Foarte putini cititori stiu ca poetul Octavian Goga a fost mesianic in creatia sa literara. In poezia sa, acesta a anticipat Marea Unire de la 1 decembrie 1918, cu mult inainte de a se infaptui. Si mai putini cititori stiu ca Octavian Goga a fost inclusiv un gazetar de exceptie. El a publicat in ziarele pariziene nenumarate articole prin care milita pentru unirea românilor. Multi francezi erau la curent cu problemele românilor si au fost entuziasmati de evenimentul produs la 1 decembrie 1918.
Octavian Goga s-a nascut la 1 aprilie 1881 in satul Rasinari, intr-o familie de intelectuali. Intre anii 1886 – 1890, Goga a urmat scoala primara din satul natal. In 1890, poetul s-a inscris la Liceul de stat din Sibiu (azi Liceul „Gh. Lazar“), ale carui cursuri le-a frecventat pâna in 1899. Apoi, s-a transferat la Liceul românesc din Brasov. Dupa absolvire, in 1900 s-a inscris la Universitatea din Budapesta, la Facultatea de Litere si Filosofie, dupa care si-a continuat studiile la Berlin, incheindu-le in 1904. La nici saptesprezece ani a debutat cu poezie in „Tribuna“, versificatia depasind valoarea unui debut. In 1905 i-a aparut la Budapesta volumul „Poezii“, volum care a fost reeditat la Bucuresti si la Sibiu. Dupa acest debut editorial, „adevarat eveniment literar“, poetul a intrat tot mai mult in constiinta opiniei publice. Se aprecia ca volumul lui Goga „inseamna inceputul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc“, ceea ce s-a confirmat.
Poetul, prozatorul, dramaturgul, traducatorul si gazetarul Octavian Goga, membru al Academiei Române, a detinut din anul 1919, chiar daca pentru putin timp, functii de demnitar, precum acelea de ministru si de prim-ministru al tarii.
Goga, aruncat in puscaria de la Szeghedin
Activitatea literara a lui Octavian Goga a fost dublata de o sustinuta activitate politico-sociala. Datorita liricii sale cu un pronuntat caracter social si national, Goga a devenit, la inceputul secolului al XX-lea, mesager al tuturor aspiratiilor românilor transilvaneni, impunându-se ca fiind cel mai reprezentativ poet al tinerei generatii. Astfel, in septembrie 1906, O. Goga a fost ales secretar literar al Asociatiei transilvana pentru literatura româna si cultura poporului român (ASTRA), urmând ca, impreuna cu Octavian C. Taslauanu, sa redimensioneze activitatile celui mai important asezamânt cultural din Transilvania. A adoptat o pozitie critica fata de exploatarea la care erau supusi taranii din România prin articole publicate in revista „Tara noastra“, la adresa guvernantilor. Ca o consecinta a acestor atitudini curajoase, O. Goga a stat in iarna anului 1911 o luna in inchisoare, la Szeghedin, unde l-a vizitat I.L. Caragiale, sosit tocmai de la Berlin. La prima arestare a poetului (1909), I.L. Caragiale a publicat articolul „Situatie penibila“, protestând impotriva arestarii preventive a lui Octavian Goga ca director-proprietar al saptamânalului „Tara noastra“. Peste doi ani, in 1911, Goga a fost din nou inculpat si aruncat in temnita de la Szeghedin. El a reusit sa-i trimita o carte postala marelui dramaturg, in care scria: „Iubite nene Iancule, de dupa zabrelele celulei mele de la Szeghedin, unde ma adapostesc o luna intreaga de ravagiile libertatii, iti doresc din nou sa traiesti la multi ani, sa ne luminezi si sa pedepsesti prostia omeneasca“. Goga a povestit pe larg vizita, in necrologul ce avea sa i-l consacre peste o suta de zile, incremenit la stirea mortii „celui mai luminat creier românesc“, „cea mai stralucitoare icoana a inteligentei omenesti“ din câte a intâlnit in drum.
Simtirea acuta a infaptuirii Marii Uniri
Dupa izbucnirea primului razboi mondial, O. Goga si-a continuat cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei si pentru desavârsirea unitatii statale. S-a lansat intr-o ampla campanie publicistica in ziarele Adevarul si Epoca, pentru lamurirea opiniei publice din România asupra situatiei fratilor de peste Carpati, supusi la persecutii. A demonstrat, prin analize profunde, ca momentul eliberarii fratilor de peste Carpati nu poate sa mai intârzie: „… mântuirea nu mai poate veni decât dintr-un singur loc: de la Bucuresti“. Poetul a simtit acut momentul posibilitatii de realizare a Marii Uniri. Unul dintre argumente il constituie chiar poezia „Latinitatea din transee“, aparuta inainte de 1 decembrie 1918, din care urmatoarele versuri sunt ilustrative: „Veniti, veniti!… Caci adevar zic voua: / Ori va mutati hotarul mai departe, / Ori veti muri cu trupul frânt in doua“.
Condamnarea la moarte a poetului
La intrunirea organizata de Liga politica a tuturor românilor, la Bucuresti, in ziua de 15 februarie 1915, Goga spunea: „Pentru jertfa de mâine am trecut granita, sa venim in Tara Româneasca. Noi ne-am pierdut tara, noi ne-am pierdut patria, dar inca avem capetele noastre. Vi le dam dumneavoastra, faceti ce vreti cu ele. Ele pot sa cada, Ardealul nu poate cadea“.
