16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu vorbit la telefon pina au ajuns la Tribunal

Au vorbit la telefon pina au ajuns la Tribunal

Primaria din Farcas a dat vina pe secretar, care ar fi vorbit pe mobil cu fiul lui, in interes personal

Cit vorbesti, atit platesti. Asta li s-a intimplat reprezentantilor a doua consilii locale din Dolj care au fost obligati de Tribunalul Dolj la plata a aproximativ 30 de milioane de lei, deoarece au vorbit prea mult la telefon. Sesizarea cu privire la depasirea plafoanelor de convorbiri telefonice a venit din partea Camerei de Conturi, care a cerut instantei sa-i oblige pe cei vinovati la despagubiri fata de consiliile locale din comunele Farcas si Cosoveni.

Pe 26 mai 2003, Directia de Control Financiar Ulterior Dolj a sesizat Colegiul Jurisdictional cu judecarea unei cauze prin care voia sa-i oblige pe primarul si pe contabila din comuna Farcas la plata sumei de 17,9 milioane de lei reprezentind despagubiri catre consiliul local. Prin doua adrese trimise in 2002 si 2004, Primaria din Farcas a precizat instantei ca cele aproape 18 milioane de lei au fost cheltuite pe apeluri efectuate de la telefonul fix al primariei si ca raspunderea revine secretarului primariei, care l-ar fi sunat pe fiul sau pe telefonul mobil, in interes personal, in anul 2002. Protestul celor doi reprezentanti ai primariei nu i-a induplecat pe judecatori, tribunalul Dolj hotarind ca, pe linga cele aproximativ 18 milioane de lei, primarul si contabila sa plateasca in solidar dobinzi in valoare de trei milioane de lei plus cheltuieli de judecata.

Tot de la telefon li s-a tras

Aceeasi soarta au avut-o si doua persoane din comuna Cosoveni, pe care Tribunalul Dolj le-a obligat la plata in solidar catre consiliul local a aproximativ 11 milioane de lei, deoarece au vorbit la telefon de 15 milioane de lei. Initial, celor doi li s-a cerut sa plateasca cu titlu de despagubire 1,4 milioane de lei reprezentind premii acordate nelegal persoanelor cu functie de demnitate publica, 16,2 milioane de lei pentru depasirea convorbirilor telefonice admise legal plus alte trei milioane reprezentind taxa de scont aferenta. Conform sentintei date de Tribunalul Dolj, telefoanele au fost efectuate din primarie si din scoala comunala. Intrucit o parte din suma a fost recuperata, Tribunalul Dolj a hotarit ca cele doua persoane incriminate sa plateasca doar 10,9 milioane de lei plus dobinda aferenta practicata de Banca Nationala la data sentintei in intervalul noiembrie 2002 pina la acoperirea debitului.

Vinovat si nevinovat in acelasi timp

Daca in cele doua cazuri sentinta nu a fost greu de luat, tribunalul doljean a trebuit sa judece un caz complicat in care a fost implicata Statiunea de Cercetare – Dezvoltare Legumicola Isalnita. Camera de Conturi Dolj a cerut instantei sa oblige statiunea la plata a 199 de milioane de lei reprezentind obligatii bugetare si majorari de intirziere. Decizia tribunalului poate fi considerata haioasa, intrucit a dat dreptate ambelor parti implicate in proces. Astfel, instanta a obligat statiunea sa vireze catre bugetul asigurarilor de stat aproximativ 200 de milioane de lei, dar recunoaste in acelasi timp ca, potrivit unui articol din Legea nr. 147/2004, pirita, in speta Statiunea de Cercetare, are dreptate, fiind scutita de plata acestei sume. Marul discordiei il reprezinta insa un control efectuat de Camera de Conturi referitor la activitatea din 2001 a statiunii.

Concret, Statiunea de Cercetari a executat diverse lucrari agricole cu mai multe persoane fizice care nu erau angajate cu contract de munca si care au primit pentru munca depusa 198 de milioane de lei. La fel a procedat statiunea si in 2002, cind a platit alte 102 milioane de lei pentru lucrari. Analizind concluziile depuse de cele doua parti, tribunalul a hotarit ca Statiunea de Cercetare urmeaza sa fie obligata la plata sumelor datorate pentru abaterea financiara, dar totodata va fi scutita de plata acestora de catre „organul de executare competent“. Dupa cum „suna“ decizia instantei, statiunea va scoate din buzunar cele aproximativ 200 de milioane de lei, iar apoi va fi scutita de plata. Nu este clar insa un lucru: pina la urma, plateste cineva ceva sau doar plimba banii dintr-un cont intr-altul?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS