11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAsociatiile de proprietari nu pot recupera debitele craiovenilor

Asociatiile de proprietari nu pot recupera debitele craiovenilor

Asociatiile de proprietari datoreaza Regiei de Termoficare Craiova, pâna in aceasta toamna, 700 de miliarde de lei. Desi actionati in judecata, craiovenii nu vor in ruptul capului sa achite restantele.


Zeci de asociatii de proprietari craiovene se afla pe lista neagra a Regiei de Termoficare din cauza debitelor uriase pe care le-au inregistrat pentru neplata facturii pentru agentul termic. Pentru a se scuza, reprezentantii asociatiilor sustin ca nu au gasit inca o metoda prin care sa ii determine pe restantieri sa isi achite debitele. Desi au actionat in judecata un numar impresionant de proprietari, cifra incasarilor a stagnat, uneori chiar diminuându-se. Printre asociatiile cu cele mai mari datorii se numara Asociatia nr. 14 din 1 Mai cu 1,2 miliarde de lei, Asociatia nr. 9 Craiovita Noua – un miliard de lei, Asociatia nr. 7 din 1 Mai cu 468 de milioane de lei, Asociatia nr. 10 Craiovita Noua – 436 milioane lei.


Asociatia nr. 10 Craiovita Noua, printre codase


Administratorul Asociatiei nr.10 Craiovita Noua, Dumitru Nistor, a precizat ca locatarii au datorii de aproximativ 436 de milioane de lei numai catre Regia de Termoficarea. Cum unele dintre sumele restante sunt de doi-trei ani, s-a decis actionarea in judecata a celor cu debite foarte mari.


„Avem 15 persoane cu care suntem in proces, iar 50 au hotarâre cu titlu executoriu, regia urmând sa ii execute. Oricât ne-am stradui noi, nu reusim sa diminuam datoriile. La toate utilitatile avem trei miliarde de lei de platit“, a spus Nistor.


Pentru a avea o evidenta clara a situatiei financiare a craiovenilor din asociatie, reprezentantii acesteia au facut un inventar al remuneratiilor lunare ale locatarilor. Astfel au aflat cu stupoare ca doar 10% dintre acestia nu isi pot permite, la ora actuala, sa suporte in intregime cheltuielile de intretinere. „Pentru restul, factura lunara nu inseamna un efort foarte mare, totusi 70% din ei nu platesc la timp, având restante considerabile“, a incheiat Dumitru Nistor.


Regia de Termoficare nu vrea compromisuri


Potrivit directorului Regiei de Termoficare Craiova, Tatian Tudorache, situatia de la Asociatia nr. 10 Craiovita Noua este identica cu a celorlalte asociatii debitoare.


Având, la rândul ei, datorii de zeci de miliarde catre furnizorii proprii, regia e decisa ca anul acesta sa schimbe placa.


Desi o data cu incalzirea vremii s-a sperat sa se mai recupereze din bani, datoriile au scazut in aceasta vara doar la suma de 500 de miliarde de lei. Cifra achitata este insignifianta, in opinia lui Tudorache, care considera ca in acest ritm debitele nu se vor diminua.


„Numai la Distrigaz Sud avem de dat noua miliarde de lei. Am fost amenintati ca vom fi debransati de la reteaua de gaze, dar pâna la urma am cazut la un acord si am putut furniza caldura craiovenilor. Datoriile consumatorilor au ajuns iar la 700 de miliarde de lei“, a spus Tudorache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS