3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPresedintele, nemultumit ca a fost folosit drept paravan politic

Presedintele, nemultumit ca a fost folosit drept paravan politic

„Nici unul nu se va intelege cu Basescu si nu va fi liber daca a incalcat legea“, afirma seful statului


Declaratii dure ieri la Palatul Cotroceni. Deranjat ca in ultimele zile a fost folosit drept paravan politic, Traian Basescu ii avertizeaza public pe toti cei care i-au „descoperit“ prietenia. Primul luat in colimator: Mihai Iacob, patronul ziarului Curentul, al SC Dramiral Group SA Bucuresti, dar si invinuit in Dosarul RAFO. Seful statului a explicat, fara a-i pronunta insa numele, ca a primit de la acesta o scrisoare prin care este „somat“ sa confirme sau sa infirme informatiile potrivit carora grupuri mafiote si-ar fi platit, cu sume mari de bani, libertatea.


„Am primit o scrisoare de la patronul, directorul, unui cotidian, care-si permite sa ma someze ca miine, adica azi (n.r. – ieri), are de scris un material de maxima importanta si imi cere sa-i confirm daca grupurile de tip mafiot ale lui Vintu, care afirma ca mi-au dat trei milioane de dolari ca sa aiba liniste, sau grupul de tip mafiot Baneasa – se referea la Bitner-Petrache – mi-au dat sume de bani pentru a avea liniste, pentru ca aceste lucruri le afirma domniile lor. Il atentionez pe semnatar ca si el a umplut orasul ca este liber, pentru ca s-a inteles cu Basescu. Va garantez ca nici unul nu se va intelege cu Basescu si nu va fi liber daca a incalcat legea“, a afirmat Basescu.


Aceasta nu este insa singura nemultumire a sefului statului. Traian Basescu neaga ca ar avea vreo implicare in scandalul inlocuirii presedintelui televiziunii publice.


„Este o intoxicare menita sa erodeze credibilitatea. Eu m-am angajat, in campania electorala, dar si dupa ce am devenit presedinte, ca voi garanta libertatea presei. Se pare ca exact cei care tinjesc pentru a avea stapin cauta modalitati de a si-l gasi. Nu le voi fi eu acela. Nu voi face ceva pentru ca domnul Nicolau sa fie schimbat. Nu ma intereseaza personajul, nici functia si nu este nici atributia mea“, a afirmat Basescu. Seful statului a adaugat ca, desi TVR are fir scurt cu Cotroceniul, Valentin Nicolau nu l-a contactat pentru a lamuri informatiile privind posibila sa inlocuire, preferind sa-l acuze ca a actionat contrar principiilor privind libertatea presei. Pentru a evita orice fel de ingerinte ale politicului, a precizat seful statului, comunicatiile pe fir scurt dintre TVR si Cotroceni si Palatul Victoria au fost anulate.


„Cred ca si-a permis prea mult. Pentru a evita orice legatura guvernamentala sau parlamentara cu presedintele-director general al Televiziunii Române, am dat dispozitie sa i se anuleze posturile telefonice operative, pentru a-i da toate posibilitatile sa fie liber si sa nu-i sune cumva telefonul“, a mai spus Basescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS