15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSute de craioveni risca sa ramina fara curent

Sute de craioveni risca sa ramina fara curent

Sute de craioveni au luat cu asalt, zilele trecute, ghiseele SC ELECTRICA SA – sucursala Oltenia, din Craiova, pentru a-si innoi contractele de furnizare a energiei electrice. Conform ultimelor hotariri de la nivelul societatii, s-a decis reactualizarea bazei de date. Prin urmare, cei afectati au fost consumatorii care nu isi puteau achita facturile la curent decit in cazul in care semnasera noul contract. O parte dintre acestia erau nemultumiti, deoarece sustineau ca nimeni nu i-a anuntat de aceste modificari. Dupa citeva zeci de minute petrecute in imbulzeala, neavizatilor li se refuza achitarea facturii, deoarece nu figurau cu un nou contract. In aceasta situatie, cei respinsi fie agresau verbal personalul societatii, fie amenintau cu reclamatii la conducerea ELECTRICA. „Am aflat abia dupa ce am stat vreo 40 de minute la coada ca trebuie sa imi reinnoiesc contractul! Cind angajatele de acolo mi-au spus ca nu imi pot primi banii deoarece asta e noua politica, am crezut ca innebunesc. Trebuia sa fi trimis si ei instiintari acasa sau sa dea anunt in presa, ca sa nu venim degeaba pina aici. Acum trebuie sa mai pierd o zi, ca sa vin cu actele pentru contract“, a declarat un cetatean.


Pina la sfirsitul lunii februarie 2005, toti consumatorii vor fi nevoiti sa incheie contractul de furnizare a energiei electrice, in caz negativ le va fi intrerupt accesul la curent. „Tot ce trebuie sa faca oamenii este sa se prezinte la noi cu copie dupa actul spatiului in care locuiesc si cu buletinul titularului. Avem baza de date neactualizata de citiva ani si doream sa stim si noi care mai sint utilizatorii nostrii“, a precizat Stefan Croitoru, directorul SC ELECTRICA SA – sucursala Oltenia.


Craiovenii fac scandal


Noile modificari au fost adoptate deoarece in ultimul an au fost semnalate tot mai multe nereguli.


„Din cei aproximativ 300.000 de consumatori, zece la suta nu au acte de spatiu. In aceasta situatie, noi ii aveam in baza de date fie pe fostii proprietari, fie persoane care decedasera in urma cu zece ani. Asa ca am decis sa luam atitudine. Cel mai ciudat este faptul ca se supara tot cei care se stiu vinovati“, a incheiat Croitoru.


Cei care au provocat scandal nu au fost insa numai cei aflati in neregula, ci si craiovenii deranjati ca trebuie sa aduca din nou acte pentru alt contract. „Intr-adevar, sint anumite persoane care stau de 20 de ani in acelasi apartament si care considera aceasta masura ca inutila. Chiar ne-au reprosat ca ar fi trebuit sa instituim regula doar pentru cei care au probleme cu actele de proprietate. Nu stiu insa, in aceasta situatie, citi ar fi fost cinstiti si ar fi recunoscut ca trebuie sa modifice mai multe documente, pentru a avea in continuare acces la curent“, a spus un angajat al societatii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU