17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPatronul Roventa, dator vindut si arestat

Patronul Roventa, dator vindut si arestat

Unul dintre patronii firmei SC EUROCRESCENT SRL Craiova a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului Curtii de Apel Craiova, dupa ce a prejudiciat cu 23,6 miliarde de lei o firma din Birlad

Gabriel Octavian Roventa si Gheorghe Gabriel Cristescu au infiintat, in mai 2000, firma SC EUROCRESCENT SRL Craiova. In cursul aceluiasi an, Roventa a imprumutat de la mai multi camatari diverse sume in valuta. Strins cu usa de creditori pentru a-si achita datoriile, a intrat intr-o afacere cu produse din inox destinate rafinariilor. In acest sens, pe 28 martie 2002, a incheiat cu SC VIPP COMPANY SRL Birlad un contract de vinzare-cumparare a unor repere din inox, in valoare totala de 23,6 miliarde de lei. Pentru a garanta ca va plati contravaloarea marfii, a lasat reprezentantilor firmei din Birlad o fila CEC pe care a semnat-o si a stampilat-o, desi nu avea drept de semnatura in banca.

Afacerea cu produse din inox s-a dovedit un esec, pentru ca nici o rafinarie din tara nu a vrut sa-i cumpere produsele. Pe de alta parte, reprezentantii SC VIPP COMPANY SRL Birlad, atunci cind au vrut sa incaseze suma de 9,7 miliarde de lei de pe fila CEC lasata de Roventa, si-au dat seama ca firma craioveana nu avea disponibil in cont, iar semnatura de pe CEC nu avea valoare in banca.

Autorul nu era la prima „teapa“ de miliarde

Acuzat de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, Gabriel Octavian Roventa, de 39 de ani, a fost arestat preventiv saptamina trecuta, fiind trimis in judecata ieri de procurorii Parchetului de pe linga Curtea de Apel Craiova. Oamenii legii nu au aplicat si sechestru asigurator pentru recuperarea debitului de 23,6 miliarde catre firma din Birlad, procurorii si politistii nereusind sa identifice bunurile care-i apartin inculpatului.

Roventa nu este la primul prejudiciu pe care il provoaca. In 2000, prin intocmirea unor documente false, a inselat Banca ROMEXTERRA cu suma de 4,5 miliarde de lei, fapta pentru care a si primit din partea Tribunalului Dolj o pedeapsa de patru ani si sase luni de inchisoare. Sentinta tribunalului nu este insa definitiva, dosarul primei inselaciuni fiind in prezent pe rolul Curtii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS