15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSotia senatorului Adrian Paunescu, cercetata penal pentru ucidere din culpa

Sotia senatorului Adrian Paunescu, cercetata penal pentru ucidere din culpa

Sotia senatorului PSD de Dolj, Adrian Paunescu, a fost gasita vinovata pentru producerea accidentului de circulatie care a avut loc simbata dupa-amiaza, in comuna Pielesti, in care au murit nevinovati trei membri ai unei familii, iar al patrulea este in stare grava la spital. Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj a confirmat propunerea Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Dolj, de incepere a urmaririi penale impotriva Nataliei Carmen Paunescu, pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpa si de vatamare corporala grava. In urma cercetarilor efectuate de politistii doljeni, a rezultat ca accidentul in care si-au pierdut viata Ileana si Marin Burlan, precum si fiica lor de 19 ani, Laura, a fost provocat de Carmen Paunescu, in Huyndaiul condus de aceasta aflindu-se si fiica sa, Ana Maria, de 16 ani. Conform raportului intocmit de Politia Rutiera Dolj, tragicul accident s-a produs din cauza nerespectarii regulilor de circulatie, precum si a vitezei excesive (aproximativ 140 de kilometri pe ora) raportata la conditiile unui trafic aglomerat. Sotia senatorului Adrian Paunescu s-a angajat in depasirea unei coloane formate din sapte sau opt autovehicule, fara sa se asigure inainte de a efectua manevra. Intrind pe contrasens, Huyndaiul condus de Carmen Paunescu a lovit frontal autoturismul Dacia Nova, condus regulamentar, si in care se afla familia lui Marin Burlan. Acesta si sotia sa au murit pe loc, iar fiica lor cea mare a murit doua ore mai tirziu, la spital. Referitor la infractiunea de vatamare corporala grava, incadrarea juridica a faptei se va face in functie de concluziile medico-legale si de numarul zilelor de spitalizare ale victimelor.

Reamintim ca in accident au fost grav ranite fata cea mica a sotilor Burlan, Silvia, precum si fiica lui Adrian Paunescu, Ana Maria. Procurorul Robert Kelemen, de la Parchetul Tribunalului Dolj, a spus ca, daca va fi gasita vinovata pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa, tinindu-se cont ca este vorba de trei persoane decedate, Carmen Paunescu risca o pedeapsa privativa de libertate cuprinsa intre doi si sapte ani, cu un posibil spor de trei ani de detentie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS