecte personale, carti si reviste.
Pentru a-i cinsti memoria, colectivul bibliotecii organizeaza in fiecare an, in luna martie, un program de activitati culturale sub genericul „Zilele Elena Farago“.
Este singura casa memoriala din resedinta judetului Dolj, intrarea fiind libera, de luni pâna vineri, intre orele 8.00 si 19.00. Toti cei interesati au posibilitatea sa viziteze muzeul infiintat in memoria Elenei Farago, autoarea unor nemuritoare poezii pentru copii, captivante prin muzicalitatea lor si prin puterea de adaptare la nivelul de intelegere al celor mici.
