De mai bine de 20 de ani este presedintele CARP Dolj. Multa lume este la curent cu realizarile sale profesionale, insa putini il cunosc in viata de toate zilele. La 80 de ani, Ion Viesanu se poate lauda ca nu a pierdut vremea degeaba. Si-a trait viata intens, cu necazuri si bucurii, dar fara regrete, lânga cea care i-a fost alaturi la bine si la rau, vreme de 56 de ani.
„Eu nu stiu ce e durerea de cap sau reumatismul, nu am fumat niciodata in viata mea, nu am baut si, cel mai important, am facut sport tot timpul. Chiar si acum, la vârsta pe care o am, vara dau câte patru ture de bazin inot. Cred ca asta este secretul longevitatii, soarele si apa“, a spus Ion Viesanu, care pe 27 noiembrie va implini 80 de ani. Povestea vietii sale este remarcabila. Nascut in Craiova, Nelu, cum ii spun prietenii, este crescut de la doi ani doar de mama. „Mama m-a crescut foarte greu. Ca sa ne putem intretine aveam baieti in gazda. Tata ne-a lasat si a plecat la Bucuresti. Curios este ca parintii mei nu au divortat niciodata. A fost o despartire pe cale amiabila. Din pacate, tatal meu nu s-a interesat niciodata de mine“, a povestit Viesanu. In 1944, Ion Viesanu a absolvit Liceul cu profil economic „Gheorghe Chitu“ si a fost admis la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti. Aici are parte, pentru prima data in viata, de sprijinul tatalui sau, pe care il mai vazuse de doua, trei ori in Cismigiu, unde isi aduce aminte ca i-a dat doar o punga cu bomboane. Dupa terminarea facultatii, barbatul se intoarce in orasul natal, unde se angajeaza casier. In anul 1949, este avansat in functia de contabil-sef la Comcar Caracal, unitatea care se ocupa cu achizitia de animale, iar din 1952, Viesanu este numit director regional in cadrul Comcar Craiova.
Durerea cea mai mare, pierderea unicului copil
In perioada petrecuta la Caracal, Viesanu o cunoaste pe Florentina, cea care in iulie 1949 i-a devenit sotie. „Pupica este o femeie deosebit de intelegatoare, care a stiut intotdeauna cum sa ma tina lânga casa. Am cunoscut-o când am fost transferat la Caracal. Era contabila la SMT si mi-a placut. La un an ne-am si casatorit“, a afirmat Ion Viesanu. Florentina Viesanu a fost tratata, timp de 12 ani, de hipertiroidie. La un moment dat a fost trimisa la Cluj pentru ca se descoperise ca ar avea ceva la inima. In 1951 se naste Rodica, unicul copil al familiei Viesanu, care, din nefericire, moare la 17 ani. „Dupa ce a murit fata ni s-a spus ca nu ar fi trebuit sa avem copii. Perioada de dupa moartea ei a fost cea mai neagra din viata mea. Fusese un copil deosebit, era premianta orasului, sute de oameni au petrecut-o pe ultimul drum, iar sotia mea ajunsese sa se duca de câte doua ori pe zi la cimitir“, a povestit Viesanu, care spune ca mutarea la Craiova a fost grabita de dorinta de a rupe legaturile sotiei cu casa parinteasca si cu amintirile dureroase pricinuite de moartea fiicei. „Acum mergem lunar la mormântul fetei si regulat dau slujbe pentru pomenire. La noi, la catolici, nu se fac pomeni“, a mai spus Viesanu. Disparitia unicului copil al familiei Viesanu a venit ca un trasnet. „S-a intâmplat pe 30 iulie 1968. O colega venise sa o ia la cinema si a gasit-o fara cunostinta in casa, pe jos. Au luat-o imediat si au dus-o la spital, dar nu au mai avut ce sa-i faca“, a spus tatal. A doua zi dupa tragica intâmplare a fost declansata o ancheta. „Au luat la verificat mâncarea care se gasea in casa, au luat probe din medicamentele bunicii, care era diabetica. Chiar s-a presupus ca s-ar fi otravit cu verde de Paris pe care il folosise socrul meu ca sa stropeasca prin gospodarie. La autopsie s-a concluzionat ca nu a fost nimic din toate acestea. Cert este ca biata noastra Rodica nu fusese bolnava niciodata“, a mai spus Ion Viesanu.
Boala a fost depasita prin intelegere
Dupa doi ani de la moartea Rodicai moare si mama Florentinei. „De atunci eu nu mai pot plânge. Am inceput sa am mari dureri de cap si mi s-a spus ca as avea o tumoare pe creier“, a spus Florentina Viesanu. Cu aceste presupuneri in minte, femeia se interneaza la Spitalul nr. 9 din Bucuresti pentru o serie de noi investigatii. „Sora mea din Bucuresti avea un coleg de liceu care era directorul Spitalului Elias (pe atunci spital al CC-ului). Doctorul Leu m-a dus la o doctorita, Draghici, care m-a intrebat ce mi s-a intâmplat in ultimul timp. I-am spus despre moartea fetei si a mamei, mi-au facut mai multe analize, si, stând pe marginea patului, mi-a spus ca durerile de cap au aparut din cauza supararilor si mi-a mai spus ca trebuie sa ma autoeduc. Nu trebuie sa ma mai bucur si nici sa ma mai supar. Am reusit sa nu ma mai intereseze nimic, iar Nelu m-a ajutat foarte mult. Deviza mea este ca eu traiesc in prezent“, a mai spus Florentina Viesanu. Acum, femeia spune ca nu stie ce este durerea, cu toate ca zilnic fumeaza câte un pachet de tigari si bea doua sau chiar trei cafele.
Credinta este pe primul plan
Ion Viesanu spune ca este un om credincios, care merge regulat la biserica, niciodata nu pleaca de acasa fara a saruta statueta de portelan a Fecioarei Maria, sfintita la Vatican, pe care o are mostenire de la mama sa si despre care crede ca ar avea peste o suta de ani, fotografia mamei si cea a Rodicai. „Eu sunt catolic. Mama mea era nascuta din parinti germani. Merg la Biserica Sfântul Anton in fiecare duminica si la fiecare sarbatoare. Prima data când intru in biserica ii multumesc lui Dumnezeu ca existam. La Sfântul Anton vin si ortodocsi, in special elevi si mai ales martea, când dau acatiste pentru ajutor la examene. Oamenii care frecventau biserica, nu neaparat cea catolica, s-au imputinat. La slujbe vin, in general, batrânii si mai putin cei tineri. Cred ca asta este o problema care tine de educatie“, a spus Ion Viesanu. Totodata, Viesanu este membru in Forumul Democrat German din Craiova, fiind cenzorul organizatiei.
Un presedinte implicat in ceea ce face
Din anul 1964, Viesanu lucreaza la GAS Dobrosloveni, apoi este economist la SMA Amarastii de Jos. In decembrie 1983 este transferat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Craiova, unde ocupa functia de contabil-sef, iar in 1987 se pensioneaza. „Mi-a fost suspendata pensia si am ramas sa lucrez in continuare. In 1992 am fost ales presedinte al CARP, functie pe care o ocup si astazi si care pot sa spun ca nu este una tocmai comoda pentru ca problemele pensionarilor sunt foarte multe“, a spus Viesanu. Presedintele este foarte implicat in problemele cu care se confrunta persoanele de vârsta a treia si de fiecare data când are ocazia, in emisiunile de radio sau televiziune la care a fost de multe ori invitat, incearca sa scoata in evidenta faptul ca cele sase milioane de pensionari ale României nu trebuie uitati. „Noi, pensionarii, am cam fost mereu dati la o parte. Ni se tot promit indexari ale pensiilor, dar nu se face nimic. Noi suntem cei care ingrosam rândurile la cozile din farmacii, noi plecam de la piata cu sacosa mai mult goala decât plina. Dupa o viata in care am fost folositori, societatea ne da uitarii“, a afirmat Viesanu.
Pasiunea pentru teatru si cinematografie
Batrânul isi aduce aminte, niciodata cu tristete, de tineretea de mult trecuta. „Incerc sa-mi amintesc numai lucrurile frumoase. Pe restul le exclud, ma consider simplu, linistit si discret, prietenos si deschis“, a declarat Viesanu. Pasiunile vietii sale au fost teatrul si cinematografia, Ion Viesanu spune ca a fost animatorul Teatrului de revista din Craiova in perioada in care nu exista Teatrul National. „Impreuna cu bunul meu prieten Titu Popovici am dat o serie de turnee. Când venea Constantin Tanase nu lipseam niciodata. Stateam la intrare si ajutam la taiatul biletelor. Mariei Tanase, Dumnezeu s-o odihneasca, ii aduceam mâncare din oras de la restaurantul Cina. I-am vazut si ascultat pe toti. Nu pot sa suport muzica populara. Eu am ramas indragostit de teatrul de opereta al lui Ion Dacian, de muzica lui Chirculescu, de cea a lui Ion Vasilescu, impreuna cu care mergeam la Jiu, unde se facea nudism, au fost vremuri cu adevarat frumoase“, a povestit Viesanu.
Sportul si mâncarea naturala, secretele unei vieti linistite
Pe lânga dragostea pentru teatru, Ion Viesanu mai are o bucurie – sportul. La 18 ani juca fotbal la „piticii“ lui FC Craiova, campioana neoficiala sau „de razboi“ a tarii in 1944, impreuna cu Puiu Plesa, Ghita Albu (antrenor jucator), Felecan, Mari, Angelo Niculescu, Covaci, Tilung, Tot, Batrânu. „Asta era echipa de aur. Ne antrenam singuri si jucam pâna muream pe teren. Eu am renuntat pentru ca eram sarac“, a spus Ion Viesanu. Chiar daca nu a mai putut practica fotbalul, dragostea pentru sport nu a incetat si, dupa cum spune Domnia sa, sportul este cel care l-a tinut in forma pâna la venerabila vârsta de 80 de ani. „Nu trebuie sa uitam nici alimentatia. Desi eram un copil sarac, nu-mi lipsea carnea niciodata. Vigoarea noastra vine din produse naturale. Inainte se gatea doar pentru ziua respectiva pentru ca nu existau frigidere si era mai bine pentru ca mâncarea era mereu proaspata“, a mai spus Viesanu.
Case de toleranta cu circuit inchis
Alt episod de care Ion Viesanu isi aduce aminte cu nostalgie este cel al caselor de toleranta pe care el si prietenii sai le frecventau in mod regulat. „La 16, 17 ani mergeam cu gasca la casele de toleranta. Nu aveam de ce sa ne temem, nu existau prezervative, dar nici boli venerice. Totul era absolut legal si oficial. Fetele aveau intre 18 si 24 de ani si erau conduse de o matroana. In Craiova erau trei sau patru stabilimente de felul acesta. Noi eram clienti fideli ai unuia dintre ele, «La Lili», pe strada Madona. O casa de toleranta de lux era «La Madam Ionescu», unde se lucra in circuit inchis. Nu aveam acces pentru ca nu ne permitea buzunarul. Acolo unde ne duceam noi ne costa un pol, cu plata inainte, ceea ce era oricum destul de mult pentru niste elevi“, a povestit Viesanu, care spune ca traditia a fost continuata si la Bucuresti, in timpul studentiei, când gasca mergea in cartierul Crucea de Piatra, unde erau 30, 40 de case de toleranta. Totodata, pensionarul considera ca existenta acestora era binevenita pentru ca orice barbat trebuia sa cunoasca anumite tehnici inainte de casatorie.
Prietenia dainuie peste decenii
Un lucru demn de mentionat este faptul ca prieteniile legate in liceu au dainuit peste ani. Daca la inceput fostii colegi s-au intâlnit la câte zece ani, in perioada care a urmat au inceput sa se intâlneasca din ce in ce mai des. In ultimii sapte, opt ani intâlnirile au fost anuale. „La ultima intâlnire, in iunie 2004, s-au implinit 60 de ani de la terminarea liceului. Dintre cei 80, respectiv doua clase care au absolvit liceul in acelasi timp, ne-am mai intâlnit doar 28. Multi au fost pierduti pe parcurs. Asta este viata. Oricum, la aceste intâlniri vin colegi si din alte localitati, de la Bucuresti vine Florin Pavelescu, fost ministru al agriculturii in perioada comunista, de la Cluj vine Ion Ghercioiu, fost procuror-sef. Din aceeasi promotie mai avem si sapte, opt generali“, a povestit Viesanu.
Liceul, perioada cea mai draga
Amintirea perioadei liceului ii este draga lui Ion Viesanu. Batrânul povesteste ca forma de distractie a tinerilor era reprezentata de reuniunile organizate in casa unui coleg mai instarit, care se numeau „juriuri“. „Pentru noi, disciplina era ceva sfânt. Nu aveam voie sa mergem la cinema decât la anumite filme, nu aveam voie sa fim vazuti in localuri. Singura distractie erau juriurile. Ne adunam câteva cupluri, mâncam prajituri si dansam pe muzica de la patefon sau ne cânta câte un coleg la armonica. In timpul nostru, scoala era fie pentru baieti, fie pentru fete. Ne atingeam cu greu de fetele de la «Urziceanu» pentru ca nu se uitau la noi, comerciantii de la «Chitu», ci preferau baietii, la fel de instariti ca si ele, de la «Carol». Erau de o eleganta desavârsita, eleganta pe care le-o dadea chiar uniforma“, a povestit Viesanu. Vara, principala distractie a grupului de prieteni era strandul „Tineretului“, dar mai faceau câte o escapada si la Jiu, iar iarna mergeau la patinoarul situat pe locul actualului Stadion al „Tineretului“.
