Acasă Local Documentatia tehnica pentru reconstructia Polivalentei, disparuta fara urma

Documentatia tehnica pentru reconstructia Polivalentei, disparuta fara urma

Ghinioanele in proiectul privind reconstructia Salii Polivalente din Craiova se tin lant.


Dupa ce obiectivului i s-au alocat bani de la guvern, apoi finantarea a fost oprita, ca sa fie reluata de curind, acum factorii implicati in problema nu mai gasesc documentatia tehnica a investitiei, care pare sa fi disparut fara urma. Primaria Craiova a fost instiintata ca dosarul privind Sala Polivalenta existent in arhivele Companiei Nationale de Investitii (CNI) este gol.


„Documentele referitoare la Sala Polivalenta, pe care le-am trimis anul trecut la CNI, nu se mai gasesc. Este vorba despre devizul general, anexe etc. Am luat legatura cu proiectantul si cu cei care s-au ocupat de documentatie, pentru a intocmi in cel mai scurt timp posibil alt dosar. Sa vedem daca le gasim aici. Daca nu, le mai cautam la Bucuresti“, a declarat primarul Craiovei, Antonie Solomon.


Institutiile implicate in proiect au nevoie urgenta de documentele cu pricina, pentru a putea incepe procedura licitatiei publice pentru adjudecarea contractului de lucrari.


Finantarea acordata recent de CNI se ridica la 150 de miliarde de lei.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version