Daniela si Marius Dobrin formeaza, de 17 ani, un cuplu. Ea, directoare executiva a AJOFM Dolj, el, inginer automatist, sef compartiment cercetare-proiectare la o firma privata. In ciuda programului de lucru incarcat, cei doi isi gasesc timp si pentru viata lor personala.
Daniela si Marius s-au cunoscut in 1987. „Tocmai ne angajaseram la CCSIT, actualul ICMET. Eu m-am angajat ca tehnician, iar Marius era tânar stagiar“, a spus Daniela. Cei doi isi aduc aminte cu placere de perioada petrecuta in slujba cercetarii. „In biroul in care lucram erau numai tineri. Am format un grup nedespartit. In acea perioada, foarte multa lume mânca o pâine de la Electro. Cu unii am ramas prieteni, despre altii nu mai stim mare lucru“, a completat Marius.
Daniela si Marius Dobrin privesc perioada in care s-au cunoscut cu nostalgie pentru ca, spun ei, lumea era altfel. „Atunci nu prea aveai unde sa te distrezi. La doua, trei luni de la angajare am fost la un bal al bobocilor. Mai mergeam la o piesa de teatru, mai mergeam si la munci agricole. Atunci, mersul la cules de porumb, de exemplu, era ca o pacoste. Cu toate astea, nu era asa de rau, pentru ca aveam o iesire in aer liber, ca o evadare in care ne simteam bine si pe care peste ani o privim cu nostalgie. Chiar si acum Dani imi reproseaza ca nu am ajutat-o sa care o târna cu struguri“, a povestit Marius. O data cuplul format, Marius a convins-o pe Daniela sa renunte la planurile de a intra la medicina si, impreuna, au inceput pregatirea la matematica pentru „a schimba macazul“.
Albert a venit pe lume intr-o noapte alba
La un an, pe 1 octombrie 1988, cei doi s-au casatorit. „A fost o zi superba. Toti colegii de la serviciu ne-au fost alaturi. Multi dintre ei formau, la rândul lor, cupluri, pentru ca asa era mediul. Afinitatile se descopereau intre colegii de serviciu. In ziua nuntii noastre s-au mai casatorit alte cupluri prietene cu care ne mai vedem si astazi“, a spus Marius. Intre timp, Daniela a fost admisa la facultate, iar in 1993 a venit pe lume Albert. „La inceput am zis ca trei ani nici nu punem problema copilului. Trecusera deja patru si tot mi se parea ca nu suntem pregatiti. Am ramas insarcinta. Eu imi doream foarte mult o fetita, iar Marius isi dorea copii pur si simplu“, a afirmat Daniela. Pe 1 ianuarie, seara, cei doi au plecat la maternitate. Tocmai incepuse sa ninga, iar pâna dimineata orasul a fost troienit. Au ajuns la spital in jurul orei 10.00. „Eu stateam pe coridor si asteptam. Au mai venit si alte cupluri la care minunea s-a petrecut mai repede. Eu ma uitam la ei cum topaie si ma gândeam ca asa reactioneaza un tata, dar nu puteam sa accept ca nu si-au asteptat rândul, pentru ca eu venisem primul“, a povestit Marius. Târziu in noapte s-a intâmplat si minunea familiei Dobrin. „Chiar daca eu speram sa fie fata, aveam un nume pregatit si pentru un baietel – Sebastian. Si pentru ca s-a nascut intr-o noapte alba i-am zis si Albert“, a afirmat Daniela.
AJOFM, alternativa la concedii fara plata
Viata de parinte nu a fost deloc usoara. Dupa nasterea lui Albert, Daniela Dobrin nu a mai putut profesa, pentru ca in primii doi ani de viata ai baiatului a trebuit sa stea acasa. Când s-a intors la serviciu a descoperit ca nu se mai putea trai din cercetare. „Cu toate ca ma obisnuisem sa fiu mereu alaturi de Marius, am hotarât ca trebuie sa-mi schimb serviciul. Si cum stateam mai mult in concediu fara plata, am dat concurs si m-am angajat la agentie ca simplu functionar, cu un salariu la jumatatea celui pe care-l aveam inainte“, a spus Daniela Dobrin, care acum este directoare executiva a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Dolj. La rândul sau, Marius a fost nevoit sa paraseasca locul de munca si s-a angajat la firma unui coleg care, deschisa in 1991, producea echipamente de actionare. Marius considera ca momentul acela a reprezentat o rascruce in viata sa, pentru ca aici a avut si are sansa sa-si faca meseria la vârf, in firma in care acum este sef compartiment cercetare-proiectare.
I-a placut delicatetea ei
Dupa 17 ani de casnicie, Daniela si Marius au ramas, in primul rând, prieteni si se cunosc foarte bine unul pe celalalt. „Am remarcat delicatetea ei. In lumea tehnicii in care lucram, ea avea ceva aparte“, a declarat Marius Dobrin. Daniela spune ca Marius fiind mai mare, diferenta dintre cei doi este de noua ani, ea il vedea mai serios decât cei de-o vârsta cu ea. „Marius este mereu vesel si optimist, e vesnic multumit. Chiar daca eu sunt o fire mai retrasa, am avut mereu un mod apropiat de a gândi. Ne-am inteles bine tot timpul, nu am avut niciodata discutii cruciale“, a mai spus Daniela. Cei doi considera ca secretul unei casnicii fericite sta in faptul ca nu si-au propus niciodata lucruri greu de infaptuit. Tot ce si-au dorit este o familie fericita si un loc de munca.
Scriitor in timpul liber
Marius Dobrin isi aminteste cu nostalgie de perioada studentiei când, impreuna cu prietenii si colegii, Patrel Berceanu, Cornel Balosu, Valentin Cristea, juca pe scena Casei de Cultura a Studentilor. „Eu cred ca sunt multe de spus despre viata de dinainte de ’89. Trebuie spus care era felul nostru de a gândi si trai, cum vedeam noi viata atunci pentru ca, de exemplu, noi nu credeam posibila caderea lui Ceausescu“, a afirmat Marius. Legat de zilele Revolutiei, cei doi povestesc despre teama pe care au trait-o in momentul in care Marius a fost convocat, in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, la celebrele Garzi Patriotice. „A doua zi, pe 22, eu am mers la serviciu, dar nu l-am gasit acolo. Mie si colegelor in aceeasi situatie ni s-a spus ca hainele baietilor sunt intr-o camera alaturata si ca putem merge sa le luam. Nu stiam ce se intâmpla, nu ne spunea nimeni nimic. Ma si imaginam vaduva“, a povestit Daniela.
Participant activ la Revolutie
Intre timp, baietii tocmai ajungeau la Timisoara. „Am fost chemati, urcati in tren si trimisi la Timisoara, unde trebuia sa reprimam manifestatia. Când am intrat in gara din Timisoara am vazut o lozinca aruncata jos, gest de curaj, si mi-am dat seama ca se intâmpla ceva“, a povestit Marius. Trenul in care fusese urcat si Marius a fost tras pe o linie din gara Timisoara. „Au inceput sa vina tineri care ne rugau sa mergem cu ei, sa ne arate ca in oras este liniste. Nu am indraznit sa cobor. Singurul meu gând era sa ma intorc inapoi acasa“, a mai spus Marius. Intors in Craiova, Marius a realizat ca multe lucruri ii fusesera ascunse. Daca pâna atunci statul la coada la lapte i se paruse un lucru normal, in acele zile a observat ca lucrurile pot sta si altfel. „Când am coborât din tren am vazut oameni care aveau plasele pline cu parizer. Peste noapte, magazinele fusesera umplute intr-o incercare disperata de a da de mâncare românului. Am descoperit ca poti avea ce pune pe masa si fara umilinta de care aveai parte la cozile interminabile din fata alimentarilor“, a conchis Marius Dobrin.
