Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, este dezamagit de colaborarea cu guvernul Tariceanu. Giugea spune ca judetul a promovat trei proiecte de hotariri de guvern, care asteapta de doua luni si jumatate o solutionare, fara nici un rezultat insa. „Am vorbit de mai multe ori cu secretariatul general al guvernului, unde mi s-a spus ca merge foarte greu cu notele de fundamentare ale hotaririlor. Ultima data mi-au promis ca, saptamina viitoare, se va rezolva“, a spus Giugea. Unul dintre proiectele respective apartine Consiliului Judetean Dolj si priveste intentia administratiei judetene de a prelua circa 400 de hectare de teren din patrimoniul armatei, pentru a-i da diverse intrebuintari. Altul se refera la preluarea, de catre prefectura, a cantinei si a spatiului unde a functionat policlinica SC ELECTROPUTERE Craiova, pentru a muta aici unele institutii ale caror sedii sint revendicate de fostii proprietari. In fine, a treia propunere priveste preluarea unui spatiu de la Grupul Scolar Industrial Energetic Craiova, unde se intentioneaza infiintarea ghiseului unic de evidenta a persoanelor. In prima instanta, Nicolae Giugea a spus ca intentioneaza sa ceara 50 de miliarde de lei de la guvern pentru reabilitarea cladirii de la Energetic, insa asteapta ca mai intii executivul sa i-o predea. Lipsa de receptivitate a guvernului fata de problemele administratiei judetene pare cu atit mai greu de inteles cu cit chiar secretarul general al executivului, Mihai Voicu, este deputat PNL de Dolj.