16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAngajatii Internelor cotizeaza la greu pentru sinistrati

Angajatii Internelor cotizeaza la greu pentru sinistrati

Intentia, de altfel laudabila, a Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) de a pune umarul la ajutorarea sinistratilor din zonele lovite de inundatii risca sa se transforme intr-un veritabil scandal. Nu ne indoim de transparenta promovata de subalternii ministrului Vasile Blaga, insa ni se pare corect sa fim informati despre modul in care sint folositi banii donati de angajatii institutiei. Nici macar acestia din urma nu stiu unde ajung luna de luna fondurile care li se opresc din salarii.


Surse confidentiale au dezvaluit ca, inca de luna trecuta, la MAI a inceput campania de stringere a unor importante sume de bani pentru oamenii aflati in impas. „Problema noastra nu este ca ni se opresc acesti bani, problema este ca nu stim unde vor ajunge. Nu dorim sa se intimple ca anul trecut, cind am aflat ca au fost achizitionate pentru dotarea unor scoli calculatoare de ultima generatie, la preturi mult mai mari decit cele aflate pe piata. A circulat zvonul ca marfa a fost cumparata de la o firma pe care a indicat-o personal fostul secretar general al MAI, chestorul-sef Gheorghe Apostol. Macar sa ni se spuna ca din banii nostri au fost construite doua case, in acest fel am avea satisfactia ca am putut fi folositori si nu am fost trasi pe «sfoara» de sefii nostri“. Incepind de la chestor si pina la ultimul civil din Interne, toata lumea cotizeaza. In functie de grad, evident. Primilor li se opreste din salariu cite un milion de lei vechi, ofiterilor superiori cite 500.000 lei vechi, subofiterilor 300.000 lei vechi, iar civililor doar cite 100.000 lei vechi. La solicitarea noastra privind colecta declansata in luna iulie, serviciul de Relatii Publice al MAI a venit, dupa citeva refuzuri, ce-i drept, cu informatia ca „pina la 4 august, ora 14.00, s-au strins 8.492.519.000 de lei vechi“. Banii vor ajunge abia la sfirsitul anului la oamenii nevoiasi din Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS