Acasă Local Gorj Ambulantele, bune de fier vechi

Ambulantele, bune de fier vechi

Serviciul de Ambulanta Gorj este in posesia unor salvari care pot fi duse fara probleme la un depozit de fier vechi. Potrivit directorului Nicolae Serban, peste 80% dintre cele 70 de ambulante sunt in situatia de a fi casate, insa acestea sunt utilizate in continuare, intrucât nu exista fonduri pentru inlocuirea lor. „Nu mai puteam scapa de ambulantele foarte vechi. Majoritatea sunt casate. Nu exista bani si noi ne-am primit de fapt banii pentru serviciile prestate pentru spital. In loc de 600-700 de milioane de lei vechi lunar, primim 200.000.000 de lei. Avem de incasat restante de doua miliarde de lei. Cu salariile celor 201 de salariati nu avem probleme, dar nu mai putem continua in acest fel. De multe ori ma gândesc sa plec, sa demisionez, pentru ca este o situatie care practic nu prea are iesire“, a afirmat Nicolae Serban, directorul Ambulantei Gorj.

Exit mobile version