Cu primii doi a fost placere, cu al treilea a fost viol

Autori
Etichete , ,


Craioveanul Dumitru Laurentiu Dita, de 19 ani, este cercetat de Parchetul Tribunalului Dolj pentru savirsirea a doua violuri, victimele avind 13, respectiv 14 ani.

Povestea celor doua presupuse violuri porneste de la faptul ca Dita si doi buni prieteni ai lui erau destul de apropiati de citeva pustoaice de 13-14 ani. Pe 24 iunie, cei trei baieti si una dintre fete – Daniela Florentina T., de 14 ani, au vizitat-o pe o prietena comuna, Andreea. In apartamentul parintilor acesteia din urma, cei trei au incins o partida de amor cu Daniela Florentina. Fata de 14 ani a vrut sa faca sex cu primii doi, dar n-a mai vrut si cu al treilea – Dumitru Laurentiu Dita -, pe care nu-l placea, considerindu-l urit. Si totusi s-a culcat cu el – fiind constrinsa, dupa cum spune presupusa victima – pentru ca, a doua zi, sa-l reclame la politie pentru viol.

Citeva zile mai tirziu, pe 29 iunie, scena s-a repetat. De aceasta data, protagonista partidei de sex cu cei trei prieteni era Andreea Eliza P., de 13 ani. Si aceasta fata sustine ca a vrut cu primii doi, dar n-a mai vrut cu al treilea – acelasi Dita – care ar fi obligat-o sa intretina totusi un raport sexual cu el. Din nou reclamatie pentru viol impotriva aceluiasi invinuit.


Asa s-a ales Dita cu un dosar penal pentru doua infractiuni de viol impotriva unor minore, fapta pedepsita de Codul Penal cu pina la 20 de ani de inchisoare. Procurorii doljeni au propus vineri arestarea preventiva a invinuitului, dar judecatorii Tribunalului Dolj n-au fost de acord.

In acelasi dosar sint cercetati si cei doi prieteni ai lui Dita, dar numai pentru infractiunea de raport sexual cu o minora. Intrucit cele doua fete au acceptat sa faca sex cu ei, cei doi risca doar cel mult cinci ani de puscarie.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 noiembrie 2018

Horoscop

Berbec Astăzi participați la multe evenimente sociale şi vă va face plăcere să cunoaşteți oameni noi sau să fiți alături de prieteni pe care nu i-ați mai văzut demult. Conversaţiile vor fi foarte interesante şi veți avea multe de învăţat.

Sumarul ediției de sâmbătă, 10 iulie 2004

Top