Pe vremea lui Bratianu, regele nu se amesteca in problemele politice

Autori


Lipsa de comunicare dintre Palatul Victoria si Cotroceni, desi negata de cei doi actori principali, premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu, este din ce in ce mai evidenta. Referindu-se la problema oportunitatii organizarii de alegeri anticipate, intr-un interviu acordat postului public de radio, Tariceanu a apelat la un exemplu istoric pentru a caracteriza relatia sa cu Traian Basescu: „Vreau sa va spun insa ca pe vremea lui Ionel Bratianu, regele nu se amesteca in problemele politice ale vietii curente. Acum, din punct de vedere constitutional, lucrurile sint in mod substantial diferite si vreau sa va raspund cu o intrebare: la ce ar folosi daca as raspunde mai artagos sau mai batos?“

Totusi, liderul PNL a precizat ca se intilneste saptaminal cu seful statului, mai ales atunci cind presa „incearca sa exagereze anumite lucruri“.

In cazul unor anticipate, trei luni vom legifera dotarea cu creioane si ascutitori

Chiar daca presedintele persista in incercarea sa de a determina declansarea unor alegeri anticipate, Tariceanu nu pare incintat de idee, sustinind ca s-a consultat saptamina trecuta pe aceasta tema cu partenerii de coalitie: „Vreau sa va spun ca organizarea de alegeri anticipate este si o optiune politica, dar trebuie sa tinem cont si de alte considerente, si anume de cel de integrare europeana. Eu consider ca in actuala perioada, daca ar fi sa demaram aceasta procedura care in România, din punct de vedere constitutional, este extrem de complicata si de greoaie, nu este imposibil, dar inseamna, dupa cele mai optimiste calcule, cel putin trei luni in care guvernul va fi in imposibilitatea de a mai emite acte normative serioase. Asa cum spunea un coleg de-al meu, in perioada aceasta am putea, cel mult, sa dam hotariri de guvern privind dotarea cu creioane si ascutitori – e foarte adevarat. In al doilea rind, energiile vor fi calate sigur pe dezbaterea politica, pe campania electorala“.

Neexcluzind posibilitatea organizarii de anticipate, premierul si-a exprimat voalat scepticismul cu privire la oportunitatea organizarii lor in acest an. „Daca hotarim ca integrarea europeana nu este prioritara si ca putem sa intram in Europa la 1 ianuarie 2008 in loc de 2007, atunci putem sa declaram miine alegerile anticipate, fara nici un fel de temere, dar stim de la inceput ca asta inseamna, clar, aminarea procesului de integrare cu un an“, a avertizat Tariceanu.


„Nu stiu care sint ideile populare“

Daca presedintele Basescu nu si-a ascuns nici o clipa optiunea pentru crearea unui puternic pol popular in România, sub conducerea fostului sau partid, PD, Tariceanu nu isi ascunde nedumerirea doctrinara cu privire la necesitatea unui asemenea demers: „Nu stiu care sint ideile populare, nu vreau sa desconsider Partidul Popular European sau, eu stiu, ideile care il anima, dar as vrea sa spun ca pina in momentul de fata exista citeva curente politice bine definite si acestea sint: liberalismul si social-democratia. In rest, lucrurile sint in zona destul de confuza si vad ca aceasta confuzie persista si la noi. Nimeni nu stie sa spuna ce este miscarea aceasta populara si, in al doilea rind, vad ca este o inghesuiala ingrozitoare. Este ca intr-o mica masina, in care incearca sa intre mai mult de patru pasageri“.

Tariceanu saluta reactia societatii civile in cazul Patriciu

Nici in ceea ce priveste pozitia adoptata de societatea civila pe tema scandalului Patriciu, cei doi inalti oficiali nu sint de aceeasi parere. Ieri, presedintele afirma, prin vocea purtatorului sau de cuvint, Adriana Saftoiu: „Daca atunci cind organele statului vor incerca sa se atinga de marea coruptie, impotriva lor se vor ridica partide, mass-media, comunitatea de afaceri, zadarnicind si intimidind actiunile legale ale institutiilor statului, cu certitudine integrarea in UE va ramine doar un deziderat si nu o realitate“. In replica, Tariceanu a salutat reactia societatii civile, calificind-o „extrem de responsabila“. „Cred ca tot ceea ce s-a intimplat, in aceste zile, in presa, in media, in general, nu numai in presa scrisa, reactia societatii civile a aratat foarte bine ca se incearca totusi disocierea intre mafie si mediul de afaceri“, a precizat premierul.



Comenteaza acum

Un comentariu;

  1. victor said:

    Premierul Tariceanu da dovada de necunoastere (voita sau nevoita) a istoriei. Daca Ferdinand I nu se baga peste Ionel Bratianu pentru ca avea o incredere f mare in acesta, asta nu inseamna ca nu intervenea in politica guvernelor, numai ca o facea in directia dorita de Bratianu (guvernul Marghiloman, Averescu). In schimb, regele Carol I intervenea in treburile guvernului, schimbandu-le conform rotativei guvernamentale, iar guvernele Ionel Bratianu din 1910 si cel care a inceput in 1914 au fost numite de Carol I. In plus, regele numea un nou guvern, care acesta castiga apoi parlamentul.

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 1 iunie 2005

Actualitate

» Programul de innoire a parcului auto, intrat in normalitate
» Scoala Generala nr. 38 din Craiova va fi renovata cu fonduri primite de la Banca Mondiala
» Primarii din Olt someaza autoritatile sa deblocheze fondurile SAPARD
» TMC Filiasi este la un pas de faliment
» Expozitia florala – cel mai atractiv moment organizat de Ziua Copilului
» Soferul Mercedesului a fost dat in urmarire
» Un muncitor si-a sectionat jugulara cu polizorul
» Omorita de concubin
» Vedeta porno din Motru, martor in proces
» Sanatate pe datorie

Local

» Parfum de telenovela
» In audienta la procuror, inarmat cu un cutit
» Oamenii lui Poiana au sudat usa scolii
» Actiuni pentru sprijinirea copiilor seropozitivi
» Stabilimentul de ciini comunitari de la Circea functioneaza fara autorizatii

Dolj

» PPRM Dolj, in barca lui Vadim
» Politistii craioveni au invitat in duba zeci de prescolari
» Serbari si cadouri pentru copiii institutionalizati

Sport

» „E o onoare sa port banderola Stiintei“
» Doua antrenamente de ziua lor
» „Copiii sint fericiti cind vad un petec de iarba“
» „Trebuie sa ne fie frica numai de noi“
» „Avem sansa a doua“
» „Imi este greu sa plec din România“
» „Nu ma tem de nimeni!“
» Favorita Davenport a fost eliminata
» Salile de sport din Gorj sint nefunctionale si degradate
» „Daca fuzionam sau nu, tot retrogradati sintem“
» „Pandurii“ se pregatesc pentru Divizia A
» Ultimul drum
» Odorheiu Secuiesc, campioana
» „Vrem sase puncte din sase“
» Van Basten ar putea da credit debutantilor
» Capello vrea sa-l pastreze pe Mutu
» Codrea ar putea reveni la Palermo
» Finalistii de anul trecut au fost eliminati
» Trei rusoaice in sferturi
» Sorin Tanasie se bate pentru titlul „cocosilor“

Magazin

» Katie Holmes infirma ca relatia sa cu Tom Cruise este o manevra pentru a-si face publicitate
» Efecte speciale pentru a camufla acneea actorilor din „Harry Potter“
» Pete Doherty vrea un copil cu Kate Moss
» Rolul favorit al lui Brad Pitt este cel din filmul „Being John Malkovich“
» Camere de supraveghere pentru prinderea vinzatorilor de DVD-uri pirat
» Elton John o critica din nou pe Madonna
» Joc video care permite sa simti virtual dependenta de cocaina
» Doi membri ai guvernului italian au incalcat legea antitutun
» Martha Fiennes va realiza o noua pelicula despre Mata Hari
» Stiri din lume

Opinii

» Bumerangul
» Votul francez si necazurile noastre

Top