21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosarul MONT SALT COM a aparut in doar citeva zile

Dosarul MONT SALT COM a aparut in doar citeva zile

Directorul executiv al DGFP Dolj, Ioan Filipescu, a dat de urma unui dosar in care fusese implicata o societate craioveana care beneficiase de o rambursare ilegala de TVA, in valoare de aproape zece miliarde de lei. In momentul in care a cerut functionarilor din institutie sa-i aduca dosarul SC MONT SALT COM SRL din Craiova, directorul a constatat ca dosarul nu exista in arhiva Finantelor. In urma cercetarilor interne efectuate, Filipescu a descoperit ca dosarul fusese trimis la Curtea de Conturi Bucuresti de un angajat al institutiei, care uitase sa lase o copie a acestuia si in arhiva Finantelor, asa cum se procedeaza. Si mai ciudat este faptul ca dosarul MONT SALT COM a stat la Bucuresti aproximativ opt luni fara sa intrebe cineva de existenta lui, lucru inadmisibil, deoarece, daca politia doljeana ar fi cerut sa-l consulte pentru cercetari, functionarii Finantelor ar fi ridicat din umeri. Ca dosarul cu pricina a zacut pe rafturile Curtii de Conturi mai mult decit era cazul o dovedeste si rapiditatea cu care s-a intors la Craiova, dupa ce directorul executiv al DGFP Dolj l-a luat la intrebari pe functionarul care „uitase“ sa-l mai ceara inapoi si care nu lasase nici o copie a acestuia in arhiva institutiei.

MONT SALT COM – teapa de aproape zece miliarde de lei

Semnele de intrebare legate de disparitia dosarului SC MONT SALT COM sint cu atit mai mari cu cit, recent, procurorii Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie au dispus retinerea mai multor persoane implicate in obtinerea ilegala a zeci de miliarde de lei reprezentind TVA, bani acordati cu largul concurs al functionarilor din cadrul DGFP Dolj. In cazul MONT SALT COM, cu sediul in cartierul Brazda lui Novac, societate ai carei reprezentantii au fost implicati in returnarile ilegale de TVA din bani publici, functionarii de la Finante au discutat cu cetateanul arab Ayyoub Basem, care s-a dat drept alta persoana, cu nume la fel de exotic. Acesta se pare ca i-a convins pe angajatii DGFP Dolj sa aprobe rambursarea de TVA de 9,9 miliarde de lei pe13 august 2003. Conform site-ului Ministerului Finantelor, firma cu pricina a declarat Fiscului ca este doar platitoare de TVA, indicatorii financiari aratind ca SC MONT SALT COM nu platea contributii pentru salarii sau impozit pe profit, ceea ce ar fi trebuit sa-i puna in garda pe angajatii DGFP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS