10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeziluzia de pe Jiu

Deziluzia de pe Jiu

Oltenii nu se multumesc cu titlul (neoficial) de campioana a provinciei, asta-i clar pentru toata lumea, iar orgoliul lor nu tine numai de ambitie ci, mai ales, de traditie. Din vara lui ’91, cind antrenorul Sorin Cirtu (cu Marcel Popescu si regretatul Petre Deselnicu in staff-ul de conducere) a adus eventul in vitrina Universitatii, Bania tot asteapta, tot spera, la o participare adevarata in Cupele Europene.

S-au dus vremurile cind, pe fostul „Central“, doua echipe craiovene din prima liga isi disputau meciuri din Cupele Europene! In toamna lui ’92, Electroputere (locul trei in campionat, cu Bondrea antrenor) si Universitatea (locul patru) au jucat in Cupa UEFA… Ce vremuri!

Ne-am reamintit de aceasta perioada fotbalistica atunci cind cei doi actuali patroni ai echipelor Universitatea si FC Craiova ne „amenintau“ cu declaratii care mai de care: „Vreau performanta cu Universitatea, adica titlul si/sau Cupa Romaniei“ (Dinel Staicu); „Vreau sa readuc FC Craiova in prima divizie“ (Paul Valuta).

Sezonul 2004/2005 bate la usa dar, la ora cind scriem aceste rinduri, declaratiile celor doi patroni craioveni nu par a avea acoperire. Dinel Staicu, ca si predecesorul sau, Gigi Netoiu, acuza autoritatile locale ca nu se implica concret, adica financiar, pentru a ajuta clubul. Paul Valuta, de asemenea, se plinge acum ca nu poate face fata de unul singur. Pina la un punct, amindoi patronii au dreptate. Repet, pina la un punct…

Pe suporteri insa asemenea chestiuni nu-i intereseaza, ei vor performanta. Ei nu prea inteleg ce se intimpla in Craiova: Universitatea nu este in Cupele Europene, FC Craiova (fosta Extensiv, fosta Electro) a luptat pentru evitarea retrogradarii, iar actuala Electroputere inca se „cauta“. Fotbal vom avea in Banie, mai ales ca a promovat si „Gica Popescu“ si se pare ca CSM Resita (Universitatea II) se va muta in Craiova, dar ce fotbal? Pe cind unul adevarat, pe cind un meci de Cupe Europene Universitatea – Leeds sau un derbi de prima divizie Electro – Steaua (1-0, gol Dudan, campionatul 92/93)?

Raspunsul se afla (si) in seifurile lui Dinel Staicu, Paul Valuta s.a. Ilie Balaci zice ca nu l-ar mai interesa o alta aventura in Banie, Gica Popescu nu mai zice nimic, desi…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS