Acasă Local Uzina in flacari

Uzina in flacari

O sectie a Uzinei Mecanice din Babeni – Vâlcea, in care a functionat o unitate de armament, a fost la un pas de a sari in aer. In sectie a izbucnit ieri un incendiu din cauza unor muncitori care taiau cu un autogen trei rezervoare aflate la mica distanta de depozitele de combustibil. „Am inceput sa taiem picioarele de sustinere ale rezervoarelor cu ajutorul unui autogen. Nu s-a gândit nimeni ca in aceste bazine metalice ar putea exista pacura. Dupa ce a cazut la pamânt unul dintre containere, am incercat sa-l sectionam, moment in care a izbucnit incendiul“, a declarat Eugen Pirvulescu, unul dintre muncitori. Pompierii si muncitorii au reusit sa stinga incendiul dupa o ora si jumatate si nimeni nu a fost ranit. Ion Marculescu, directorul general al uzinei, a recunoscut ca incendiul a izbucnit din cauza neglijentei: „Rezervoarele erau acolo de foarte mult timp si am considerat ca nu mai exista nimic in interior“.

Exit mobile version