Discursurile sale se caracterizau printr-o puternica forta de convingere, sinceritate si sensibilitate. Datorita activitatii sale in România, lui O. Goga guvernul de la Budapesta i-a intentat un proces pentru inalta tradare, fiind condamnat la moarte prin contumacie. S-a inrolat ca soldat, odata cu intrarea României in razboi de partea Antantei. La incetarea ostilitatilor si semnarea pacii de la Bucuresti, O. Goga a fost nevoit sa paraseasca România, indreptându-se spre Franta. In vara anului 1918 s-a constituit la Paris Consiliul national al unitatii române, ca o forma de continuare a luptei, in vederea recunoasterii de catre marile puteri a desavârsirii unitatii statale românesti. La inceputul anului 1919, O. Goga s-a reintors fericit pe pamântul României reintregite.
Ziaristul Octavian Goga
Octavian Goga a scris in ziarele pariziene nenumarate articole prin care milita pentru unirea românilor. Multi francezi erau la curent cu problemele românilor si au fost entuziasmati de evenimentul produs la 1 decembrie 1918. Capitanul instructor J. Cambujot, de la Centrul Militar Saint Cyr, ii scria in 12 octombrie 1918 lui Goga: „Domnule Goga, permiteti-i unui prieten sincer al tarii Dumneavoastra, care era gata sa-i consacre tot devotamentul, sa vina sa va spuna cât este de fericit sa vada triumful definitiv al României Mari, stapâna pe ruinele Austriei“ (vol. I. „Octavian Goga – Corespondenta primita“, de Gh. Bodea).
Debutul jurnalistic al poetului s-a legat de revista „Luceafarul“, infiintata din initiativa sa, la 1 iulie 1902, la Budapesta, alaturi de Al. Ciura si Oct. Taslauanu. S-a mentinut succesiv, ca redactor responsabil sau director. Aparitia revistei „Luceafarul“ a coincis in mare parte cu preocuparile si durerile unor tineri studenti, animati de aceleasi visuri. Contributia lui Octavian Goga in ascensiunea Luceafarului a fost imensa. Gazetarul Goga a mai scris si la alte reviste, unele fiind intemeiate chiar de el.
Cu activitatea sa in cadrul „Astrei“, preocuparile publicistice s-au intensificat cu trecerea timpului, dezvaluind inca o latura a talentului sau literar. Sub conducerea sa a aparut – de la 1 ianuarie 1907 – revista „Tara noastra“, care a inlocuit temporar revista „Transilvania“. In primul numar a publicat editorialul intitulat „Catre carturarii nostri“, in care afirma ca isi propune sa redacteze „o gazeta cuminte“. Pâna la declansarea primului razboi, Goga se impusese ca stralucit ziarist, prin articolele publicate in „Tara noastra“, „Epoca“, „Adevarul“, „Flacara“ si „România“, proza sa jurnalistica fiind pe drept cuvânt pusa nu numai in descendenta tematica si de tonalitate a celei eminesciene, dar si in imediata apropiere a liniei valorice a acesteia. Cu o activitate publicistica prolifica, axata pe marile probleme ale românismului, Goga a facut dovada unui talent stralucit, sustinut de o cultura si de o forta puternica in convingeri.
Ultimele clipe ale poetului
In ziua de joi, 5 mai 1938, abia reintors de la Cluj, poetul a suferit un puternic atac cerebral. Prin Parcul Castelului de la Ciucea s-au adunat tarani, oraseni si prieteni, stapâniti de presimtiri alarmante si cuprinsi de o cumplita deznadejde. La capatâiul muribundului se aflau câtiva din membrii familiei. La un prim consult medical, efectuat in cursul diminetii de 6 mai, s-a constatat ca bolnavul a fost lovit de un puternic atac de apoplexie si de guta. In dupa-amiaza aceleiasi zile, un comunicat semioficial a adus precizarea ca pacientul a fost doborât de o congestie cerebrala, in urma careia i-a paralizat partea dreapta a intregului corp, astfel ca fostul prim-ministru a intrat in stare de coma superficiala. Pe 6 mai, s-a ivit si o congestie pulmonara. Bolnavul se agita usor, parea ca intelege ce se petrece in jur, dar nu mai putea reactiona. Agonia a durat doua zile. In ziua de 7 mai 1938, la ora 14.15, s-a stins din viata la vârsta de numai 57 de ani. La Ciucea, prin fata catafalcului, in cursul zilelor de duminica, 8 mai, si luni, 9 mai, a continuat pelerinajul miilor de oameni care l-au iubit si i-au pretuit opera. Marti, 10 mai, trenul mortuar cu ramasitele pamântesti ale ilustrului disparut a pornit spre Bucuresti. Sicriul a fost asezat, miercuri, 11 mai, in rotonda Ateneului, unde a stat pâna sâmbata 14 mai, când s-au desfasurat funeraliile nationale. Nu s-au rostit cuvântari, deoarece poetul si-a manifestat dorinta – testamentara – de a se trece peste formalismul unor laude conventionale.
